Ciprian Domnişoru pe VoxPublica
Când ambasadorul Franței spune că România este “elevul model al FMI” poate ar trebui să ne punem semne de întrebare dacă este bine pentru o economie să fie caracterizată astfel. Elena Udrea pune semne de exclamare la afirmația ambasadorului și revine pe blogul personal la discursul despre responsabilitatea de care a dat dovadă guvernul Boc în această recesiune, arătând pisica cu situația macroeconomică proastă a Ungariei, care a preferat să nu se înfrupte din fondurile FMI.
Să răsfoim catalogul “elevilor model” al FMI:
– Thailanda și Indonezia erau elevi model al FMI, urmând sfaturile de liberalizare financiara până la izbucnirea crizei asiatice din 1997.
– Egiptul lui Hosni Mubarak era numit de The Economist elevul model al FMI în 1999. Mubarak acceptase să participe la Războiul din Golf în schimbul anulării unei datorii istorice de 20 de miliarde de dolari si a unui program de reforme marca FMI. The Economist comenta atunci că un avantaj al economiei egiptene era stabilitatea politică.
– Irlanda este considerată elev model al FMI după ce a acoperit din buget pierderile băncilor printr-un pachet de austeritate de 85 de miliarde de euro.
– Argentina lui Carlos Menem în 1989 era un elev model al FMI, privatizând masiv economia și liberalizând piața valutară într-un program numit “operație fără anestezic”.
– Albania lui Sali Berisha era la începutul anilor 90 considerata elev model al FMI până la explozia jocurilor piramidale.
A fi numit elevul model al FMI nu este o laudă. În primul rând a fi elev model al FMI nu spune nimic despre nivelul corupției din țară sau despre cât de democratic este un regim. În al doilea rând măsurile de austeritate, de liberalizare și privatizare propuse de FMI pot adânci problemele unei economii- prin creșterea vulnerabilitatii externe, creșterea instabilității politice, blocarea creșterii interne, incapacitatea funciară a unor guverne de a privatiza fără corupție sau prin contracte păguboase pentru stat.
Bucuria guvernanților că România este elev model ar trebui să ne îngrijoreze. Din împrumutul record România a alocat miliarde de euro pentru ca rezerva în valută a băncilor străine la BNR să poată fi diminuată în ton cu condițiile economice. Costul menținerii capitalului străin în România a fost creșterea datoriei publice. În ciuda acestui sacrificiu, România este în continuare expusă unor ieșiri de capital, atât de mult încât Wall Street Journal se întreba recent dacă nu cumva privatizarea masivă a băncilor din Estul Europei a fost o greșeală.
Adevărata responsabilitate de care ar fi putut da dovadă guvernul Boc ar fi fost evitarea unor măsuri extreme de austeritate prin reducerea contractelor păguboase din asfaltări, a achizițiilor de medicamente, a pierderilor companiilor publice și a restructurării administrației. În schimb, cu toate că a dispus de fonduri masive pentru acoperirea deficitului, guvernul Boc a trebuit să recurgă la populație pentru a asigura ținta de deficit, prin tăieri de salarii și servicii publice.
Că România a evitat barca Greciei devenind unul dintre cei mai mari debitori ai FMI cu 20 de miliarde de dolari nu e un lucru de laudă. Că în ciuda unui asemenea credit record guvernul a recurs la măsuri draconice de austeritate e un lucru de rușine. Că rămânem expuși unor ieșiri de capital este o situație îngrijorătoare. Bucuria Elenei Udrea că România este “elev model al FMI” este una avocățească, slabă consolare pentru populația care a suportat recesiunea din plin.