Cine sunt eroii?
Dar mai întâi ce înseamnă eroism?
Mitologia greacă ne ajută. Eroii au fost cei care făceau isprăvi extraordinare, ceva ce alți oameni nu reușeau. De aceea, uneori eroii erau socotiți semi-zei. Sigur că pentru a da această probă a regnului uman de a forța limite și de a sări cu succes ștachete ridicate din ce în ce mai sus de el, eroii aveau și trăsături de caracter excepționale, dar aici nu acest aspect ne interesează. De altfel, trăsăturile de caracter sunt vizibile numai în faptele (și vorbele) omului, așa că, încă o dată, eroismul este o stare în care se face ceea ce alți oameni nu reușesc, mult mai mult decât este în îndeplinirea normală a obiectivelor pe care aceștia și le propun. De aceea au și apărut eroii drept semi-zei.
Faptele de eroism au dat, astfel, și modelul limitei de sus a măsurii omului. În acest sens termenul de erou a fost și este folosit metaforic: cineva este (ca un) erou, adică face la cea mai înaltă cotă ceea ce i s-a dat de făcut sau ceea ce și-a propus el însuși. Faptele de eroism – dacă ne gândim la ilustrări antice – sunt deci legate de multe probleme și sarcini ale oamenilor. Indiferent dacă, tot metaforic, faptele au fost personificate în zei sau semi-zei, faptele de eroism sunt constructive, adică formează baze noi pentru dezvoltarea umanității (Prometeu) și a colectivităților locale (Hercule). Mai clar: faptele de eroism, constructive, nu au impietat, ci au stimulat, dorința oamenilor de a face – și mai bine – ceea ce servește vieții.
În ideologia care a preamărit războiul, începând din vechime dar mai ales din ultimele două secole, termenul de erou a fost redus la cel de soldat. De ce oare? Deoarece soldatul se confruntă cu posibilitatea morții sale premature. Oamenii știu desigur că vor muri, dar nu vor să moară înainte de vreme, atunci când mai au multe de făcut. Astfel încât, lăsând la o parte întreaga constrângere istorică asupra oamenilor de a fi soldați și lăsând la o parte întreaga manipulare istorică a oamenilor pentru a-i determina să accepte să fie soldați, ideea că, prin această situație, ei se înalță deoarece susțin valori mai importante decât propria viață a fost, alături de constrângere și manipulare, esențială în împăcarea cu soarta de soldat. Curajul – în fond, de a accepta propria moarte înainte de vreme – și onoarea, adică prestigiul curajului, au devenit în această ideologie virtuțile cardinale ale omului-parte-în-război.
Dar astfel, eroul soldat – determinat să fie astfel, căci nimeni nu vrea să moară înainte de vreme – a aruncat asupra eroismului de a face umbra distrugerii. Căci luptând temerar pentru a-și apăra propria moarte, soldatul erou dă moarte altor soldați eroi. Fiecare a presupus că poate muri înainte de vreme, dar nici unul nu vrea asta: și atunci fiecare trebuie să-și încordeze eforturile pentru a da el moarte celorlalți, înainte de a primi și el moarte.
Deși de milenii eroii au fost socotiți cei care dădeau mai bine moarte celorlalți – doar astfel fiind ei „protectori” ai celor care se așezau în umbra lor, adică îi trimiteau la moarte – iar acest sens distructiv al acțiunii lor a părut să acapareze conceptul de eroism[1], prototipul antic Achile fiind și el socotit semi-zeu, de fapt o asemenea reducere a eroismului la distrugerea altora nu a făcut decât să deturneze sensul originar al eroismului. În fond, soldatul nu face; nu există nici o creație extraordinară – producție sau serviciu – care este făcută de soldat. Soldatul acționează, dar nu face, nu creează. Iar obiectivul acțiunii soldatului este distrugerea celorlalți soldați. Tot ce eventual face este subordonat obiectivului de a distruge mai bine.
