Pe zidul nord-vestic al Gării de Vest (Nyugati Pályaudvar) din Budapesta stă o placă memorială amplasată în amintirea lui Béla Puczi, un erou al tranziției post-decembriste din România. Memorialul constă dintr-un basorelief înfățișând un bărbat mai în vârstă și o inscripție: Béla Puczi (1948-2009) împreună cu alții, a apărat demonstranții maghiari de masele pregătite de linșaj. Târgu Mureș 1990. „Maghiari, nu vă temeți, au venit țiganii!”[2]
Pasagerii grăbiți spre tren sau adolescenții care pierd vremea în jurul centrului comercial West End City, aflat în fundul parcării, trec fără să-l vadă. Alții, chiar dacă îl observă, nu caută neapărat sensul acestui loc memorial. Străzile Budapestei abundă în inscripții și monumente comemorative, iar trecătorii rareori se opresc să citească sau să mediteze asupra sensului textelor înscrise, sau a destinelor oamenilor ale căror nume apar pe aceste inscripții.
În acest caz inscripția și locul unde a fost amplasat sunt și mai ambigue. Un trecător poate să se întrebe: ce legătură au evenimente de la Târgu Mureș din 1990 cu gara Nyugati? Cine a fost bărbatul înfățișat? Ce are el de-a face cu Budapesta? Oare de ce este sosirea „țiganilor” în acest loc încurajatoare pentru „maghiari”? Textul înscris nu oferă prea multe răspunsuri, și locul rămâne enigmatic.
În acest articol încerc să deslușesc unele sensuri ale plăcii memoriale din perspectiva narațiunilor și acțiunilor legate de ea, dar și a tăcerii care-o înconjoară. În prima parte reconstruiesc o narațiune despre cine a fost acest bărbat, după care prezint un scurt istoric al procesului prin care a devenit consacrat ca erou. Închei cu câteva reflecții asupra șanselor și limitărilor existente în privința recunoașterii și comemorării sale în România.
Cine a fost Béla Puczi?
Cei care cunosc unele elemente ale întâmplărilor din Martie 1990 la care se referă inscripția, își amintesc probabil și faptele pentru care este considerat un erou fiindcă Béla Puczi, împreună cu un grup de romi, a intrat voluntar în luptele violente între maghiarii din localitate și grupurile de săteni români aduși în oraș, pentru a suprima demonstrația organizată de maghiari. Spațiul aici nu permite discuții detaliate despre cele întâmplate, doar vreau să schițez în lini mari câmpul prin care putem înțelege dinamica intervenției romilor[3].
Evenimentele din Târgu Mureș supranumite „Martie Negru” au rămas în memoria colectivă locală, dar și cea națională, și internațională ca o serie de conflicte violente între grupuri de persoane de etnie maghiară și română. Conflictul a luat forma luptelor pe străzile orașului și în unele clădiri din centru. Confruntările au fost unice prin modul lor violent. Deși s-au derulat relativ rapid, au lăsând în urmă autobuze incendiate, clădiri devastate, cinci morți, și sute de răniți. Relația între ‘cele două părți’ a orașului a rămas foarte tensionată pentru deceniile care au urmat. Cauzele și modul de escaladare a luptelor nu au fost elucidate într-un mod care ar fi acceptat de părțile învrăjbite. Discuțiile despre cine au fost agresorii și cine sunt victime nu au ajuns la un consens care ar putea mulțumi pe toți.
Există diferite interpretări concurente despre scenariile care au condus la izbucnirea luptelor: unii insistă că maghiarii își revendicau drepturi sau chiar privilegii (de exemplu școlile separate în limba maghiară), au adus jigniri simbolurile naționale române, au organizat demonstrații politice maghiare în spațiul public prin care au provocat nemulțumirea și furia românilor locali. Astfel românii s-au simțit victimizați de o minoritate dominantă.
