Rezultatele celui mai recent sondaj de opinie realizat de un institut independent (CBS „Axa”, 1 martie 2011) a scos din nou în prim plan o societate moldovenească scindată de simpatiile politice („comunişti” vs. „democraţi”) şi de preferinţele internaţionale (Rusia vs. UE) ale populaţiei. O corelare a opțiunilor (făcută în baza unui alt sondaj, IPP/IMAS, noiembrie 2010), coroborat cu experiența zilnică de contact cu diverse categorii de moldoveni, ar arăta că opțiunile și opiniile politice se condiționează reciproc: votanții PCRM nu îşi ascund ataşamentul faţă de spaţiul estic (slav), în timp ce simpatizanţii partidelor zise democratice din R. Moldova îşi proclamă hotărît orientarea pro-occidentală. Sciziunea societăţii moldoveneşti pe criterii politice şi geopolitice este adîncită în mare măsură de un clivaj etnic şi identitar (moldoveni / români vs. minorităţi rusofone).
La o privire mai atentă asupra datelor sondajului, observăm prezenţa unei minorităţi importante de persoane indecise sau indiferente faţă de opţiunile politice sau geopolitice care divizează societatea. Putem înțelege că frontierele dintre cele două comunităţi sunt vagi şi elastice şi că un număr important de „indecişi” şi „indiferenţi” îşi asumă, pe tăcute, un rol lipsit de glorie de mediatori între cele două comunităţi, sfidând segregarea. Aceleaşi sondaje arată totodată o populaţie unită (în proporţie de cca 85%) în numele unor griji şi nevoi cotidiene, deopotrivă preocupată de sărăcie, creşterea preţurilor sau şomaj.
Societatea din Republica Moldova aminteşte de atâtea alte spaţii traversate de antagonisme etnice, politice, geopolitice etc. Ucraina vecină este exemplară în acest sens. La fel, de cealălaltă parte a globului, societatea canadiană, despre care scriitorul John H. MacLennan a scris un roman pe care l-a întitulat sugestiv Cele două singurătăţi (Two Solitudes), este scindată de relaţii fie tensionate, fie perfect inexistente, între cele două mari comunităţi, cea francofonă şi cea anglofonă. În Ucraina şi Canada, cele două „lumi paralele” ocupă totuşi teritorii separate. În cazul Republicii Moldova însă, cele două comunităţi „singuratice” se întâlnesc zi cu zi, în stradă, în „rutieră” (maxi-taxi) şi la magazin. Aici, contactul fizic dintre reprezentanţii acestor comunităţi impune un status quo care permite funcţionarea societăţii, în ciuda lipsei coeziunii ei.
De fapt, antagonizarea societăţii după criterii etnice sau politice este agravată de o logică şi un discurs al războiului pe care le îmbrăţişează elitele politice (urmate de intelectuali şi oameni de cultură) pentru a învinge în eterne bătălii politice şi ideologice. De cealaltă parte, societatea, ţinută ostatecă, supravieţuieşte în ciuda acestor bătălii şi graţie unui spirit practic, acutizat de crize care nu mai sfârşesc. În lipsa unui proiect naţional-civic înaintat de clasele guvernante pentru a asigura dezvoltarea societăţii, dincolo de clivajele ei interne, „cele două singurătăţi” riscă să devină pe de o parte societatea însăşi, preocupată de propria supravieţuire, iar de cealaltă parte clasa politică, în căutarea neobosită a unor victorii himerice.