UE s-a ţinut la distanţă de “primăvara arabă” şi nu-şi găseşte locul nici în conflictul care opune, din nou, Israel şi Hamas în Fâşia Gaza. De parcă ar fi renunţat să joace un rol într-o regiune care este totuşi la uşa sa.
Rossa Massagué
Escaladarea ostilităţilor între Israel şi Gaza confirmă sosirea la masa negocierilor a unor noi actori, însărcinaţi să orientaze procesul care ar trebui să conducă la încetarea focului. Rolul de mediator îi revine Egiptului, care s-a desprins de era Mubarak, Turciei, care se afirmă din ce în ce mai mult ca o putere regională, şi Qatarului, nou-venit pe scena internaţională, dar ale cărui mijloace şi interese (politice, strategice şi religioase) sunt suficiente pentru a-i justifica prezenţa. Schimbările aduse de primăvara arabă sunt incontestabile. Iar Europa? Este absentă şi nu o aşteaptă nimeni. Rolul său în acest conflict consista, înainte, în a plăti factura pe care palestinienii nu puteau să şi-o permită şi pe care israelienii ar fi trebuit, adesea, să o plătească. Era un rol care îi convenea de minune şi care, în cele din urmă, o scutea de complicaţii. La ora actuală, nu este vorba că Bruxelles ezită să plătească factura, ci mai degrabă de faptul că nimeni nu reuşeşte să se pună de acord asupra redactării unui comunicat. Luni 19 noiembrie, atunci când miniştrii Afacerilor Externe au încercat să redacteze acest text, Marea Britanie şi Franţa doreau să-i ceară Israelului să nu lanseze un atac terestru, în timp ce Catherine Ashton, responsabila democraţiei europene, şi-a impus punctul de vedere bazându-se pe sprijinul Germaniei. Ea începe prin a condamna atacurile cu rachete lansate împotriva Israelului din Fâşia Gaza. Mai departe, apără dreptul Israelului de a-şi proteja populaţia şi, în cele din urmă, îi cere Tel-Avivului să “acţioneze în mod proporţional şi [să] fie atent în permamenţă la protejarea civililor”. Nu este menţionat în niciun fel embargoul impus de către Israel Fâşiei Gaza, care este totuşi zona cu cea mai mare densitate de populaţie din lume. Oficial, operaţiunea lansată de Israel vizează să pună capăt atacurilor cu rachete prin lovituri aeriene şi bombardamente lansate de pe navele de război. În realitate, totuşi, aceste manevre s-au soldat cu moartea a 147 de palestinieni, dintre care multe femei şi copii. Peste 900 de persoane au fost rănite şi mai multe clădiri civile au fost distruse. Dacă evaluăm pagubele şi numărul de victime provocate de atacurile palestiniene (cinci morţi), suntem obligaţi să constatăm că nu există niciun fel de proporţionalitate, după cum cere Europa. Primăvara arabă a scos Europa din joc. După ce a evocat de nenumărate ori necesitatea de a instaura democraţia în această regiune, continuând în acelaşi timp să susţină dictaturile, considerate ca fiind un rău mai mic decât islamismul, n-a ştiut cum să reacţioneze în urma acestui val de răzvrătiri. La fel se întâmplă şi de data aceasta. Cu excepţia semnării unor declaraţii pe care contactul cu realitatea le transformă în vorbe goale, UE renunţă de facto să participe la soluţionarea unui conflict care face ravagii nu departe de frontierele sale.