Citim pe presseurop.eu:
Reinventarea politică a Europei va depinde mai presus de toate de o revoltă socială împotriva politicilor neoliberale. Întrucât aplicând aceste politici “gestionarii europeni” au scufundat în mocirlă continentul şi proiectul său cel mare, euro-ul, explică economistul elveţian Christian Marazzi. Christian Marazzi (in The Guardian).
Acumularea de datorii publice ale statelor membre a provocat criza datoriei suverane europene, dar măsurile puse în aplicare pentru a salva băncile, după criza din 2008, au înrăutăţit-o. Astăzi, putem concluziona: 1) că nu există monedă fără Stat; 2) că piaţa nu este în măsură să gestioneze singură capitalismul; şi 3) că măsurile de austeritate nu vor scoate Europa de criză ci din contră riscă să înrăutăţească situaţia, şi să cauzeze, în timp, prăbuşirea eurozonei.
Ce trebuie totuşi învăţat din criză este însă că reinventarea politică a Europei trece în mod necesar printr-o revoltă socială împotriva politicilor neoliberale. Neoliberalismul, această idee absurdă a unei guvernanţe economice bazată exclusiv pe piaţă şi capacitatea sa de a se auto-reglementa, menţine iluzia că Europa poate funcţiona fără un lider, dar cu un euro care, până în prezent, încearcă să topească diferenţele naţionale economice şi sociale în logica pieţelor financiare.
Cu toate acestea, politicienii europeni par să nu aibă altă alegere decât să continue să folosească limbajul neoliberalismului pentru a înfrunta criza şi a face faţă conflictelor sociale care sunt susceptibile de a se înmulţi în următoarele luni. Nu există niciun guvern european, doar gestionari însărcinaţi cu punerea în aplicare a măsurilor de austeritate şi represiune.
Testele de rezistenţă [Stress Test] la care au fost supuse băncile europene nu au avut rezultatele dorite. Ci doar au însufleţit băncile franceze şi germane care fuseseră expuse datoriilor suverane ale ţărilor din periferia Uniunii Europene. Recentul succes economic al Germaniei – care se bazează pe o creştere a exporturilor, în special spre ţările din afara zonei euro – nu va fi suficient pentru a inversa această tendinţă.
Intre naţiunile prospere şi ţările cele mai slabe, o prăpastie de netrecut
In realitate, prăpastia dintre naţiunile prospere şi ţările cele mai slabe nu poate decât să se adâncească, mai ales din cauza politicilor Băncii Centrale Europene (BCE). La un moment dat Germania va părăsi fără îndoială zona euro. Ieşirea Greciei sau Spaniei din euro nu va reuşi să pună capăt diviziunilor care predomină în blocul central al UE şi între Germania – care este mai interesată de pieţele asiatice şi Sud-americane – şi Franţa, care şi-a pierdut în ultimul timp mult din puterea sa economică şi din credibilitatea ei politică.
Criza din SUA şi încetinirea creşterii în ţări precum China, India şi Brazilia sunt susceptibile de a da lovitura de graţie euro-ului şi voinţei politice de a apăra proiectul european. Epuizarea măsurilor de stimulare puse în aplicare de către guvernul Obama şi Rezerva Federală americană (Fed), încetinirea creşterii în China pentru a frâna expansiunea bulei imobiliare şi creşterea ratelor dobânzii în India într-un context de inflaţie crescândă vor împiedica orice tentativă de a relansa economia europeană. Aceste ţări vor fi într-adevăr tentate să profite de slăbiciunea euro-ului şi de puterea economiei germane.
În acest context, măsurile de austeritate impuse tuturor ţărilor din zona euro nu vor putea fi puse în aplicare. Statele membre vor ieşi din planul de stabilitate, ceea ce va avea un impact semnificativ asupra politicilor naţionale economice şi sociale – aşa cum am văzut în Ungaria. Şi vom asista în scurt timp la dezeuropenizarea Europei.