Dar eroismul este o stare, deci o calitate (a acestei stări) care se dă de către ceilalți oameni. Nediscutând aici nici despre exprimarea metaforică și nici despre judecata în care un individ se consideră erou, soldatul a fost preamărit drept erou tocmai de către aceia care l-au trimis să moară înainte de vreme. Poate că și aceștia au indus potențialilor soldați ideea că ei vor fi eroi având curajul să-și confrunte propria moarte, și poate că și soldații înșiși s-au îmbărbătat gândindu-se că ei, confruntându-și propria moarte, vor avea o experiență excepțională. Dar nu soldații s-au numit pe ei înșiși eroi, deoarece ei nu au vrut să fie soldați. Ei au fost numiți eroi de către cei care au beneficiat de moartea lor înainte de vreme. Și, în general, ei au fost numiți eroi după ce viața lor s-a sfârșit atunci când mai aveau de făcut multe. Înainte de asta, ei au fost doar soldații de la care se cerea ascultare și urmărire neabătută a țintei: distrugerea celorlalți.
***
Istoric, nu toate războaiele au fost la fel. Sigur că cei care au trimis soldații să moară înainte de vreme au dat mereu justificări ce trebuiau să-i convingă pe aceștia: că războiul „lor” e drept, deoarece e de apărare, iar vina pentru moartea înainte de vreme a soldaților celorlalți aparține celor care au trimis soldații ceilalți să atace întâi și să cucerească. Dar există un criteriu care separă războaiele: cel de apărare, cum a fost menționat, și de fapt de apărare a unei vieți creatoare a celor mulți. Nu trebuie să folosim metonimii atunci când vorbim despre lucruri atât de grave: nu „țara” se apără, ci cei mulți din țară. „Țara” care a fost confiscată de cei care, pentru propria bunăstare și putere, distrug viața creatoare a celor mulți nu este aceeași cu țara acestora. Iar dacă știm că astăzi cei mulți – fiecare individ din cei mulți – nu înseamnă doar populația unui stat/grup de state ci a tuturor statelor, atunci rezultă că războaiele drepte nu duc la distrugerea condițiilor unei vieți creatoare a populațiilor din țările atacate de aceste „războaie drepte”. Iar dacă știm că, de la origine, războaiele au avut drept cauză raritatea mijloacelor de existență, iar astăzi știința și tehnica permit abundența acestor mijloace, o dată mai mult înțelegem că astăzi cei mulți din toate statele nu sunt apărați prin războaie, ci prin crearea condițiilor unei vieți creatoare pentru fiecare individ din cei mulți și deci, pentru toți.
***
Astfel încât nu toate faptele și nu toate isprăvile sunt la fel. Nu toate reușitele sunt la fel, deoarece nu toate acțiunile sunt la fel. Eroismul presupune, cum am văzut, acțiune excepțională. Dar putem oare echivala lupta soldaților într-un război, moartea soldaților într-un război cu tenacitatea apărării vieții și sănătății de către medici, de către întregul personal medical? E excepțională voința de acțiune și într-un caz și în celălalt. Dar rezultatele sunt diferite. Și opuse: gândiți-vă la contradicția în care se află medicii militari care salvează viața soldaților răniți pentru ca aceștia să poată continua să distrugă.
Așadar, personalul medical face. Soldații distrug.
***
În zilele acestei pandemii ne-a apărut mai clar cât de importanți sunt cei care fac. Izolarea a presupus ca „lucrătorii esențiali” să meargă la muncă tocmai pentru ca cei izolați să aibă produsele esențiale. Totul a intrat în izolare, doar magazinele alimentare și farmaciile au rămas deschise. Dar oare numai ele? Și firmele de telefonie mobilă și băncile. Și muncitorii de la salubritate au venit regulat și chiar, de câteva ori, au și stropit strada cu dezinfectant, și chiar sâmbătă sau duminică au lucrat ca să strângă gunoiul făcut de cei care stăteau în case. Și cei care sunt de ajutor celor care nu pot sau nu vor să curețe și să gătească ei înșiși, și bucătarii de la firme cu livrare acasă și curierii. Dar lucrătorii din depozite, dar cei din industria cărnii, dar fermierii și cultivatorii? Au muncit mulți ca alții să stea în case, chiar dacă au muncit mai puțin sau s-au întrerupt deoarece nu au avut echipament de protecție și condiții sigure de prevenire a infectării. La fel, pompierii au fost la datorie; iar jandarmii, polițiștii, și soldații au păzit ordinea astfel încât măsurile de izolare să fie respectate.