Din perspectiva părții maghiare, cererile pentru folosirea limbi materne, a instituțiilor educaționale separate și reprezentarea politică a minorității sunt doleanțe pe care trebuiau să fie rezolvate fără probleme. Soluțiile erau blocate la nivel local, susțin ei, de persoane de etnie română din elita orașului (mulți dintre ei apropiați Armatei și a Securității). Organizațiile nou formate (cel mai cunoscută fiind Vatra Românească), foloseau retorica naționalistă, au recurs la manipularea anti-maghiară și au agitat spiritele împotriva minorității.
La momentul culminant al conflictului au fost organizate autobuze și autobasculante din Valea Gurghiului menite să aducă săteni români care au fost instigați împotriva demonstranților maghiari. Violențele au culminat în 19-20 martie 1990. În cursul zilei de 19 martie spiritele erau încinse pe străzile orașului. Sediul UDMR a fost devastat de un grup violent de protestatari români. Mai multe persoane au fost rănite, printre care și scriitorul maghiar András Sütő. În cursul zilei de 20 martie, drumurile care duceau spre oraș au fost blocate de localnici în mai multe sate în jurul orașului.
În acest moment sa întâmplat, că romii locali au ajutat la ridicarea unui baraj pe șoseaua care trecea prin Sângeorgiu de Mureș ca să oprească autobuzele și autobasculantele din Valea Gurghiului care se îndreptau spre centrul orașului. Peste puțin timp zeci de romi au intrat activ în luptele de stradă din oraș.
Spre seară zilei de 20 martie, Béla Puczi împreună cu alți romi s-au alăturat grupurilor de etnici maghiari care erau pregătiți de confruntare cu sătenii ajunși în centrul orașului. Potrivit relatărilor, sloganul „Maghiari, nu vă temeți..” a fost strigătul de încurajare a grupurilor de romi care au sosit în piața centrală. Ei au venit în ajutorul maghiarilor și prin contraatacul lor au reușit să degajeze centrul orașului. Astfel conflictul s-a terminat în noaptea între 20 și 21 martie și unități ale armatei au preluat controlul spațiului public în ziua următoare.
Ulterior s-a deschis anchetă penală pentru identificarea agresorilor. Printre alții și Puczi a fost arestat, anchetat și bătut în detenției. El a primit o condamnare de un an și jumătate pentru huliganism, iar după eliberare a fost obligat la plata unei sume pentru „daune”, pe care nu a putut s-o plătească. A fugit în Ungaria încercând să obțină azil politic. Deși avea documente care arătau persecuțiile suferite, în cursul procesului a fost refuzat, fiind considerat „un țigan român” [4]. A plecat mai departe în Franța, unde a trăit mai mulți ani în tabere improvizate supraviețuind din munci ocazionale. A fost expulzat în urma unui control. S-a întors în Ungaria, unde s-a ascuns de frica deportării în România. După mai mulți ani, în urma unui control de identitate al poliției din Ungaria, a aflat că statutul lui de refugiat a fost recunoscut până la urmă.
Însă recunoașterea legală acordată după zece ani nu i-a adus nici liniște și nici siguranță materială. A continuat o existență precară plină de încercări eșuate de găsi locuință și cele necesare traiului în Budapesta. Béla Puczi a murit în 2009, ca om al străzii, fără adăpost, în apropierea gării unde este amplasată azi placa comemorativă.
Biografia lui este cunoscută publicului în primul rând datorită Centrului de Presă al Romilor (Roma Sajtóközpont – RSK) de la Budapesta. Sociologul maghiar Gábor Bernáth, co-fondatorul RSK, împreună cu colegii lui au înregistrat istoria vieții lui Puczi Béla în anii 1990, după ce a fost recunoscut ca refugiat în Ungaria. Biografia a apărut cu titlul: Tîrgu Mures, 1990: Maghiar pentru trei zile: un rom de pe partea maghiară a baricadei[5]. Subtitlul fiind o referință amară la persecuțiile pe care le-a îndurat Puczi atât în țara lui natală, cât și în țara lui adoptivă, fiind acceptat ca maghiar doar în perioada conflictului (19-21 martie 1990). Categoriile de identitate: rom / maghiar / cetățean român au fost o sursă majoră a problemelor pe care a trebuit să le îndure pe parcursul vieții.
