Pentru a îndeplini condiţiile de aderare la zona euro, Grecia şi-a ascuns ani la rând datoriile uriaşe şi a minţit în legătură cu deficitul bugetar. A primit ajutorul grupului bancar Goldman Sachs printr-o operaţiune care, în final, a ajuns să coste statul 5,7 miliarde de euro – pentru ascunderea unei datorii de 2,8 miliarde.
Atunci când a publicat cartea „The Devil’s Derivater“, Nick Dunbar punea pe jar întreaga lume, iar UE se arăta şocată de practicile frauduloase la care a apelat Grecia pentru a-şi ascunde adevărata situaţie a finanţelor publice.
Acum, pornind de această carte, BBC l-a trimis pe Dunbar înapoi la Atena pentru a vedea cum s-au petrecut, de fapt, lucrurile. În reportajul „Cum a ajutat Goldman Sachs Grecia să-și ascundă datoria“, Dunbar vorbeşte cu mai mulţi oficiali care, până acum, au păstrat tăcerea în legătură cu aceste operaţiuni.
“Afacerea Goldman Sachs este o poveste foarte sexy dintre doi păcătoși, însă criza datoriilor nu este copilul rezultat în urma sexului pe care l-am făcut cu Goldman Sachs”, spune Christoforus Sardelis, cel care a fost la acea dată șeful Agenției grecești care se ocupă de managementul datoriei publice.
În efortul de a fi acceptaţi în UE, grecilor li s-a cerut să dea dovadă de perseverenţă şi consecvenţă în finanţele publice. Cu alte cuvinte, datoria publică trebuia să scadă în fiecare an. Însă, cu evenimente precum Jocurile Olimpice de Vară din 2004, care au costat de trei mai mult decât bugetul iniţial de cinci miliarde de euro, şi având în vedere aparatul bugetar uriaş al statului, acest lucru s-a dovedit imposibil în practică. Însă, pe hârtie, povestea a fost cu totul alta.
O soluţia s-a dovedit mult mai la îndemână decât eforturile pentru a tăia cheltuielile publice şi a reforma statrul. De ce să nu ascundă pur şi simplu datoria?
Printre băncile care s-au înghesuit în Grecia cu această ocazie se numără şi grupul american Goldman Sachs. Banca a găsit o modalitate de a le oferi grecilor ceea ce căutau: posibilitatea de a-şi ascunde datoriile, care era legală şi complet secretă.
Pentru asta au apelat la swap-uri, un instrument financiar folosit pentru protejarea de riscuri.
Acesta spune din start că i s-a interzis să vorbească despre acest afacerea cu Goldman Sachs, care presupunea un swap dintre un guvern și o bancă.
„Dacă vrei să vinzi obligaţiuni pe pieţe, faci totul public, faci anunţuri pentru că vrei să atragi investitori. Dacă închei însă o afacere bilaterală, cu o singură bancă, nu faci anunţuri pe tema asta. Nimeni nu făcea asta la vremea aceea. Dacă ne uităm în Europa, nimeni nu a anunţat ce swap-uri făcea cu alte entităţi financiare, aceea era tradiţia“,Christoforus Sardelis, şeful agenţiei de gestionare a datoriei publice a Greciei între 1999-2004.
Swap-ul pe care Golsman Sachs l-a oferit Greciei urma să-i reducă datoria printr-un schimb valutar. La fel cum ne schimbăm valutele atunci când ne întoarcem din vacanţă, la orice casă de schimb, creditorii internaţionali îşi pot converti obligaţiunile denominate în alte valute prin swap-uri. Trucul celor de la Goldman Sachs a fost că au folosit un curs de schimb fictiv atunci când au făcut acest lucru, ceea ce a făcut ca datoria să pară mai mică.
În acest fel, 2,8 miliarde de euro din datoria Greciei pur şi simplu a dispărut, dând falsa impresie că Grecia îndeplineşte criteriile de aderare din Tratatul de la Maastricht. În realitate, datoria nu dispăruse ci, pur şi simplu, Goldman a împrumutat Greciei 2,8 miliarde de euro ca parte a înţelegerii dintre ele. Suma trebuia însă restituită – cu o dobândă uriaşă. Încercând să facă rost de aceşti bani, statul a început să facă tot felul de pariuri financiare riscante, care promiteau câştiguri ridicate, care au eu reuşit însă doar să afunde şi mai tare ţara în datorii.