Sunt ei eroi? Unii au spus că nu, deoarece lucrătorii de mai sus au muncit cum le este obligația. Dar dacă ne gândim că această muncă a avut loc în plină epidemie – și atunci când era mai sigur să stai în casă – atunci ne oprim. Deoarece, deși a fost vorba, în principiu, de aceeași muncă, condiția ei excepțională și nevoia de această muncă îi apropie pe lucrători de eroi. Deși nimeni nu i-a numit eroi[2].
***
Dar personalul medical? A veni permanent în contact cu un virus încă necunoscut, în plină epidemie când munca medicală este suprasolicitată, este ceva excepțional. Acest caracter excepțional al muncii sugerează eroism. Medicii au fost numiți eroi în mod oficial și s-au inițiat diferite forme de a le arăta recunoașterea, respectul și admirația[3].
Dar nu avem voie să echivalăm propria noastră recunoștință și admirație față de medici și întregul personal medical cu perspectiva oficială.
Analiza cauzelor care au dus la numirea medicilor drept eroi ne arată diferențele.
***
Prima cauză decurge din caracterul excepțional al muncii. Dar acest caracter excepțional este dincolo de munca grea prilejuită de epidemie. Să căutăm să înțelegem această muncă grea:
1) ea are în frunte, desigur, pe medici, dar implică întregul personal sanitar, care lucrează coordonat, deoarece altfel nu s-ar putea înfăptui cu succes această muncă; cum putem să ignorăm infirmierele care îl curăță pe bolnavul care nu se mai poate autoservi și care îi asigură funcționarea organelor? Cum putem să ignorăm asistentele care îi asigură tratamentul? Cum putem să ignorăm chimiștii și biologii fără de care nu există analize medicale, psihologii care ajută mintea să influențeze starea corpului, și tehnicienii ce au grijă de aparatura medicală?
2) munca medicală are drept obiect corpul vulnerabil – iar asta înseamnă inclusiv mintea, tot ce ține de persoana umană vulnerabilă. Sănătatea este condiția construirii de către om a mediului social, de aceea sondajele care întreabă motivele de angoasă ale oamenilor și înșiruie, alături de șomaj, război, etc. și sănătatea, sunt ilogice: sănătatea este de alt ordin decât șomajul etc., oamenii au mereu în minte și sănătatea, chiar dacă ei trebuie să răspundă problemelor sociale și chiar dacă evaluează pericolele sociale. A lupta pentru sănătatea oamenilor este prima sau modalitatea exemplară de a lupta pentru viață. Deoarece sănătatea este condiția de bază pentru ca omul să facă, să aibă aspirații și idealuri.
Este extrem de greu să asiguri sănătatea persoanei umane, deoarece echilibrele din care se constituie sănătatea sunt gingașe, iar în acest sens această persoană este vulnerabilă. Ordinea bazată pe cunoaștere care s-a realizat în munca medicală asigură sănătatea la un nivel mult superior practicii medicale individuale tradiționale, dar toate instrumentele ordinii împreună nu sunt panacee. Provocarea persoanei umane vulnerabile din fața personalului medical este mereu prezentă și, oricât de mare este confortul cognitiv al personalului medical, persoana umană vulnerabilă îl îngrijorează și îl solicită profund.
Iar ceea ce dă nota acută a acestei solicitări este prezența morții ca posibilitate concretă. Faptul că omul este muritor și o „ființă pentru moarte” – în fond, conștientă de moarte –, nu are nici o relevanță pentru lupta medicilor de a amâna, și cât mai departe, moartea pacientului concret și mai mult, de a pune în loc sănătatea, antidotul morții înainte de vreme. Dar prin faptul că în munca lor medicii nu pot să se relaxeze așa cum o fac toți ceilalți care nu lucrează în prezența morții, creația lor permanentă de sănătate poate fi numită eroică. Mai mult, medicii și întregul personal sanitar nu doar că se află în prezența morții dar lucrează cu viața și pentru viață. Această coexistență antagonică a vieții și morții ca mediu permanent al muncii care nu doar constată ci intervine și luptă pentru viață conferă o calitate unică muncii medicale.