Analizând acest text autobiografic, etnologul mureșan András Vajda a subliniat aspectul de luptă solitară pe care Puczi a purtat-o pentru identitate și recunoaștere. Din acest unghi, soarta lui este prezentată ca un destin tragic (sorstragédia)[6]. Narațiunea biografică este legată de experiențe comunitare chiar dacă unicitatea acestei narațiuni nu poate fi contestată. Autobiografia lui Béla Puczi este o mărturie personală care oferă și o privire critică asupra valorilor și atitudinilor sociale pe care le-a întâlnit și cu care s-a confruntat în cursul vieții.
Biografia unui erou rămâne legată cu multiple fire de mediul său social chiar și după moartea lui. În cazul lui Puczi trebuie să considerăm diferitele momente și contexte în care narațiunea lui a fost și continuă să fie povestită și re-povestită. Interpretările ulterioare au transformat biografia lui personală într-o poveste exemplară, o emblemă a valorilor și suferințelor sociale. Soarta personală primește dimensiuni simbolice, este ridicată la rang de exemplu pentru comunitate sau umanitate.
În secțiunea următoare trec în revistă contextele politice și sociale cele mai relevante în care soarta lui Béla Puczi este prezentată ca biografie exemplară.
În ce context a devenit el erou?
Întâlnirile cu autoritățile statului român, dar și cu cele ale statului maghiar în perioada de început a anilor 1990 nu i-au adus lui Béla Puczi niciun fel de recunoaștere. După acordarea statutului de refugiat în Ungaria, a fost demarat și un proces de recunoaștere în urma eforturilor venite din sfera civilă (prin cartea publicată de Centrul de Presă al Romilor). El a murit înainte să vadă transformarea narațiunii lui personale într-o biografie publică exemplară. După treizeci de ani, canonizarea lui ca erou s-a dovedit un proces anevoios, și rămâne parțial așa până în acest moment. Biografia exemplară a lui Puczi este recunoscută ca atare, salutată și susținută în unele medii sociale, în altele rămâne necunoscută, mai ales pentru publicul general din România[7].
La aniversarea de 20 de ani a evenimentelor, în martie 2010, i-a fost acordată post-mortem distincția „Pentru Minorități” (Kisebbségekért) a Republicii Maghiare. Ca o treaptă nouă în canonizarea biografiei în panteonul eroilor din Ungaria, în 2011 a apărut un nou volum coordonat de Gábor Bernáth împreună cu directoarea muzeului Casa Terorii, Mária Schmidt[8]. Volumul intitulat Condamnați la conviețuire. Martie negru la Târgu Mureș semnalează includerea biografiei lui Puczi în setul de narațiuni eroice despre rezistența împotriva totalitarismelor în contextul maghiar[9]. Astfel a fostconfirmată canonizarea lui Béla Puczi ca erou național maghiar.
Venind la finele anilor 2000, recunoașterea poate fi descrisă prin două evoluții paralele ale atitudinilor față de minorități din Ungaria. Pe de o parte, s-a văzut o creștere a activismului grupărilor de extrema dreaptă, care a culminat prin seria de crime motivate de rasismul anti-rom în anii 2008-2009. Totodată a crescut, mult mai moderat, dar semnificativ, în rândul cetățenilor maghiari, sentimentul de respingere față de maghiarii de peste hotare. Biografia lui Béla Puczi a întrunit aceste două categorii sociale nepopulare. Recunoașterea a venit pe fondul unui puternic accent maghiar pe baza unei narațiuni centrate pe solidaritatea și lupta comună a romilor și maghiarilor împotriva politicilor ambivalente fată de minorități în timpul regimului instaurat de Iliescu. Evenimentele violente din Târgu Mureș au fost înțelese ca rezultatul intervențiilor de manipulare anti-maghiare și a prezenței serviciilor secrete.
Procesul de recunoaștere a lui Puczi ca erou rom-maghiar a parcurs un traseu mai întortocheat. Chiar dacă biografia lui a fost consemnată și publicată încă din 2000, cartea a avut un impact relativ redus. Inițiativa de a amplasa o placă memorială a venit mult mai târziu, fiind promovată de activistul rom Jenő Setét, președintele Asociației Suntem ai Locului (Idetartozunk Egyesület). El a anunțat în toamna anului 2016 că vor strânge donații voluntare de la persoane private pentru realizarea plăcii. Inițiativa a beneficiat de un suport neașteptat de mare. Cei 350.000 forinți (1000 euro) necesari proiectului au fost adunate în câteva zile. Designul artistic a fost realizat de sculptorul rom András Kállai, fără niciun onorariu. Banii au fost suficienți pentru executarea și amplasarea plăcii, rămânând și pentru o donație acordată familiei Puczi pentru consolidarea unui zid de la casa lor din România[10].
Inițiatorii au dorit să amplaseze placa pe clădirea gării cu ocazia Zilei Mândriei Romilor (Roma Büszkeség Napja), sărbătoare organizată la data de 7 octombrie 2017. În pofida pregătirilor și eforturilor depuse, placa nu fost dezvelită în ziua anunțată pentru că conducerea Căilor Ferate Ungare (MÁV) nu a dat aprobare pentru amplasarea ei pe peretele gării. Motivarea refuzului a fost una birocratică: Béla Puczi nu a fost angajat MÁV și regulamentul intern nu permite ca persoanele care nu au avut tangență cu calea ferată să fie comemorate pe un zid aparținând companiei. Astfel, în Ziua Mândriei Romilor, a fost organizat un marș la care au participat câteva sute de persoane. Ei au parcurs distanța de doi kilometri dintre Piața Blaha Lujza și Gara de Vest (Nyugati Pályaudvar), iar la destinație, pe o scenă ridicată în acest scop, a fost prezentată placa finalizată cu promisiunea că va fi instalată pe perete după ce primesc aprobarea de la conducerea gării.
Ministrul Resurselor Umane, Zoltán Balog a anunțat că aflase din presă despre situația creată și că se poartă tratative cu Ministrul Transporturilor, și a sugerat un alt loc pentru amplasarea plăcii. Balog a propus să fie amplasată pe peretele viitorului Palat „Cziffra”, un centru cultural rom care urma să fie inaugurat în Sectorul 8 din Budapesta în anul următor[11]. Organizatorii nu au urmat recomandarea ministrului, și din perspectiva celor întâmplate ulterior se pare că au luat o decizie bună, pentru că centrul cultural nu a fost construit nici până în acest moment[12]. La vestea eșecului privind amplasarea plăcii, din România a fost trimis un mesaj de susținere prin vocea președintelui executiv al UDMR, Bálint Porcsalmi, care a cerut public conducerii MÁV să permită amplasarea plăcii, mai mult, el a sugerat ca inaugurarea acesteia să aibă loc cu ocazia zilei de 23 octombrie, aniversarea Revoluției din 1956, considerând această dată „ziua mândriei maghiare”[13].
Cele două propuneri trasează traiectorii distincte, chiar divergente. În cazul ministrului ungar propunerea de amplasare a plăcii pe zidul Centrului „Cziffra” sugerează că eroul ar trebui să aparțină culturii rome. Conștient de acest fapt, Jenő Setét, într-un interviu acordat emisiunii în limba maghiară a postului Radio Romania Târgu Mureș, insistă că memorialul lui Puczi nu trebuie ascuns, el nefiind doar un erou pentru romi, ci trebuie cunoscut de publicul larg[14]. Propunerea lui Porcsalmi reiterează legătura strânsă cu etnicitatea și națiunea maghiară discutată mai sus. Ambele soluții contravin inițiativei de a prezenta și comemora figura lui Béla Puczi ca un erou comun rom-maghiar care nu ar trebui închis în categorii circumscrise etnic.
În urma valului de indignare ce a străbătut presa maghiară din cauza refuzului din partea MÁV-ului, directorul general, Ilona Dávid, a trimis o scrisoare inițiatorilor, prin care i-a asigurat că se ocupă personal de problema amplasării. A promis că va urgenta procesul aprobării, doar că regulile MÁV sunt ferme, și trebuie să propună o derogare pentru acest caz. Ea a explicat că a aflat doar după 7 octombrie de problema apărută. Și-a exprimat „aprecierea față de Béla Puczi eroul rom-maghiar transilvănean pentru statornicia de care a dat dovadă la Târgu Mureș și pentru faptele lui eroice săvârșite în favoarea maghiarilor”[15].
Intervenția directorului a dat roade, și în final placa și-a găsit locul pe zidul gării. A fost dezvelită la 10 decembrie 2017 cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului. În discursul lui inaugural, Jenő Setét l-a prezentat pe Puczi drept un erou comun rom-maghiar care niciodată nu și-a negat identitatea lui duală, și fost gata să îndure multe suferințe pentru comunitatea căreia i-a aparținut. A subliniat că nevoia de a amplasa placa memorială a trebuit să vină de la romii din Ungaria, că maghiarii majoritari nu s-au grăbit să comemoreze acest erou comun. La finalul discursului el a promis că va continua amplasarea plăcilor memoriale și comemorarea eroilor romi care sunt ignorați de majoritari[16]. În iulie 2019 s-a anunțat amplasarea unui nou memorial dedicat lui Puczi la inițiativa Autoguvernării Romilor din Sectorul 22 al Budapestei (Budafok-Tétény). Proiectul, de data asta, a avut și fonduri publice alocate, obținute de la municipalitate[17].
În România, Béla Puczi nu are plăci memoriale, nici nu este comemorat în formă organizată. Istorii care oferă ecou frazei: „Maghiari, nu vă temeți, au venit țiganii!” pot fi auzite în rândul romilor din Valea Rece sau al altor comunități de romi-maghiari din mărginimile orașului Târgu Mureș. Narațiunile despre romii care au sărit în ajutorul maghiarilor din oraș într-un moment critic nu au dispărut. Figura lui Puczi apare în presa și blogurile de limbă maghiară din România. Eroismul lui este recunoscut din perspectiva unei solidarității trans-etnice, și uneori și din aceea a experiențelor sale nefericite cu autoritățile române și cu cele din Ungaria.
Poate fi Béla Puczi comemorat vreodată ca erou în România?
Întrebarea asta se vrea a fi mai mult decât una pur retorică. Cercetarea socială rareori dispune de instrumente cu care să prezică viitorul, deci nu pot da un răspuns. În partea de încheiere a articolului vreau totuși să arăt câteva elemente care pot constitui baza unei recunoașteri în acest sens, conștient fiind de piedicile imense care, deocamdată, par să fie de netrecut în realizarea acestei recunoașteri.
Comunitatea care ar putea oferi audiență și recunoaștere biografiei în România este fragmentată. Narațiunile legate de Béla Puczi au rămas cunoscute doar publicului vorbitor de maghiară, deci nu putem vorbi de un proces de dezbatere sau încercări de canonizare unei biografii exemplare, dar și despre trecutul recent al cărui simbol ar putea fi. O resursă prea puțin folosită până la acest moment este traducerea discursurilor, și inițierea dialogului. Acest text face un pas modest în această direcție.
Definirea rolului jucat de instituțiile statului și a greșelile comise de autorități în cursul acelor zile a rămas neelucidat. Evaluarea evenimentelor din Târgu Mureș ca moment critic nu poate fi ocolită într-un dialog critic. Prin înțelegerea lor putem ajunge la identificarea rolului organizațiilor formale, informale sau a serviciilor secrete. Autoritățile prin pasivitate sau rea voință, au contribuit la procesul datorită cărora s-a ajuns la violențe stradale. Un pas important va fi reabilitarea oficială a victimelor care au suferit din cauza greșelilor sau manipulărilor venite din partea organelor de stat[18].
Trebuie să-l vedem pe Puczi și pe alții ca el nu doar ca simple victime ale unor manipulări, dar și ca actori conștienți care au luat decizii corecte ale căror consecințe le-au adus suferințe pe nedrept. Acuzațiile de huliganism, care i-au adus condamnarea lui Puczi, au fost un mod prea des folosit înainte și imediat după 1989 de către autoritățile statului român. Cei care construiau baraje pentru a bloca șoseaua în fața autobasculantelor pline cu săteni înarmați aveau poate alte intenții, nu să alimenteze violențele. Nu ar trebui să fim orbiți de prejudecăți și imagini preconcepute cu romi violenți și gălăgioși. Romii nu au fost inițiatorii și nici principali agresori în cursul evenimentelor, totuși printre cei condamnați în urma evenimentelor număr romilor este disproporțional sau chiar preponderent[19].
Momentul prezent este foarte diferit de perioada de început a anilor 1990, dar în vara anului trecut tensiunile între grupuri de maghiari și români au reapărut pe paginile ziarelor prin cazul unui cimitir militar din Valea Uzului. Tensiunile etnice generate, sau cel puțin prost gestionate de autorități, au redevenit un subiect politic[20]. Mai recent retorica anti-maghiară a reapărut și ca agent a luptelor politice[21]. Retorica rasismului anti-rom, care niciodată nu a dispărut în cursul anilor, s-a reîntors la suprafață cu forță nouă [22]. Antagonismul etno-național alimentat de manipulare politică împreună cu rasismul anti-rom persistent și instituționalizat, sunt două forțe pe care nu ne putem permite să le ignorăm.
Valorile pe care le putem mobiliza contra lor sunt formele solidarității sociale, a dialogului rațional, și respingerea fermă a urii, violenței și manipulării, din orice sursă ar veni ele. Printr-o analogie, poate nu prea deplasată, am putea reconsidera soarta lui Béla Puczi în contextul mișcărilor pentru recunoașterea și emanciparea minorităților oprimate, rasializate și persecutate (i.e. Black Lives Matter). Dacă am putea imagina și acționa pentru scopuri similare ar fi un nou început de reconciliere cu minoritățile naționale din România. Rememorarea biografiei lui Puczi ne va ajută în acest proces. Exemplul eroilor are această putere.
[1] Vezi referința în imagine pe Google maps: https://goo.gl/maps/11yW78zc5wwQTq1z9
[2] Inscripția în maghiară: Puczi Béla (1948-2009) társaival megvédte a magyar tüntetőket a lincselni készülő tömegektől. Marosvásárhely, 1990. “Ne féljetek magyarok, itt vannak a cigányok!”
[3] Pentru o discuție generală a evenimentelor vezi cartea: László, Márton., Novák, Csaba. Zoltán.[trad.de Marius Tabacu] (2016). Provocarea libertății. Târgu-Mureş, 16-21 martie 1990. Cluj-Napoca: ISPMN.
[4] Potrivit mărturiei lui Puczi el a fost întâmpinat cu fraza: „Noi avem destui din rasa ta! De ce vrei să vii aici?” [„Van a fajtájából elég, minek akar idejönni?”]
[5] Puczi, Béla. (2000). Marosvásárhely, 1990: három napig magyar: egy roma a barikád magyar oldaláról [Târgu Mureș, 1990: Maghiar pentru trei zile: un rom de pe partea maghiară a baricadei] (G. Bernáth & É. Horváth (coord.). Budapesta: Roma Sajtóközpont.
[6] Vajda, András. (2007). „…akkor is magyar cigány vagyok!” Kísérlet egy roma identitásért folyó harcának elemzésére. [„…și așa sunt rom maghiar!. Încercare de analiză a luptei unui rom pentru identitate”] In Sándor Ilyés & Ferenc Pozsony (coord.), Lokalitások, határok, találkozások. Tanulmányok erdélyi cigány közösségekről. Kriza János Néprajzi Társaság Évkönyve 15. (pp. 127–137). Cluj-Napoca: Kriza János Néprajzi Társaság.
