“În dimineaţa respectivă, în cel mai mare secret, şi-au dat întâlnire la gara Atocha din Madrid, în aşteptarea “prăzilor” lor. Chiar în zona prin care trec numeroşi deputaţi care vin din circumscripţiile lor pentru a participa la o sesiune plenară a Parlamentului. În jurul orei 7:30 s-au strâns zeci de militanţi, echipaţi cu fluiere şi megafoane, şi aşteaptă în sala de sosiri a TGV-urilor [trenuri de mare viteză care fac legătura între marile oraşe]. Fiecare dintre ei poartă două panouri: unul verde, care proclamă “Da, se poate” (opri confiscarea caselor); şi unul roşu, care deplânge “Dar ei nu vor” (politicienii).
În jurul orei 9 sosesc mai multe trenuri de la Valencia, Barcelona sau Sevilla. Tensiunea creşte în intensitate: “Anularea datoriilor şi locuinţe sociale pentru evacuaţi”, blamează militanţii. Sosiţi în grabă, poliţiştii improvizează un cordon de securitate şi, de îndată ce se zăreşte un deputat, agenţii se precipită să îl protejeze şi să îi faciliteze ieşirea spre staţia de taxi.
O strategie paşnică
După patru ani de luptă pentru a pune capăt tragediei confiscărilor de locuinţe – 510 pe zi de la începutul anului 2013 – cele aproximativ o sută de asociaţii anti-evacuare (răspândite în întreaga ţară) au pus de curând la cale o nouă strategie: ‘escrache’ (“revelaţia”). Această noţiune argentiniană desemnează manifestările cetăţeneşti care, în anii 1990, aveau ca scop evidenţierea – în general în faţa domiciliului sau a locului de muncă – responsabililor represiunii militare din perioada 1976-1983.”
Întregul articol, aici.