Avem o filozofie anticorupţie. Sînt oameni care cred că totul se poate rezolva dacă “curăţăm ţara de hoţi”, dacă eliminăm necinstea din și dintre noi. Un fel de ridicare de privire disperată și elitistă către cerul înstelat de deasupra noastră.
Presa e hipnotizată de primari sau deputaţi cu cătuşe la mîini. Societatea civilă de asemenea. Toţi cred în curăţenie, în justiţie care să funcţioneze ca un ceas elveţian. Ce rost are să tot vorbești de ideologii, planuri politice, credințe cînd problema e una singură: că sîntem necinstiți. Avem experţi anticorupţie, unii chiar buni în comentariile pe care le fac, dar există o fundamentală neadecvare la urgențe. Politica se face de fapt altundeva, se iau din ce în ce mai multe hotărîri vitale pentru toți complet netransparente, complet nedemocratice – privilegiile mari, monopolurile, marile cîștiguri se fac cu legi, nu în afara legii. Personal am ieșit în stradă în ianuarie nu doar pentru că nu sînt respectate legile, ci pentru că legi vitale au ajuns de nerespectat. Un așa bloc nedemocratic nu poate fi spart cu discurs anticorupție. Misticii anticorupție deși se dau progresiști și sînt plini de școli străine vor să românizeze problema. Și îi înțeleg: dacă e națională, e mai ușor de rezolvat, măcar retoric.
La asta se adaugă o putere politică care a luptat și ea încrîncenat mai ales cu corupţia mică, aia de jos care, ce să povestim, destabiliza bugetul. Anticorupţia este şi sperietoarea vînturată de Vest de deja 20 de ani. Cu mare succes, nu ne mai plictisim să ne simţim europeni preluînd discursuri de la Bruxelles sau interviuri cu ambasadori care se dau arhangheli ai curăţeniei vorbind despre corupţia de aici care împiedică marile corporaţii să facă afaceri cinstite. Monica Macovei ţipă doar anticorupţie și unora le e de ajuns cînd de fapt mistica sa anticorupție e însoțită de un conservatorism desuet și absurd. Însă nimeni n-are chef timp de o discuţie complicată.
Şi acum curg pe ecran mai ales ştiri despre un domn Boldea care a făcut se pare o reţea care fura prin documente false diverse imobile. Foarte bine că l-au săltat. Un judecător a luat mită. Săltat. Excelent. Numai că azi s-a întîmplat ceva mult mai grav. A ieşit ministrul economiei şi a spus că va trimite în regim de urgenţă prin Parlament legea care reglementează domeniul energetic. De fapt, îl dereglementează. “Liberalizarea preţurilor” înseamnă de fapt o scumpire iresponsabilă a unui trai de bază oricum scump. Se “liberalizează” şi mai periculos supravieţuirea. Iar FMI, Ungureanu, Băsescu sînt de-a dreptul isterici cu acest “TREBUIE”. De ce trebuie? Ei, aici trecem de la poveştile cu anticorupţie, la discuţii politice adevărate. De ce trebuie? Am pus o întrebare oficială la Ministerul economiei acum 10 zile în care solicitam măcar să se spună oficial dacă ministrul s-a întîlnit cu Chevron sau Exxon si daca da, cu ce mandat, în numele cărei strategii, ce vrea de la ei, ce le dă (am formulat mai civilizat, nu chiar așa:)? Nu am primit nici un răspuns. Nici măcar un “no comment”. Pentru că chestiile astea nu se discută.
Anticorupţia se leagă subtil cu o filozofie economică fondatoare. Statul este corupt. Deci tot ce e la stat trebuie vîndut, trebuie “eliberat”. Doar privatizarea, doar competiţia liberă te poate curăţa de păcate. Corupţii din mediul privat, de la nivel înalt, sînt, de altfel, şi mult mai greu de dovedit şi de arestat decît bugetarii sau politicienii.
Zilele trecute am fost anunţaţi că medicamentele compensate sînt de fapt o adevărată listă lobbystică în care medicamente absolut necesare sînt amestecate cu tot felul de medicamente scumpe şi cu rezultate incerte. Detalii despre raportul care a costat și el un milion de euro, că și anticorupția e scumpă, aici. În aceste momente, cîteva zeci de oameni protestează împotriva Chevron şi a exploatării gazelor de şist. Există multe motive să le contestăm. Dar cel mai puternic nu e nici măcar cel ecologist, exact ca şi în cazul Roşia Montană. Ci e motivul economic, politic. Statul român vrea să dea degeaba resurse şi privilegii. Sau, mai mult, îşi tot cumpără bilete de bună purtare vînzînd şi cedînd drepturi, negociind redevenţe ruşinoase etc.
