Ora de religie în şcoli. Umilit în faţa colegilor pentru că e ateu

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Sursa: EVZ.ro

Elevul nu e obligat să urmeze religia, dar riscă mult dacă se retrage de la  această oră. Supăraţi că profesorul le îndocrinează copiii, câţiva părinţi  propun soluţia: ora de istoria religiilor.

“Nu putrezesc, miros foarte frumos şi fac minuni”, sună ghicitoarea cu care  profesorul de religie îşi stimulează elevul de clasa a III-a. Cei care răspund  corect, adică “moaştele”, vor primi probabil un zece.

Copiii, învăţaţi  să se ferească de atei şi neoprotestanţi

Mai târziu, în clasa a  IV-a, elevul va învăţa să se ferească de atei sau neoprotestanţi. Se porneşte de  la prima dintre poruncile din Biblie: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai  alţi Dumnezei în afară de Mine”.

 După care profesorul le explică elevilor: “Împotriva acestei porunci  greşesc mai întâi ateii, adică cei care cred că nu există Dumnezeu, apoi cei  care se închină la zei mincinoşi (la idoli); cei care cred altfel decât ne  învaţă Biserica Ortodoxă; cei care iubesc altceva mai mult decât Dumnezeu”.

Scene horror: dinţii de fier care ucid un sfânt

Dacă sunteţi dintre cei care consideră că povestirea “Puiul”, de Ion Alexandru  Brătescu-Voineşti, este prea dură pentru copilul dumneavoastră, iată ce învaţă el la ora de religie. Doar în cele mai dure jocuri pe calculator mai vezi aşa  ceva. E prezentată scena uciderii Sfântului Mamant, care sfârşeste după ce  criminalii “au înfipt în el o ţepuşă cu trei dinţi de fier”.

Când  păşeşte în clasa a VI-a, profesorul îl învaţă pe şcolar păcatele “strigătoare la  cer”, printre care se regăsesc crima, răpirea şi necinstirea aproapelui, dar şi  “sodomia”.

Anul următor, învăţăcelul este sfătuit să îşi facă “numai  prieteni credincioşi”. Asta învaţă copiii români la ora de religie. Părinţii  care au decis să îşi retragă copiii de la ora de religie spun că este un exemplu  clar de îndoctrinare religioasă în şcoli. Asta în condiţiile în care trăim  într-un stat laic.

“Evenimentul Zilei” vă prezintă mai jos  povestea unui tânăr licean ateu, înjosit în faţa colegilor de profesorul de  religie. Este un caz grav, mai ales că profesorul încalcă cel puţin o lege:  489/2006, cea care garantează libertatea religioasă.

Au fost şi  situaţii când părinţii au schimbat regula în ceea ce priveşte predarea religiei  în şcoli. Se întâmpla în anul şcolar ’95-’96, la liceul “Caragiale” din  Bucureşti, când ora de religie a fost înlocuită cu una de istoria religiilor.  Însă pentru o singură clasă. “Fiul meu, ateu, a studiat cu plăcere istoria  religiilor. Religia este o parte din istoria omenirii. I-a plăcut atât de mult  încât a pus mâna pe Ghilgameş şi l-a citit”, ne spune Igor, tatăl lui  Andrei.

Biserica nu încurajează habotnicia

Biserica  Ortodoxă Română (BOR) militează pentru studierea religiei în şcoli, însă nu  încurajează habotnicia. De altfel, în mesajul transmis la începutul anului şcolar, Patriarhul Daniel declara: “Pe lângă orele de religie din învăţământul  de stat, BOR face eforturi să-i educe pe copii în spiritul iubirii de Dumnezeu şi de oameni, prin promovarea rugăciunii, a prieteniei şi a întrajutorării, şi  să prevină abandonul şcolar cauzat de sărăcie sau de absenţa părinţilor plecaţi  la muncă în străinătate”.

PROFESORUL DE RELIGIE CĂTRE ELEV:

“Eşti purtătorul celui mai mare păcat: ateismul! Mă voi ruga pentru  tine”

George are 17 ani şi este elev în clasa a XI-a la un colegiu  naţional din Piteşti. Este tot ce ne poate spune, îi este teamă să nu aibă de  suferit în urma dezvăluirilor sale.

La sfârşitul anului şcolar trecut,  băiatul a fost aspru criticat pentru că este ateu şi “îndrăzneşte” să participe  la ora de religie.

Înjosit în faţa clasei

“Mi s-a atras  atenţia că sunt purtător al celui mai grav păcat pentru o persoană, ateismul.  Profesorul mi-a spus chiar că se va ruga pentru mine, în speranţa că îmi va veni  mintea la cap şi mă voi îndrepta”, ne spune el.

Primea atenţionarea  chiar în faţa clasei, de faţă cu ceilalţi colegi. Deşi, spune el, “nu am  deranjat ora în vreun fel, aşa cum fac alţi colegi”.

Stătea în  picioare, dar nu se ruga

Pentru George a fost un şoc, mai ales că profesorul de religie era un “tip calm”. Însă în ora care a aflat că unul dintre  elevii săi este ateu, s-a dezlănţuit pur şi simplu. Cadrul didactic şi-a dat  seama că ceva nu e în regulă la sfârşitul unui curs, la momentul rugăciunii.  Andrei s-a ridicat în picioare alături de colegii săi, dar nu şi-a împreunat  mâinile pentru rugăciune. “Fiind ateu, eu nu mă rog şi nu mă închin, dar am  bunul simţ să stau în picioare alături de colegi”, ne explică el.

În  acest an, a ales să meargă în continuare la ora de religie, în speranţa că profesorul nu va răbufni din nou. Elevii se pot retrage de la ora de religie,  printr-o simplă cerere pe care o înaintează directorului şcolii, însă mulţi  ezită să o facă deoarece media de la religie o “saltă” pe cea generală. Aceasta  din urmă poate face diferenţa între un candidat admis sau respins la facultate.

George crede că, într-un sistem şcolar normal, religia ar trebui să fie  materie opţională şi să nu se acorde note. El spune că ora de religie e un  monolog, un discurs al profesorului, care nu trebuie întrerupt de elevi.

Ora de religie: un monolog. Profesorul zice, elevul crede

“Problema este că nu putem aborda aproape niciun subiect despre care am  dori să ştim mai multe opinii, profesorii de religie (cel puţin cei pe care i-am  întâlnit) au o gândire fixă, un orizont extrem de restrâns. Să ceri argumente la  ora de religie devine chiar un păcat”, atrage atenţia elevul.

“Să ceri argumente la ora de religie devine chiar un păcat. Ora de religie este  practic un monolog”

GEORGE, licean din Piteşti

Citiţi mai mult: Ora de religie în şcoli. Umilit în faţa colegilor pentru că e ateu – Religie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/ora-de-religie-in-scoli-umilit-in-fata-colegilor-pentru-ca-e-ateu-946101.html#ixzz1YNfyZ8HE
EVZ.ro

Citiţi mai mult: Ora de religie în şcoli. Umilit în faţa colegilor pentru că e ateu – Religie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/ora-de-religie-in-scoli-umilit-in-fata-colegilor-pentru-ca-e-ateu-946101.html#ixzz1YNfoP5do

Autor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole