Nu cunosc Moldova reală, nu urmăresc des televiziunile de la Chişinău, nu interacţionez cu foarte mulţi cetăţeni moldoveni, am vizitat Moldova de câteva ori cu mulţi ani în urmă, deci nu pot să clamez că aş fi vreun expert în chestiunea moldovenească. Cu toate acestea, un sondaj recent ne reliefează nouă, neofiţilor, câteva elemente importante despre felul în care gândesc moldovenii şi, dacă vreţi, felul în care se identifică pe sine în spaţiul geografic şi cultural în care se află.
De la bun început cred că e necesar să eliminăm tot soiul de naţionalisme ieftine şi excese de românisme. Ne place sau nu, moldovenii sunt altfel. Sunt diferiţi datorită istoriei lor, datorită mixului etnic, datorită condiţiilor economice şi datorită faptului că timp de 70 de ani şi-au construit o identitate în afara spaţiului românesc. În apropierea spaţiului românesc, însă în afara lui. Aroganţa românilor de a-i încorpora pe moldoveni în românism arată o necunoaştere a realităţilor moldoveneşti şi un soi de îngâmfare a unui “frate mai mare” care decide asupra destinului vecinului.
Prima greşeală a românilor este că nu cunosc componența etnică a Moldovei. Ţara de peste Prut are aproape 300.000 de ucraineni, peste 200.000 de ruşi, 150.000 de găgăuzi (conform datelor ultimului recensământ din 2004, pe teritoriul controlat de guvernul central de la Chişinău), care reprezintă aproape 20% din populaţie. Aşadar, mulţi cetăţeni nu sunt de origine etnică românească. Mai mult, mulţi dintre aceşti cetăţeni nu vor uita niciodată felul în care ei şi, mai ales, familiile lor, au fost trataţi după unirea de la 1918, când guvernul român a dus o politică agresivă de românizare şi purificare etnică. De ce şi-ar dori aceşti oameni să fie mai aproape de România sau, mai mult, să favorizeze o eventuală unire? Toate acestea aspecte sunt complet ignorate la Bucureşti, unde se vorbeşte de “românii de peste Prut” la modul general, ideatic, creându-se o imagine fictivă a Moldovei.
Revenind la sondajul pe care îl menţionăm mai sus, trebuie subliniate câteva chestiuni cu privire la felul în care arată Moldova de azi:
- Trebuie pornit de la premisa că pierderea alegerilor de către comunişti în 2009 a avut loc şi pe fondul crizei economice şi a contractării economiei cu 6%, iar noul guvern, pro-european, a reuşit să stabilizeze situaţia în ţară şi să genereze o creştere economică de 8,9% în 2013, 7,09% în 2010 şi 6,8% în 2011. Aşadar, dincolo de propagandă şi ideologie pro sau anti (Rusia, UE, după caz), actuala coaliţie de la Chişinău se menţine în topul încrederii datorită rezultatelor economice deosebite. Dacă în iunie 2009 62% din populaţie era de părere că situaţia economică a Moldovei s-a înrăutăţit în ultimul an, astăzi acest procent a ajuns la 37%, ceea ce arată că amintita creştere economică s-a materializat şi în ochii omului de rând.
- Societatea moldovenească este împărţită în două mari tabere, cu viziuni total diferite asupra direcţiei în care trebuie să meargă Moldova. Sigur, dincolo de analizele simpliste care vorbesc de o tabăra pro-Rusia şi una pro-UE, clivajele sunt mai ales sociale: urban-rural, oameni săraci-clasa de mijloc (dacă o putem numi aşa), pensionari-agricultori-angajaţi în mediul privat, etc.
- Rusia este văzută diametral opus la nivelul societăţii, în funcţie de tabăra în care cetăţenii se află. 50% din moldoveni cred că relaţiile economice cu Rusia sunt bune în acest moment, pe când 36% cred că sunt rele. Sondajul a fost efectuat înainte de impunerea sancţiunilor privind importurile din Moldova, aşadar putem bănui că tabăra pro-Rusia este în acel procentaj de 50%. Aici e de menţionat că tabăra pro-Rusia nu e formată doar din cetăţeni de altă etnie decât cea moldovenească, ci şi din etnici moldoveni. Iar impartirea aceasta pe tabere nu înseamnă că unul dintre aceste grupuri are “mai multă” dreptate decât celălalt.