De aceea, medicii și întregul personal medical sunt un grup de eroi nu doar acum, în epidemie, ci permanent. Eroismul personalului medical este permanent.
***
Dar atunci de ce s-a vorbit de eroismul medicilor numai acum? Sigur că epidemia este o situație excepțională ce forțează mai mult eroismul personalului medical. Și noi toți suntem convinși de asta. Dar
– și aici este a doua cauză a numirii oficiale insistente a medicilor drept eroi – situația periclitată a personalului medical deoarece i-a lipsit echipamentul de protecție necesar a generat exagerările oficiale ce mai degrabă au exasperat și indignat acest personal[4].
Noi toți suntem convinși de eroismul personalului medical. Acest eroism apare în sensul propriu al cuvântului. Iar oamenii, folosind sensul metaforic, înțeleg foarte bine sensul propriu al eroismului și dau cuvântului folosit metaforic (doctorul este (ca un) erou) semnificațiile proprii de mai sus. Dar în același timp oamenii știu sau simt că metaforele trebuie folosite parcimonios, dacă vor ca ele să aibă întreaga greutate pe care le-o dă intenția de a le folosi. De aceea, este o mare diferență între convingerea noastră despre eroismul personalului medical și discursurile oficiale despre eroismul medicilor.
Aceste discursuri au fost concomitente cu situația în care o mare parte a personalului medical s-a infectat și au existat și multe decese, au fost cereri repetate și proteste ale acestui personal în multe țări. Și nici astăzi, în multe țări, echipamentul de protecție pentru întregul personal medical și sanitar nu este asigurat[5]. După cum, mult timp – și chiar astăzi – echipamentul de salvare a pacienților (ventilatoare etc.) a fost mult redus.
Astfel încât laudele oficiale au fost mai degrabă o substituție a administrației responsabile care ar fi trebuit să fie. Pandemia nu este nici un lucru nou și nici un accident neprevăzut. Dimpotrivă[6]. Dar pregătirea pentru ea, și mai ales fabricarea echipamentelor de protecție și de salvare – toate fiind bunuri sociale, cheltuieli sociale „care nu aduc bani” – a lipsit.
Deoarece peste tot în toate aceste țări a avut loc de câteva decenii subordonarea sistemului public de sănătate față de politica neoliberală a câștigului, transformarea sănătății în afacere: reducerea numărului de spitale și de paturi, subfinanțarea sistemului public (ceea ce înseamnă concret aparatură, tratamente, medicamente insuficiente), privatizarea și externalizarea – iar în firmele private de sănătate pacienții au devenit „clienți” –, salarizarea slabă a personalului – iar faptul că de 2 ani salariile au crescut la noi nu anulează celelalte aspecte – toate acestea explică nepregătirea pentru pandemie, adică neglijența criminală a tuturor celor care au susținut politica neoliberală din sănătate.
A fi erou nu înseamnă a fi martir: deși tradiția războinică le echivalează, eroii fiind cei care mureau în război. Personalul medical nu vrea să fie numit erou[7]: el știe cât de eroic e drumul ales de el, dar dacă devine martir el nu mai poate să fie erou, adică nu mai să lupte pentru viață. Dar și medicilor și întregului personal medical și sanitar li s-a comutat calitatea de erou pentru viață în aceea de erou soldat, erou-victimă[8]. Conform strategiei dominante de transformare a sănătății publice în serviciu cât mai redus posibil, personalul medical este și martir, „dacă a vrut să fie erou”. Dar acest personal a înțeles și a protestat: mult înainte de pandemie[9].
***
Unii nu au recunoscut eroismul real al personalului medical[10]. Deoarece ei au echivalat doar riscurile din domeniul medical și din alte domenii. Cu alte cuvinte, ei au avut drept model al eroismului, pe cel al soldaților care își riscă și ei viața. Dar această atitudine ne arată o dată mai mult necesitatea de a fundamenta conceptul de eroism, deoarece în folosirea metaforică a conceptului de eroism – mulți sunt (ca niște) eroi, mulți pot fi numiți eroi cu îndreptățire – calitatea proprie a conceptului nu apare sau, ca mai sus, apare deviat.