Lupta anticorupţie e importantă. Şi aici, şi în Franţa, şi în SUA. Dar, politic, nu are relevanță. A ţinut vreun politician din opoziţie vreun discurs important, a dat vreun raport ca lumea despre ratele românilor, despre resurse, despre strategii politice cu FMI etc? Nu. Ba chiar la un moment ajunsesem să-i implor să fie populişti, numai să înveţe să se apropie o dată şi-o dată de subiectele grele care apasă pătura activă, din ce în ce mai subţire.
Sentimentul românesc al anticorupţiei a ajuns o politică economică deghizată. Anticorupţie a ajuns să însemne iarăşi tot stat minimal, tot diminuarea drepturilor angajaţilor, tot privatizare, tot ignorarea politicii adevărate, cu întrebări naive, riscante, dar dureroase. E mult mai ușor să mormăim nemulțumiți pentru o lume mai bună. E foarte greu să ne imaginăm măcar bucăți de destin create de unii singuri și nu lăsate pe pilot automat.
Culmea e că o întrebare despre cum avem de gînd să înaintăm de aici încolo, cînd practic protestele din ianuarie au închis tocmai un cerc al tranziției , este considerată mai naivă decît speranța de a modifica mentalități, de a îndemna oamenii la cinste și bună purtare. Am citat de nenumărate ori pozitiv rolul Alinei Mungiu Pippidi în societatea civilă, cred și acum că energia ei are consecințe faste asupra spațiului public. Dar domnia sa practică în multe momente o non/politică, o mistică a bunei purtări. Copiii cuminţi pînă la urmă trebuie să primească ceva. Domnia sa scrie că i se spune despre desuetudinea luptei anticorupție. Însă nu despre mode de promovare în campanie electorală vorbesc eu. Spun doar că nu ne putem mulțumi la nesfîrșit cu poziția de para-judecători și de instanțe morale. Citez un fragment de încheiere din articolul domniei sale de săptămîna asta și vă întreb serios dacă corupția chiar vi se pare mai periculoasă decît lucrurile care ne-au lovit LEGAL în această țară în acești ultimi 10 ani:
O societate în care majoritatea admite că poate prospera şi sub regimul de reguli aplicate universal tuturor şi se poar-tă ca atare creşte, invers, cos-tul deviaţioniştilor care fac târguri personale cu puterea politică şi cu legea. Asta e marea tranziţie, trebuie să îi izolăm noi pe ei, nu invers, şi asta nu poate să o facă un singur premier, un singur procuror sau câţiva ziarişti, trebuie ca, profitând de deschiderea creată de alegeri, să construim şi să consolidăm frontul mult mai larg al statului de drept. Trebuie să ieşim din mentalitatea comunistă în care supravieţuirea era posibilă doar pentru cine se înţelegea în pri-vat cu gestionarul, care îşi apro-pia astfel bunurile statului şi le distribuia discreţionar celor care îl bacşişuiau. Gestionarul trebuie supravegheat, nu cumpărat, dacă nu vrem să rămânem etern la discreţia lui. (AMP, Romania libera)
Măturătorii
Între timp, românii continuă să fie leneși. Știrea cu adevărat tulburătoare a săptămînii este candidatura acerbă pentru angajarea ca măturător. 4 oameni pe loc. Reluarea interviurilor pentru job pentru că a fost scandal le gat de politizarea repartiției (!!!!). Și cîte altele. Mai mult nu pot comenta.
Salubritatea craioveană va relua concursul organizat la începutul săptămânii trecute pentru angajarea de măturători. Pentru cele 156 de posturi s-au prezentat 515 candidaţi, atraşi de o muncă pentru care ar primi un salariu net lunar de circa 600 de lei, la care se adaugă, în fiecare lună, bonuri de masă de încă aproximativ 200 de lei. În condiţiile în care concurenţa a fost acerbă – aproape patru candidaţi pe un post de măturător -, era de aşteptat să apară şi nemulţumirile. Iar acestea nu au fost deloc puţine, 85 de contestaţii înregistrându-se în urma acestui concurs.
Angajări cu iz politic?
Interviurile de angajare pe posturile de măturător la Salubritate au generat multe controverse, unele chiar cu iz… politic. Au existat voci potrivit cărora concursul ar fi fost politizat, în sensul că primari PDL din comune apropiate Craiovei ar fi înaintat managerului pedelist de la Salubritate liste cu cei pe care acesta să-i angajeze. (sursa)