[7] Postarea pe Facebook a lui Marius Cosmeanu (23.03.2019) rămâne o excepție în ceea ce privește tratarea subiectului în limba română: https://www.facebook.com/marius.cosmeanu/posts/2142903145744983
[8] Bernáth, Gábor & Schmidt, Mária (coord.). (2011). Egymásnak ítélve. Fekete március Marosvásárhelyen [Condamnați la conviețuire. Martie neagră la Târgu Mureș]. Budapest: XX. Század Intézet.
[9] Casa Terorii, un muzeu unic pentru teroarea fascistă și comunistă a fost un concept contestat de la început și rămâne controversat între istorici. Tema unificatoare se regăsește în narațiunea de victimizare și rezistență națională împotriva regimurilor totalitare.
[10] Organizatorii au folosit o platforma online: https://adjukossze.hu/kampany/emlektablat-puczi-belanak-471, și au insistat ca banii să fie strânși exclusiv prin acțiune civică.
[11] https://magyarnemzet.hu/archivum/belfold-archivum/jovore-kaphat-helyet-puczi-bela-emlektablaja-3861602/ (21.08.2020).
[12] https://jozsefvaros.hu/hir/75243/-tavaszmezo-utcai-csatater (21.08.2020).
[13] https://rmdsz.ro/aktualis/hirek/rmdsz-a-magyar-buszkeseg-napjan-oktober-23-an-helyezzuk-ki-puczi-bela-emlektablajat (25.08. 2020)
[14] Interviul a fost difuzat la 6 decembrie 2017, este accesibil online, redactor radio Boróka Parászka: http://www.marosvasarhelyiradio.ro/musorok/ne-feljetek-ciganyok-megjonnek-a-magyarok-emlektabla-puczi-belanak/ (21.08.2020).
[15]„[N]agyrabecsülését fejezte ki Puczi Béla erdélyi magyar cigány hős marosvásárhelyi helytállása, a magyarság érdekében végrehajtott hőstettei iránt.” http://romasajtokozpont.hu/puczi-bela-emlektabla-lesz-helye/ (23.08.2020)
[16] Discursul rostit în limba maghiară a fost postat pe YouTube https://youtu.be/jNte-rraqPY (25.08.2020).
[17] Bogdán, P., Molnár, I. G., & Setét, J. (2019). Roma reprezentáció a magyar főváros közterein [Reprezentări ale romilor în spațiile publice din capitală]. Tom Lantos Institute Working Paper. http://real.mtak.hu/105009/
[18] Scenariul violențelor de la Târgu Mureș are paralelisme cu evenimentele Mineriadei întâmplate doar după câteva luni. Nu trebuie uitat că actori principali pe scena politică națională au fost același persoane (Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu etc).
[19] László & Novák (2016: 214-215) publică un tabel cu numele a 48 de persoane cercetate penal și condamnate, printre ei cel puțin 14 cu domiciliul din str. Valea Rece locuită preponderent de romi. Într-un documentar produs de TVR în anul 2007, numărul romilor încarcerați este estimat la 12 (versus 8 maghiari și un singur român condamnat) https://youtu.be/-jveP5zWP24 (25.08.2020).
[20] https://romania.europalibera.org/a/scandalul-de-la-cimitirul-din-valea-uzului-%C3%AEntre-rom%C3%A2ni-%C8%99i-maghiari-continu%C4%83/29985185.html (28.08.2020).
[21] https://romania.europalibera.org/a/cncd-klaus-iohannis-amendat-cu-5-000-de-lei-pentru-afirma%C8%9Biile-despre-%C8%9Binutul-secuiesc/30623594.html (28.08.2020).
[22] https://www.mediafax.ro/justitie/traian-basescu-a-fost-amendat-de-cncd-cu-6-000-de-lei-pentru-declaratiile-sale-despre-romi-19157887 (28.08.2020).