Și minerii lucrează pentru viață, și pompierii. Și o fac riscându-și viața mereu. Faptele lor de muncă sunt, deci, extraordinare, deoarece în cele mai multe dintre munci riscul nu este integrat ci accidental. Dar medicii și personalul medical au drept obiectiv păstrarea sănătății, condiție a tuturor celorlalte activități. Mai mult, în mod normal și în munca medicală riscul este accidental. Deci sensul propriu al termenului de eroism nu este dat de risc – așa cum apare în modelul eroului soldat – ci de conținutul activității. Iar acest conținut trebuie să fie extraordinar dacă el este cel care dă calificarea unei munci drept eroice.
De aceea, dacă folosim conceptul de eroism în sens propriu trebuie să discernem între activități constructive și distructive, între activități riscante și altele unde riscul e accidental, și să vedem că nu riscul este criteriul care evaluează activitățile drept eroice, după cum există criteriul conținutului care discerne între activitățile constructive: iar acesta este dat de obiectivul/conținutul care este condiția sine qua non a tuturor celorlalte activități constructive. Munca medicului și a personalului medical are drept conținut realizarea sănătății, condiția sine qua non a vieții constructive: deci munca sa poate fi calificată drept eroică în sensul propriu al termenului de eroism.
Dar oare munca țăranului care ne produce hrana, condiție a vieții, nu este eroică? Poate că ar trebui să fim atenți si să vedem că obiectivul de realizare a sănătații privește direct subiectul care face, produce și hrana etc., pe când țăranul, minerul, învățătorul și meșteșugarul au drept obiectiv realizarea obiectelor, doar indirect legate de subiect.
Aici trebuie, în continuare, să discernem între activități necesare și nenecesare. Sunt n activități necesare, legate în diferite moduri indirecte de subiect. Modelul activităților nenecesare este cel distructiv și nu discutăm mai mult despre acest model aici. Probabil trebuie să semnalăm doar că scopul acestor activități trebuie distins de competențele tehnice deși chiar aceste competențe au fost determinate de scop; dar ele sunt distincte, astfel încât dacă scopul se schimbă, devenind constructiv, competențele au înaintea lorun spațiu de dezvoltare frumos.
Și totuși: tocmai pentru că au apărut obiecții față de considerarea muncii medicale –constructivă, necesară și doar accidental riscantă în situații normale – drept eroică, trebuie din nou să discutăm despre sensul propriu și cel metaforic, figurat, al termenului de eroism. Este limpede că este nevoie de un sens propriu al unui cuvânt: fără acest sens nu există nici cel metaforic; în același timp, pentru a avea un sens propriu, trebuie să existe un conținut al cuvântului și un criteriu/criterii care să departajeze acest conținut de alte conținuturi/cuvinte.
Analiza oferită aici a relevat că scopul, criteriul și conținutul activității medicale permit considerarea acesteia drept eroică: asigurarea sănătății subiectului este baza pentru toate celelalte activități constructive și necesare.
Dar atunci nu e îndreptățit să folosim și pentru munca țăranului, a învățătorului etc., același termen calificant? Răspunsul e afirmativ. Dar comportă două aspecte. O dată, aceste celelalte munci sunt eroice în sensul propriu al cuvântului tocmai prin caracterul lor constructiv și necesar, deci prin conținutul și scopul lor, iar atunci pare să existe o ierarhie a muncilor după caracterul lor eroic: în frunte/modelul este munca medicală, iar apoi celelalte. Iar aceste celelalte nu într-o ordine de la muncile care dau bunuri la cele care dau servicii (munca învățătorului, a frizerului, a inginerului, a actorului etc.). Căci toate muncile respective sunt necesare și interdependente. Rămâne o schemă în care apare doar modelul – munca medicală – și celelalte munci necesare și constructive. În toate aceste munci există eforturi și realizări excepționale, în toate pot exista lucrători care sunt elita profesiei respective, adică o îndeplinesc la cele mai înalte standarde.