Între timp, guvernul s-a schimbat, iar cei veniţi la putere au descoperit dezastrul rămas în urma înţelegerii. „Swap-urile în detrimetrul Greciei din anul 2001 au dus la dispariţia a 2,8 miliarde de euro din datoria publică a Greciei, însă costurile directe ale înţelegerii au fost de 500 de milioane de euro şi costuri indirecte în valoare de un miliard de euro“, declara atunci George Alogoskoufis, ministrul de Finanţe al Greciei în perioada 2004-2009.
„Înţelegerea a făcut ceea ce Goldman a promis, ne-a ajutat să întrunim condiţiile de aderare la zona euro, însă costurile au fost exorbitante. Atunci când, în cele din urmă, au fost nevoiţi să recunoască această datorie, aceasta deja explodase. A fost un pariu mare şi, după cum s-a dovedit ulterior, prost“, spune Spyros Papanikolaou, director al agenţiei de gestionare a datoriei publice a Greciei între 2005-2010.
Papanikolaou era frustrat de înţelegerea cu Goldman Sachs, pe care o moştenise de la predecesorul său. Atunci, datoria ajunsese deja de la 2,8 miliarde de euro la 5,1 miliarde de euro.
În plus, Goldman introdusese unele prevederi care îi asigurau câştiguri de milioane – totul pe spinarea Greciei. Papanikolauo a cerut eliminarea acestor prevederi din acord, dar propunerea s-a lovit de refuzul categoric al bancherilor. În acelaşi timp, Goldman s-a asigurat că nu va fi trasă la răspundere pentru niciuna dintre aceste operaţiuni. Totul a fost perfect legal. Goldman susţine chiar că, înainte de toate, s-a consultat cu Eurostat, agenţia oficială de statistică a UE.
Eurostat a refuzat să dea detalii despre aceste discuţii. „Vrem să confirmăm faptul că am aflat de tranzacţia dintre Grecia şi Goldman Sachs abia la începutul anului 2010. Autorităţile elene nu ne-au informat niciodată despre această problemă complexă“, a răspuns Eurostat prin e-mail unei solicitări făcute de BBC, adăugând că „este posibil ca Goldman să ne fi cerut clarificări generale“.
De ce Eurostat nu a protejat Grecia şi UE ca întreg de această afacere? Ea era binecunoscută în pieţe, la fel şi în rândul politicienilor eleni.
„În 2005 am scris o scrisoare Eurostatului în care practic ne pâram Guvernul pentru felul în care se juca cu datoria publică şi că statisticile naţionale sunt dubioase. Trei luni mai târziu, am primit un răspuns prin care ni se spunea că au verificat şi totul este perfect în ordine şi că nu avem niciun motiv să ne plângem“, spune Yanis Varoufakis, profesor la Universitatea din Atena.
În prezent, Grecia datorează Goldman Sachs 5,7 miliarde de euro ca urmare a acelei înţelegeri.
„Dacă aş fi iar în acea situaţie, nu aş mai face acelaşi lucru. Nu din punctz de vedere economic, cu toate că propabil aş schimba câte ceva din acord, dar nu aş mai încheia o astfel de înţelegere din cauza riscului politic şi din cauza felului în care este administrată o astfel de înţelegere apoi“, spune Christoforus Sardelis, şeful agenţiei de gestionare a datoriei publice a Greciei între 1999-2004, cel care a încheiat înţelegerea cu Goldman.
„Grecia făcea deja parte din zona euro atunci când a demarat swap-urile. Grecia a făcut aceste tranzacţii pentru a-şi reduce ponderea datoriei în PIB, pentru că tuturor statelor membre li se cerea, prin Tratatul de la Maastricht, să-şi consolideze finanţele publice. Swap-urile au fost una dintre numeroasele modalităţi folosite de mai multe guverne europene pentru a întruni condiţiile Tratatului. Swap-urile au fost executate pentru Grecia în conformitate cu regulile Eurostat“.