Massimo Giannini in La Repubblica. Sursa: Presseurop.eu
Slăbirea bruscă a Italiei pe pieţele financiare a însemnat pierderea credibilităţii unui Silvio Berlusconi care asigura că ţara sa mergea bine. Astăzi Il Cavaliere este invizibil şi guvernul său este obligat să determine votul unui plan de austeritate a cărui eficacitate este departe de a fi evidentă.
Acum, cineva trebuie să le ofere explicaţii cetăţenilor italieni cum a fost posibil, de astăzi pe mâine, să se ajungă de la “nava care pluteşte“, despre care vorbea premierul Silvio Berlusconi, la “Titanicul” ministrului Economiei şi Finanţelor, Giulio Tremonti. Cineva va trebui să ofere clarificări opiniei publice confuze cum a fost posibil să se ajungă, în câteva ore, de la legenda lui Berlusconi despre o Italie “care deja a ieşit din criză şi a depăşit-o mai bine decât alţii“, la haosul despre care vorbeşte Giulio Tremonti, într-o ţară în care, din cauza datoriei publice, “există riscul compromiterii viitorului cetăţenilor şi al generaţiei următoare“.
În această prăpastie de polemici publice şi falsuri mediatice se ascunde eşecul unui guvern care timp de trei ani a negat într-un mod condamnabil realitatea, iar acum s-a lovit brutal de probleme. Nimeni nu le-a oferit şi nu le va oferi explicaţii cetăţenilor şocaţi în legătură cu acest eşec macabru şi dureros.
Un al doilea “i” pentru PIIGS
În mod clar, nu va oferi explicaţii unicul artizan al acestei înşelătorii, adică primul-ministru, acest “Cavaler Inexistent” (“Il Cavaliere Inesistente“), precum în romanul lui Italo Calvino. De o săptămână nu a mai apărut în public.
Italia este subiect de speculaţii şi există toate pretextele posibile pentru a fi criticată: premierul este considerat “corupt” pe fondul unei sentinţe civile derivată dintr-un caz penal, coaliţia guvernamentală este afectată de disensiuni, sunt miniştri vizaţi de proceduri penale pentru presupuse legături cu grupuri mafiote, există lupte interne în aparatul de stat. În acest context penibil, Italia a devenit al doilea “i” al acronimului statelor cu probleme financiare din zona euro – PIIGS – Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia şi Spania. Iar Silvio Berlusconi păstrează tăcerea.
Există zvonuri că s-ar pregăti de organizarea vacanţei în Antigua. Trece din postura de vedetă pe scena globală în cea de animator al satului de vacanţă, cum a mai făcut şi în vara anului 2006. Tăcerea asurzitoare este umplută de o sarcină clară. Pe plan internaţional, cancelarul german, Angela Merkel, şi Ben Bernanke, preşedintele Băncii centrale din SUA, încurajează Italia să menţină măsurile de austeritate.
Opoziţia, constrânsă să închidă ochii
Pe plan intern, preşedintele ţării şi guvernatorul Băncii Italiei au obţinut acea minimă “coeziune naţională” pentru adoptarea planului de austeritate. Ministrul Economiei a mers în plenul Senatului pentru a impulsiona adoptarea pachetului de măsuri de austeritate, o ultimă soluţie pentru a contracara atacul final al pieţelor financiare. Giulio Tremonti a avut un discurs grav, vorbind de “opţiuni irevocabile“.
A relansat imaginea unei Europe care are o “întâlnire cu propriul destin“, o Europă conştientă că “salvarea nu vine de la instituţiile financiare, ci de la cele politice“, iar “politica nu poate face erori“. Dar nici măcar el nu găseşte cuvinte pentru a oferi justificări sau pentru a se scuza pentru toate erorile enorme pe care le-a comis acest Guvern după succesul electoral din aprilie 2008. Niciun fel de “mea culpa“. Doar un apel trist pentru unirea forţelor, pentru că “ţara priveşte” spre clasa politică, “spre Guvern, spre coaliţia guvernamentală şi spre opoziţie“.
Iar apelul este ascultat. Nimeni nu îşi doreşte ca Italia să ajungă în situaţia Greciei şi să tragă în prăpastie întreaga uniune monetară europeană. Nimeni nu doreşte ca o eventuală cădere a lui Berlusconi să fie un spectacol care să aibă vreun preţ de genul falimentului naţional. De aceea, setul de măsuri de austeritate trebuie adoptat.
Dar cu un cost social enorm şi, încă o dată, într-un mod inechitabil, în defavoarea celor slabi. O clasă muncitoare din ce în ce mai extinsă şi mai neprotejată este obligată să suporte contribuţii suplimentare la sistemul de sănătate, blocarea contractelor colective de muncă, reducerea numărului cadrelor didactice sau, în perspectivă, chiar eliminarea unora dintre facilităţile fiscale. Situaţie care, doar din punctul de vedere al creşterii impozitului pe venit, poate genera pierderi de până la 500 de euro de familie.
Chiar şi opoziţia de centru-stânga a acceptat adoptarea în această formă a setului de măsuri de austeritate, cu toate inegalităţile care afectează nu doar contribuabilii, ci şi companiile. Acest pachet de măsuri de austeritate în valoare de 40, 49 sau 65 de miliarde de euro riscă totuşi să nu poată opri manevrele speculative de pe pieţele financiare.
Calmul aparent din ultimele două zile deja a dispărut. Bursa a început să aibă scăderi, la fel şi certificatele bancare, diferenţa dintre certificatele bancare italiene şi cele germane a revenit deasupra cotei 300, iar, la licitaţiile pentru tranzacţionarea certificatelor de trezorerie italiene (BTP), primele de risc pentru investiţiile în Italia au ajuns la niveluri care nu au mai fost niciodată de la introducerea monedei euro până acum. Acestea sunt semnale că măsurile de austeritate nu sunt suficiente, pentru că nu par credibile nici politicile de revigorare economică, nici cele de creştere. Nu este suficient să ne plecăm cu devotament totemului “echilibrării deficitului“, este nevoie de fapte, nu doar de cuvinte. Iar actualul pachet de măsuri de austeritate nu oferă suficientă siguranţă.
Aceasta este “poliţa” de plată pe care “Cavalerul Inexistent” o lasă în urmă, fără ezitări şi fără a fi tras la răspundere. Îşi vor aminti de ea italienii, când vor plăti consultaţiile medicale sau când vor fi obligaţi să cumpere certificate de trezorerie. Dar îşi vor aminti şi în cabinele de vot, când vor fi chemaţi la urne, sperăm cât mai curând. Chiar dacă am naufragiat în mod neprevăzut, poate vom reuşi să ne salvăm de pe Titanic.