Apoi, tocmai deoarece creșterea numărului de munci care merită calificativul eroic duce la tocirea semnificației acestui calificativ în relație cu munca, trebuie să trecem la folosirea metaforică a termenului de eroism. Un cercetător sau învățător sau instalator etc. „a făcut eforturi eroice/este un erou”. E clar că simțim că folosim termenii metaforic, deoarece altfel le demonetizăm. Dar chiar dacă știm că folosim termenii metaforic, asta nu anulează criteriul termenului la propriu: nu poți să spui despre oricine și despre orice că este erou/ceva eroic în sens propriu, chiar dacă îi recunoști apartenența la elita profesiei/domeniului și chiar dacă recunoști și efortul. Pur și simplu nu merge, nu se potrivește termenul de eroism. Dacă dorim, îl folosim doar metaforic și, desigur, conștient.
Criteriul eroismului nu este, deci, riscul. Riscul însuși este o posibilitate, dar el nu dă conținutul activității. Vorbim de „eroii aerului”, dar numai în gândirea comună forjată de istoria tehnicii ce a trebuit să învingă formele și prototipurile de început, și desigur numai în psihologia comună a fricii omului, animal terestru, de a pluti, piloții de aeronave sunt eroi deoarece „pot cădea oricând”. Ei sunt eroi – în sens metaforic – tocmai prin puterea lor de a conduce aeronavele, deci de a permite oamenilor să zboare.
După cum, un alpinist care a urcat în vârful munților înalți poate fi descris, metaforic, ca un erou. Deoarece alpinistul nu e doar un sportiv, el este și un deschizător de drumuri în cunoașterea existenței omului în natură. Dar un jucător de tenis cu cel mai impresionat palmares – și, astăzi, cu câștiguri grozave – cu greu poate fi numit erou, nici măcar metaforic. Oamenii simt când și cum să folosească cuvintele. Ei au proprietatea lor.
***
Luarea personalului medical drept etalon al eroismului, dar și protestele acestui personal în România, nu anulează faptul că munca medicală – ceea ce înseamnă și atitudinea medicilor – a fost viciată și deviată de la specificul său de ideologia și practica economică și politică a reducerii tuturor activităților la profitabilitatea lor (și, evident, cât mai hic et nunc). Medici care au protestat împotriva subfinanțării sistemului public de Sănătate au fost alături de medici care au gândit că munca în privat e mai bună, aduce mai mulți bani. Ba chiar că, la stat sau la privat, important este primească de la „clienți” cât mai mulți bani. Ca urmare, ei înșiși au destrămat aura de excepționalitate a muncii medicale prin obiceiul șpăgii; după cum, unii oameni n-au mai văzut aura de excepționalitate a muncii medicale deoarece au văzut doar șpaga[11]. Aceste aspecte profund nocive nu trebuie ignorate. Recunoașterea muncii medicale nu are loc prin adulări dulcege care ascund tot ce nu se potrivește cu dulcegăria unei unități necondiționate cu „medicii”. (Căci asemenea adulări au exclus cu totul personalul sanitar fără educație superioară). Dimpotrivă, unitatea puternică este numai cea lucidă și critică.
Dincolo de vina care este, mereu, individuală, eroismul muncii medicale este neclintit. Devierea unor membri ai personalului sanitar de la ceea ce le cere logica și tradiția meseriei este rezultatul coruperii, adică a murdăririi acestei logici și tradiții cu ideologia capitalistă. Deci, atenție, este vorba de o murdărire venită din afară. Hercule a făcut blestemățiile din perioada căsătoriei lui cu Megara deoarece a fost atins de nebunie, boala provocată de Hera[12]. Dar când și-a venit în fire, a devenit eroul atâtor munci extraordinare.
Dar ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în sistemul medical nu este singular în „cea mai bună dintre lumi”. Iar atunci înțelegem că soluțiile – finanțarea serioasă a sistemului public de Sănătate, asigurarea universală, gratuită și la standarde superioare a sănătății populației – nu pot fi discutate separat de reformarea sistemului societal global.
***
Urgența – care a determinat și acest articol – a fost și este caracterul vulnerabil al sistemului public de Sănătate.
Dar dacă așa s-a prezentat sistemul medical, cu atât mai vulnerabili au fost lăsați lucrătorii din celelalte domenii esențiale. Și astăzi. Și oare cum vor fi cei din celelalte domenii atunci când, din goana după profit, se va reporni economia chiar înainte ca semnele pandemiei să se estompeze? Oare această repornire rapidă a economiei nu este menită să continue logica business as usual cu cheltuieli militare exorbitante și false obiective, valori și ocupații, și să evite transformarea economiei spre crearea bunurilor și serviciilor necesare pentru viață?
