Moartea stângii româneşti

27 mai 2011, data lansării  programului economic al USL este data morţii oficiale a stângii româneşti. Nu că am fi avut şi până atunci o stângă autentică, dar acum moartea clinică a stângii româneşti s-a transformat în moarte cu acte în regulă. Acest lucru nu este doar trist, ci pur şi simplu înfricoşător într-o ţară în care sărăcia şi excluziunea socială sunt  problema centrală a societăţii.

Cel care afişa sfidător şi iresponsabil  imaginea revoluţionarului Che devine brusc promotorul celei de-a Treia Căi. Ca de obicei, ecourile mişcărilor occidentale ajung cu întârziere, la spartul târgului, cum se spune, la noi. A treia cale şi-a arătat limitele, dezbaterea în jurul acesteia este expirată demult. Criza economică financiară  a demonstrate cu prisosinţă unde duc politicile îmbrăţişate de promotorii celei de-a Treia Căi, prin care statul a sucombat efectiv în faţa pieţelor şi a capitalului.

Într-un recent text pe hotnews, Dan Tapalaga deplângea faptul că programul economic al USL poartă exclusiv amprenta PSD şi a gândirii de stânga[1]. Tapalaga îşi sustine afirmaţia făcând referire la programul PSD-ului lansat în octombrie 2010, în care PSD avansa de pe atunci formula de impozitare 16%-12%-8% conţinută în programul actual USL. Deşi porneşte de la fapte evidente, concluzia lui Tapalagă este eronată – PNL nu s-a molipsit recent de stângism, prin alianţa cu PSD, după cum susţine jurnalistul. Antonescu nu a sucombat în faţa lui Ponta…ci Ponta însuşi a sucombat în faţa ideologiei centristo-liberale cu mult înaintea formării USL şi cu mult înaintea programului economic de săptămâna trecută. 

Nu PNL este anexa stângii, ci PNL şi PSD sunt ambele anexele caricaturale ale ideologiei partidului de guvernământ. Programul economic al USL este uimitor de asemăntor cu cele 35 de idei lansate de vârful de lance al PDL: Voinescu, Preda şi Macovei.

O iau pe rând, arătând ce susţine fiecare:

Rolul statului în economie

Gruparea PDL: “Diminuarea prezenţei statului în economie. (…) Acum, statul e un factor de distorsionare a regulilor pieţei. Trebuie să-i dăm un alt rol, reconstruindu-i credibilitatea atât în faţa cetăţenilor, cât şi în faţa actorilor economici.

Victor Ponta: “Statul actual, guvernul actual, reuşeşte sa încurce foarte tare sectorul privat şi reuşeşte să oprească investiţiile străine, cele care creează locuri de munca”.  Sau: “Mai multă economie, mai puţină birocraţie”.

Fiscalitate:

PDL: Diminuarea poverii fiscale pe muncă, ca un prim pas al unei ample şi bine gândite politici de reducere a taxelor şi impozitelor, atât în cuantum cât şi în numărul lor. Prin politicile sale, statul trebuie să urmărească creşterea productivităţii prin stimularea spiritului antreprenorial”.

Programul USL: “reducerea costului muncii”, “stimularea sectorului privat”, “scăderea fiscalităţii”.

Politici sociale:

 PDL: Protecţia socială cea mai bună este asigurată de un loc de muncă stabil şi bine plătit.

Ponta: “Un model bazat pe relansare economică şi sustenabilitatea finanţelor publice, care să aibă în prim plan crearea de locuri de muncă”.

În ton cu Tapalaga, presa mainstream a prezentat măsura introducerii impozitului regresiv şi renunţarea la cota unică ca fiind o politică de stânga.[2] Ceea ce este pur şi simplu aberant – presupunând că am introduce o cotă unică de 45%, ar reprezenta aceasta o măsură de dreapta? Alături de algoritmul propriu zis, nivelul de fiscalitate este la fel relevant în operarea distincţiei stânga-dreapta.