- Moldovenii sunt, ca majoritatea cetăţenilor din orice altă ţară, oameni pragmatici. Ei înţeleg latura ideologică şi culturală a conflictului Rusia-UE, însă elementele economice au întâietate. 26% din exporturile Moldovei se îndreaptă spre Rusia, 14% din importurile Moldovei vin din Rusia, care era, până recent, cel mai important partener economic al Moldovei. O deteriorare a schimburilor comerciale va avea un efect direct asupra creşterii economice. Acesta e şi motivul pentru care Iurie Leancă nu s-a hazardat în declaraţii incendiare şi agresive împotriva Rusiei, cum au făcut-o politicienii de la Bucureşti. Mai mult, după anexarea Crimeei, în luna martie 2014, Iurie Leancă a mers la Moscova pentru a se întâlni cu omologul sau, Dimitri Medvedev. Dincolo de linia pro-europeană a guvernului, Leancă a jucat pragmatic, cât a putut, dat fiind spaţiul mic de manevră. Într-un fel, Moldova a jucat o piesă mai bună decât Ucraina.
- România pare să piardă trenul în Moldova. La întrebarea “Care credeţi că este cel mai important partener economic al Moldovei?”, 60% din moldoveni identifică Rusia, 51% Uniunea Europeană, 32% Ucraina şi abia 31% România. Din nou, clivajul la nivelul societăţii este identificat şi, mai ales, se evidenţiază faptul că şi moldovenii care nu-şi doresc o apropiere de Moscova sunt conştienţi de nivelul real al interacţiunilor economice cu Rusia.
- Tabăra anti-Rusia este extrem de bine definită de răspunsul la întrebarea privind cel mai mare pericol economic/politic pentru Republica Moldova, 28-29% din respondenţi indicând Moscova că principala ameninţare. În cazul Uniunii Europene, procentul de neîncredere se situează în jurul a 14-15%, iar în cazul României vorbim de 9-11%.
- Dincolo de procentul mare de încredere al lui Iurie Leancă (22%), de observat este că atât Vladimir Voronin, cât şi Vlad Filat rămân cei mai importanţi jucători politici de la Chişinău (cu 21% şi 17%). Filat s-a văzut nevoit să demisioneze după adoptarea unei moţiuni de cenzură în 2013 şi nu a putut fi re-nominalizat pentru funcţia de premier (în urma unei decizii a Curţii Constituţionale), însă rămâne unul din personajele importante ale coaliţiei de la Chişinău, în condiţiile în care partidul sau (PLDM) stă foarte bine în sondaje (imediat sub comunişti).
- Sondajele arată că în condiţiile sistemului electoral moldovenesc, comuniştii ar lua 25%, PLDM-ul lui Filat ar lua 18%, Partidul Democrat din Moldova a lui Marian Lupu ar lua 10%, iar Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă ar lua 8%. Dat fiind că un număr mare de respondenţi s-au declarat indecişi, e de aşteptat că PCRM-ul să ia peste 30-35% la alegeri, iar după redistribuirea mandatelor situaţia să rămână la fel de echilibrată că până acum, comuniştii câştigând câteva locuri în Parlament şi ajungând la 50 de mandate, PLDM-ul pierzând 5 poziţii, ajungând la 27, urmate de PD cu 13 şi PL cu 11. Cu toate acestea campania electorală încă e departe, ştim că multe se pot întâmpla, iar embargoul rusesc ar putea avea diverse efecte, dincolo de radicalizarea taberelor. Rusia ştie că trebuie să strângă şurubul suficient de tare în relaţia cu Moldova, însă fără a risca să lase ţara să îi scape din mână, lucru care ar avantaja coaliţia pro-europeană.
- În final, de remarcat este faptul că tabăra anti-comunistă (şi aici mă refer strict la PCRM, care nu este un partid comunist de facto, ci practică un soi de hibrid de social-democraţie) este extrem de solidă şi radicalizată, 34% din respondenţi declarând că nu ar vota niciodată cu partidul lui Voronin.
Slide: Vlad Nanca – ReUnire