***
Perioada actuală cere încordarea excepțională
a eforturilor pentru redesenarea societății astfel încât să nu se mai repete
fenomenele nocive și dezastruoase determinate de relațiile capitaliste. E nevoie de eroism: nu în sensul soldatului
ce, inerent, moare, ci în sensul tuturor creatorilor.
[1] Tocmai în acest sens distructiv, eroismul este desfigurat și redus la „vitejie”, „bravură”, „virtute”: în acest fel apare eroismul în ansamblul dicționarelor. (Etimologic, virtutea însăși a fost trăsătura/ansamblul de trăsături ale bărbatului care luptă).
[2] Oficial, doar medicii au fost numiți eroi – peste tot, desigur – dar au existat și tendințe de omagiere a lucrătorilor esențiali (ca în fotografia dintr-o zonă a Londrei în 30 aprilie, unde pe un mic panou scria: Thank you to all key workers (Mulțumim tuturor muncitorilor esențiali)), deși în general acești lucrători sunt trecuți sub tăcere sau, eventual, priviți în tiparul obișnuit de condescendență față de ceva exotic sau subiect pentru manifestarea literară petit-bourgeois (Lisa McKenzie, Guess what, liberal thinkers? The working class doesn’t need your condescending op-eds, 1 Apr, 2020, https://www.rt.com/op-ed/484614-working-class-liberal-opeds/). Fotografia menționată se găsește în acest articol.
[3] A existat și reprezentarea lor ca personaje sfinte din diverse religii, cu o pictură interesantă, deși insolită. Vezi Pe cine au deranjat panourile din Bucuresti cu medici reprezentati ca sfinti? Creatorii au acceptat sa le retraga, 29 Aprilie 2020, http://www.ziare.com/social/administratia/pe-cine-au-deranjat-panourile-din-bucuresti-cu-medici-reprezentati-ca-sfinti-creatorii-au-acceptat-sa-le-retraga-1609071.
Dar vezi și Trévon Austin, Millions spent by Trump to “salute” health care workers with military flyovers, 1 May 2020, https://www.wsws.org/en/articles/2020/05/01/msts-m01.html.
[4] Hanna Wallis, Nurses Say They Don’t Want to Be Called Heroes During the Coronavirus Pandemic
“I don’t need a compliment; I need safe staffing”, April 28, 2020, https://www.teenvogue.com/story/nurses-dont-want-to-be-called-heroes.
[5] Vezi la sfarșitul lunii aprilie (Medicii, nud în fața pandemiei: protestul inedit pentru a marca lipsa echipamentelor de protecție, 28. 04. 2020, https://playtech.ro/2020/medicii-nud-in-fata-pandemiei-protestul-inedit-pentru-a-marca-lipsa-echipamentelor-de-protectie/: „Încă de la sfârșitul lunii ianuarie au insistat medicii nemți pe obținerea de echipamente de protecție de la autorități, dar rugămințile lor au rămas fără răspuns”; Protest al stomatologilor din Franța: s-au fotografiat dezbrăcaţi, nemulţumiţi că nu au echipamente de protecție, 27.04.2020, https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/protest-al-stomatologilor-din-franta-s-au-fotografiat-dezbracati-nemultumiti-ca-nu-au-echipamente-de-protectie-1298460: „România, mulţi medici şi-au dat demisia în semn de protest că nu aveau suficiente echipamente de protecţie”).