Afirmaţiile din programul USL sunt contradictorii şi incongruente, arătând clar că ceea ce se prezintă drept centrismul celei de-a Treia Căi, este de fapt o orbecăială ideologică: pe de o parte, se deplânge faptul că avem “cel mai mic stat din Europa” şi “cele mai mici venituri publice din UE din ultimii ani”, pe de altă parte se diminuează şi mai mult fiscalitatea. Cum va ajunge USL la creşterea gradului de colectare de 38%, aşa cum pretinde? O  soluţie ar fi fost creşterea  fiscalităţii pentru companii, supra-taxarea averilor mari şi a salariilor efectiv uriaşe (nu a celor de 1600 lei!), dar acest lucru era posibil numai dacă aveam un partid de stânga, care să folosească fiscalitatea ca un instrument pentru redistribuire şi justiţie socială. Or, pentru Ponta aceste chestiuni sunt cel mult nişte  mofturi ideologice, în opinia sa cota unică fiind nici mai mult nici mai puţin decât “o măsură administrativă, (…) nici de dreapta, nici de stânga”.

Nimic despre solidaritate, nimic despre incluziune socială, despre justiţie socială, despre lupta împotriva sărăciei. Totul e redus la economie. Adevărat, acesta este un program economic, nu unul social. Dar chiar şi în paradigma ideologică prin care se legitimează Ponta,  „politica socială şi politica economică trebuie să fie inter-conectate”, o spune chiar A. Giddens[3]. Dimensiunea socială a programului este conţinută exclusiv în politica de creare a locurilor de muncă, pornind de la premisa că cea mai bună protecţie socială este munca. Nu discut despre realismul şi fezabilitatea obiectivului creării unui milion de locuri de muncă – de unde această cifră, de ce un milion şi nu jumătate de milion sau două milioane? Dar, dacă programul USL se revendică într-adevăr, din doctrina celei de-a Treia Căi, am motive să fiu sceptică cu privire la calitatea acestor locuri de muncă. Deşi politicile celei de a Treia Căi au reuşit să reducă şomajul, generând ceea ce se cheamă “jobs miracle”, în realitate munca a devenit mai intensă, multe dintre job-urile create au fost locuri de muncă precare, prost plătite, ceea ce a dus la o scădere a salariilor[4]. În SUA, din 1973 până în la începutul anilor 2000 nivelul vieţii muncitorului american s-a diminuat cu 20%, în timp ce săptămâna de lucru a crescut cu 10-20%[5].  Remuneraţiile salariaţilor scad de la 70% din PIB în 1978 în SUA la 58% din PIB în 2008 – iată impactul politicilor celei de-a Treia Căi. 

Asta ne dorim? Să înlocuim sărăcia şomerilor cu sărăcia salariaţilor? De ce nu vorbeşte programul USL despre munca decentă, despre salarizare echitabilă? Este ştiut că în România salariul minim este ridicol de mic – nu în cifre absolute, ci ca pondere în salariul mediu pe economie – 30% faţă de 40-50% în alte ţări din UE. De ce nu îndrăzneşte USL să militeze pentru o creştere substanţială  a salariului minim  şi se limitează cuminţel la cei 800 de Ron cu care azi se poate muri foarte uşor de foame?

Răspunsul e simplu: pentru că opoziţiei îi e frică să îşi asume o ideologie, oricare ar fi aia. Sub eticheta simandicoasă de cea de-a Treia Cale se ascunde de fapt laşitate, ezitare, neştiinţă şi confuzie. Când nu ştii încotro să o iei, cel mai sigur e să stai pe loc – cam aceasta pare a fi şi strategia USL. Mi-e teamă că aşa cum spunea Jeff Faux,  şi în cazul lui Ponta cea de-a Treia Cale e pur şi simplu o  “substanţă amorfă intelectual”, care “a devenit atât de vastă, încât seamănă mai mult cu o parcare politică decât cu o autostradă care duce undeva”.