Sursa: http://lacoltulstrazii.wordpress.com / Autor: Ovidiu
Un grup de deputați și senatori, aproape toți de la PDL, au propus Parlamentului un proiect de lege care vizează îngrădirea avortului. Este efectul influenței crescânde pe care grupurile conservator-ortodoxe o au în partidul de guvernare, în detrimentul liniei de gândire liberale. Zilele trecute Florin Buhuceanu scria la colțul nostru de stradădespre tipul de gândire și de acțiune al activiștilor conservatori-religioși.
Din punct de vedere politic, arătam anul trecut că un partid cu o agendă strictăconservator-religioasă are un public restrâns, de cel mult 10% dintre alegători (vorbim de potențial, nu e nicio garanție că aceștia se vor și prezenta la vot). Dar în PDL se afirmă tot mai mult linia conservatoare. Fundația Creștin-Democrată, Noua Republică, Federația Pro Vita sunt tot atâtea măști oengistice ale acestei direcții, în timp ce vocile liberale sunt tot mai stinghere, un Cristian Preda surghinuit pe blog sau un Valeriu Stoica inexistent în spațiul public. În prag de alegeri, aripa liberală pare să fi pierdut lupta internă cu Partidul Anti, ceea ce e cu atât mai trist cu cât celălalt partid liberal se dizolvă tot mai tare în PSD. Dar să ne întoarcem la subiectul nostru.
Strict legat de avort, datele arată că cei mai mulţi dintre cetăţenii români resping din punct de vedere moral avortul, însă procentul celor mai conservatori a scăzut de la 56% în 2005, la 52% în 2008 şi apoi la 43% în 2011. Este o tendinţă ce nu arată semne de inversare. Totodată, procentul celor care ar fi dispuşi să accepte o îngrădire legală a avortului este mai mic, de aproximativ o treime dintre cetăţeni.
Probabil că inițiatorii legii au ținut cont de potențiala respingere a ideii de a interzice avortul, perceput ca un drept câștigat după schimbarea de regim. De aceea au ales o cale ingenioasă de îngrădire a accesului la avort, prin instaurarea unor bariere birocratice suplimentare. Dacă legea ar intra în vigoare, întreruperea de sarcină ar putea fi efectuată doar după ce femeia a primit un certificat de la un consilier pentru „criza de sarcină”, în care se arată că a trecut prin cel puțin o ședință de terapie.
Proiectul definește criza de sarcină drept „o conștientizare bruscă a unei sarcini nedorite și care amenință bunăstarea fizică, emoțională și spirituală a unei persoane”. În ceea ce privește activitatea de „consiliere” însă, proiectul o vede centrată nu pe persoană, ci pe avort și aici este marea problemă. Consilierea, în viziunea inițiatorilor, este un proces în care mamei (și doar mamei! tatăl nu apare nicăieri în proiectul de lege) i se explică pe larg, cu imagini, studii și filme, cât de rău este avortul. Nicio vorbă despre bunăstarea fizică, emoțională și spirituală a persoanei. Nicio vorbă despre dreptul de a dispune de propria persoană.
De asemenea, nu se spune nimic despre costurile consilierii. Cine plătește ședința de consiliere? În certificatul de consiliere din anexa proiectului se spune că mama trebuie să primească și imaginile unei ecografii. Cine plătește ecografia?
Și pentru că veni vorba de anexă, tot aici, pe ascuns se introduce și „adevărul” dogmei: „fătul este o ființă vie chiar din momentul conceperii”. O afirmație puternică ce ar deveni parte a legii în România, printr-un ingenios artificiu legislativ.
Procedura înființării și funcționării cabinetelor de consiliere ridică numeroase probleme. În primul rând, cine și cum acreditează acești specialiști? Ei pot fi fi „medici, psihologi sau asistenți sociali”, spune proiectul, dar dintre aceștia doar psihologii au pregătire de specialitate pentru a face consiliere. Acreditarea în sine ar urma să fie stabilită prin legislație secundară, ceea ce lasă un spațiu mare de abuz.
Nu e limpede nici cine plătește. Se spune că toate maternitățile publice ar trebui să aibă astfel de cabinete sau să contracteze cabinete private. Dar de unde se iau banii? De la autoritățile local? De la bugetul (și așa deficitar) al asigurărilor de sănătate? Sursa finanțării și impactul bugetar ar trebui să fie explicit prevăzute în proiect.
Nu în ultimul rând, proiectului îi lipsește viziunea asupra efectelor. Ce se întâmplă dacă femeile – mai ales cele cu resurse mai puține – nu vor reuși să treacă peste noile limitări? Nu cumva, exact la fel ca atunci când regimul comunist a interzis avortul, se va naște o piață neagră a avorturilor ilegale, cu consecințe negative dureroase? Dacă vor fi mai mulți copiii nedoriți, va reuși statul să îi crească în locul familiei?
Din întreaga problematică a natalității, parlamentarii români, orbiți de influența unei dogme neadaptate la lumea modernă, au ales subiectul greșit. Ar trebui să vorbim despre alte lucruri:
- educație pentru sănătate și sexuală de la vârstă fragedă. Dar exact inițiatorii acestor proiecte evită subiectul, preferând educația religioasă dogmatică și promovând o pudibonderie arhaică atunci când vine vorba de sex.
- promovarea metodelor moderne de contracepție și în primul rând a prezervativului, care ferește și de boli cu transmisie sexuală. Dar din nou ne lovim de dogmă, care condamnă folosirea contracepției.
- politici de sprijinire a natalității axate pe educație, pe lărgirea accesului la creșe și grădiniție, pe flexibilizarea codului muncii, pe stimularea angajatorilor să ofere condiții speciale părinților. Dar deja vorbim aici de viziune modernă, lucru care lipsește guvernanților noștri.
Nu în ultimul rând, a lipsit dezbaterea publică. Pe femei oare le-a întrebat cineva?