Nici n-am descins eu bine din paradisul Insulelor Azore că am şi dat piept cu efervescenta viaţă politică românească – de stînga, de dreapta, de centru, ba chiar şi de pe extreme. Că aşa e în fotbal. Despre una din găselniţele momentului, Mişcarea Populară, am comentat în Adevărul de marţi 4 octombrie. Dar asta, cu pedelei, români mari, Becali şi televiziunea poporului, başca nişte unguri şi un grup de fraţi romi, e pentru noi, „popor, prostime”. În laboratoarele luminatei gîndiri politice de la Cotroceni, sprijinită de nişte servicii ce par mai tîmpite decît „fosta Securitate”, a fost gîndită însă şi varianta pentru elite, să nu rămînă tovarăşii de drum fără far ideologic. Lansată de un încă tînăr popă răspopit, cu puternice simpatii legionare cînd era şi mai tînăr, aproximativ convertit la democraţie de un profesor de ştiinţe politice, oarecum întors acasă din State, iniţiativa se cheamă Noua Republică. Şi adună, ca să spun aşa, intelocraţi de partid oranj, nu toţi cu carnete. Şi uite aşa se păstrează, vorba lui Dan Petrescu, în alt context, „unitatea de stil şi de granit” dintre intelectualitatea progresistă şi massele largi, muncitoare! Problema este că numele e plagiat după o respectabilă revistă de gîndire politică americană de dreapta. Sau, ca să fim drepţi, e mai degrabă tradus, publicaţia de peste Ocean numindu-se totuşi, pre limba lor, New Republic. E chiar amuzant să vezi nişte băieţi cu slujbe şi sinecuri de la stat cum se dau un fel de lumini neoliberale!
Vorbeam despre convertirea aproximativă la democraţie a junelui ex-teolog. Păi, să ne uităm doar o clipă la sloganul propus de această „originală” iniţiativă teologico-politică: „Mişcarea prinde rădăcini”. Măi, să fie! Dacă „noii republici” îi mai adăugăm şi „omul nou”, am şi făcut un puternic pas înapoi tocmai pînă prin anii treizeci ai veacului trecut! Însă în condiţii republicane, nu monarhice, deşi mulţi dintre cei ataşaţi iniţiativei se declarau pînă nu demult – adică pînă la mahalageasca stropşire prezidenţială! – monarhişti din tată-n fiu şi pînă la strănepoţi. Dar, am mai spus-o, aşa e în fotbal, mişcarea contează! Mă rog, poate că băieţii sînt sinceri, ei chiar cred că numai boul e consecvent!
Nu prea înţeleg de ce iniţiatorii Noii Republici umblă cu plagiatul sau traducerea pe urmele unei publicaţii – şi aşa e plină România de partide şi mişcări politice născute din televiziuni şi reviste! – cînd şi-ar fi putut lua un onorabil model franţuzesc, A Cincea Republică, care măcar are meritul că e un model politic, nu unul jurnalistic. Şi se şi potriveşte, de vreme ce am avut pînă acum exact patru republici: „comunistă”, iliesciană, emiliană şi băsesciană. Pentru asta nici n-ar avea mare lucru de făcut – ar fi suficient să-l transforme pe actualul preşedinte într-un fel de De Gaulle. Ce nu se poate face în România cînd ai parte de aşa capete (i)luminate!