[6] Rapoarte ale instituțiilor medical prestigioase și ale instituțiilor internaționale din 1995 începând și până în 2019; mai detaliat: Insights on handling coronavirus from an earlier report on business and outbreaks, https://www.weforum.org/reports/outbreak-readiness-and-business-impact. Or Prioritizing diseases for research and development in emergency contexts, https://www.who.int/activities/prioritizing-diseases-for-research-and-development-in-emergency-contexts, or F. William Engdahl, Coronavirus, Vaccines and the Gates Foundation, Global Research, March 20, 2020, https://www.globalresearch.ca/coronavirus-gates-foundation/5706842; UK government buried 2016 report exposing catastrophic NHS failings during flu pandemic, 28 March 2020, https://www.wsws.org/en/articles/2020/03/28/cygn-m28.html (but highlighting a plan from 2014); John Hopkins, Bloomberg School of Public Health, http://www.centerforhealthsecurity.org/newsroom/center-news/2020-01-24-Statement-of-Clarification-Event201.html; U.S. intelligence reports from January and February warned about a likely pandemic, March 21, 2020, https://www.washingtonpost.com/national-security/us-intelligence-reports-from-january-and-february-warned-about-a-likely-pandemic/2020/03/20/299d8cda-6ad5-11ea-b5f1-a5a804158597_story.html; The Military Knew Years Ago That a Coronavirus Was Coming, 1 April 2020, https://www.thenation.com/article/politics/covid-military-shortage-pandemic/; also Gregory F. Treverton, Erik Nemeth, Sinduja Srinivasan, Threats Without Threateners? Exploring Intersections of Threats to the Global Commons and National Security, Rand Corporation, National Security Research Division, 2012; Worldwide Threat Assessment of the US Intelligence Community. Senate Select Committee on Intelligence, Statement for the Record, March 12, 2013; We Were Warned, March 18, 2020, https://www.theatlantic.com/politics/archive/2020/03/pandemic-coronavirus-united-states-trump-cdc/608215/#https://www.theatlantic.com/politics/archive/2020/03/pandemic-coronavirus-united-states-trump-cdc/608215/; and especially A World at Risk: Annual report on global preparedness for health emergencies. Global Preparedness Monitoring Board, September 2019.
[7] O asistentă (Hanna Wallis, Nurses Say They Don’t Want to Be Called Heroes During the Coronavirus Pandemic “I don’t need a compliment; I need safe staffing”, April 28, 2020, https://www.teenvogue.com/story/nurses-dont-want-to-be-called-heroes) a scris pe un carton: Please, don’t call me a hero. I am being martyred against my will (Vă rog, nu mă numiți eroină. Sunt martirizată împotriva voinței mele).
[8] Vladimir Propp, Morphology of the Folk Tale (1928), First translation by Laurence Scott with an Introduction by Svatava Pirkova-Jakobson, 1958, Second Edition Revised and Edited with a Preface by Louis A. Wagner. New Introduction by Alan Dundes, Austin, University of Texas Press, 1968, p. 36 (victimized heroes).
[9] Protest al medicilor în Capitală: Mii de persoane manifestează, a fost adus un dric pentru “moartea Sănătăţii”. Reacţia Ministerului Sănătăţii, 02.11.2013, https://www.zf.ro/eveniment/protest-al-medicilor-in-capitala-mii-de-persoane-manifesteaza-a-fost-adus-un-dric-pentru-moartea-sanatatii-reactia-ministerului-sanatatii-11609675 (“6% pentru Sănătate”, “Noi vă consultăm, voi nu ne consultaţi” şi “Jos labele de pe spitalele publice!”); Sute de medici din Oltenia, protest față de bugetul Sănătății: mulți se gândesc la alte piețe de muncă, 20.12. 2019, http://www.mediafax.ro/social/sute-de- medici-din-Oltenia…și multe alte proteste în și în afara acestui interval de timp.
[10] „Pompierii își riscă viața aproape la fiecare intervenție, minerii de cele mai multe ori nu știu daca nu cade mina peste ei, și altii”, comentariu în materialul http://www.ziare.com/social/administratia/pe-cine-au-deranjat-panourile-din-bucuresti-cu-medici-reprezentati-ca-sfinti-creatorii-au-acceptat-sa-le-retraga-1609071.
[11] „Se exagerează cu medicii sunt eroi. Asta le e meseria. dar zeci de ani de zile cât au luat șpagă fără nici un risc? acum să-și facaădatoria. TOT RESPECTUL pentru acea parte de personal medical care a avut și are în continuare conștiință. Dar, majoritatea nu merită acest calificativ”, din comentariul de mai sus.
[12] Dr. Felicia Ștef, Mitologia greco-romană, București, Oscar Print, 2000, pp. 92, 93.