Despre Marian Munteanu-legionarul s-a scris intens de la momentul anunțului că urmează să fie candidatul PNL pentru Primăria Capitalei. Despre Marian Munteanu – omul de afaceri, membru de seamă în două patronate influente din România, s-a cam trecut rapid cu vederea. Dar ambele calități ar trebui cântărite ca să avem imaginea la zi asupra acestui personaj politic căruia PNL i-a făcut imensa favoare de a-l aduce în prim planul politicii românești. Pentru cât timp va sta în atenția publică și cu ce consecințe, vom vedea în lunile și anii următori.
Marian Munteanu – neo-legionarul
Nu reiau ce s-a scris în publicațiile legionare din anii ’90 ale Mișcării pentru România, multe dintre ele semnate chiar de Marian Munteanu. Sunt publice și dovedesc cu vârf și îndesat adeziunea inechivocă la ideile extremiste de negare a Holocaustului și apologie a Gărzii de Fier. Dacă doriți să răsfoiți câteva din paginile revistei ”Mișcarea” publicată între 1992 și 1995 o puteți face aici:
Un alt aspect aș vrea să aduc în discuție: Marian Munteanu, neo-legionarul de astăzi, este diferit de cel din anii 90, nu atât de mult ca discurs cât prin conexiunile cu diverse grupuri religioase și potențiali aliați, dintre care de departe cel mai influent ar fi putea fi Biserica Ortodoxă însăși. Marian Munteanu din 2016 laudă activitatea Coaliției pentru Familie pentru mobilizarea în favoarea păstrării orei de religie în școli și pentru campania de strângere a semnăturilor pentru schimbarea Constituției, în sensul stipulării exprese a căsătoriei între femeie și bărbat.
Atunci când vorbește despre ”societatea civilă autentică” se referă la organizații și grupulețe fundamentalist religioase care au răsărit și s-au înmulțit în ultimii ani. Unele beneficiază de sprijin de la preoți ortodocși, greco-catolici și de alt rit, și de la oameni de afaceri ultra-credincioși, din România sau din străinătate. Din când în când acțiuni ale acestei societăți civile, diferite de ceea ce în spațiul public se înțelegea prin ”societate civilă”, apar și în presa mainstream. Unele ni se par ilare, ca de exemplu protestul împotriva cardurilor de sănătate și pașapoartelor biometrice din 2013. Altele au iscat controverse și stupoare: opoziția împotriva vaccinării HPV, introducerea consilierii obligatorii înainte de avort, îndemnul la boicotarea colegiului ”George Coșbuc” pentru ”propagandă homosexuală”. An de an îi vezi mobilizându-se la ”Marșul pentru Viață” în luna martie, o acțiune care se organizează concomitent în câteva orașe din România cu mesaj direct sau mascat împotriva întreruperilor de sarcină. Aceste ONG-uri sunt cele mai vocale susținătoare ale predării religiei în școli și cele mai înverșunate oponente ale accesului elevilor la informații de educație sexuală (consideră că părinții sunt singurii responsabili să-i informeze pe tineri despre sexualitate, dar nu prea mult ca să nu le ”distrugă inocența”, iar singura formă de protecție împotriva sarcinilor nedorite și a BTS-urilor în rândul tinerilor este, după părerea lor, abstinența). De precizat că sunt destul de vocale dar nu și efective: predarea religiei în școli se menține în primul rând ca urmare a influenței Bisericii Ortodoxe iar absența educației sexuale din școli se datorează mai degrabă imobilismului și mentalităților învechite ale angajaților Ministerul Educației și ai Institutului pentru Științele Educației.
Marian Munteanu a fost propulsat, prin gestul PNL de a-l nominaliza candidat la funcția de Primar al Capitalei, drept cea mai vizibilă portavoce a grupulețelor fundamentalist religioase din România în acest moment. În anii anteriori au mai fost politicieni asemeni lui: să ne amintim de pastorul baptist Marius Dugulescu, pe vremea când era deputat PDL (2008- 2012) și ale sale poziții publice anti-avort și anti-LGBT. Să ne amintim și de alegerile europarlamentare din 2014 când printre candidați l-am avut pe Iulian Capsali, tatăl a 9 copiii, și al său discurs pro-familie, anti-occidental dar și ecologist în același timp.
Este de analizat sprijinul politic obținut de Marian Munteanu de la al doilea partid politic ca mărime din România – Partidul Național Liberal (rezultat din fuziunea PNL și PDL din 2014) – la candidatura pentru Primăria Capitalei. Până acum se considera că electoratul PNL din București ar fi, grosso modo, diferit de ideile radical conservatoare ale lui Munteanu: creștini moderați, critici cu unele proiecte ale BOR (de exemplu Catedrala Mântuirii Neamului), mai degrabă pro-Occident și pro-UE; cu probleme care n-au intrat în preocupările lui Marian Munteanu și nici ale organizațiilor religioase: trafic, poluare, mizerie, păstrarea patrimoniului arhitectural al orașului etc. Partidul Național Liberal se orientează, prin această candidatură, către un alt electorat, care riscă pe termen mediu și lung să fie acaparat de ideile extremiste și naționaliste, în lipsa unor platforme politice de stânga care să-i canalizeze nemulțumirile și să găsească soluții politice bazate pe solidaritatea între oameni și echitatea în distribuția resurselor.
Potențialul electorat al lui Munteanu este în rândul celor care au găsit în religie și în diverse preocupări mistico-spirituale o supapă pentru frustrările lor sociale, o soluție la lipsurile și greutățile vieții, un refugiu. Manifestări de tipul moaște, pelerinaje, vrăjitorii, astrologie, leacuri miraculoase pentru boli grave etc. sunt expresia unui fenomen care are loc pe fondul degradării statului social, în special în accesul la educație și sănătate. Ele acoperă lipsurile în educație și sănătate. Marian Munteanu, chiar dacă nu pare la prima vedere, este din acest film. Într-un interviu acordat ziarului Lumina în luna martie 2016 spunea că nu este adeptul teoriei darwiniste, ci al creaționismului și că acesta trebuie să dețină un loc fundamental în sistemul educațional.
Marian Munteanu – omul patronatelor
Mult mai puțin s-a vorbit despre afacerile și funcțiile lui Munteaanu în conducerea unor patronate. Lăsăm la o parte informația că Marian Munteanu a făcut afaceri cu armament în anii ’90 prin intermediul firmei ”Valahia”, așa cum scria istoricul Marius Oprea în cartea ”Moștenitorii securității”. Informația nu a putut fi dovedită și însuși Oprea a trebuit s-o pună în paranteze. Avem însă confirmări de la Munteanu legat de funcțiile ocupate în două influente patronate, după cum scrie pe site-ul propriu:
”Dupã patru ani de activitate in domeniul economic (1995-1999) Marian Munteanu este ales vicepresedinte al Confederatiei Nationale a Patronatului Român (CNPR), organizatie pe care o reprezintã (1999-2006) în cadrul Comisiilor tripartite de Dialog Social (Guvern-Patronat-Sindicate) de pe lângã Ministerul Educatiei, Ministerul Culturii si Ministerul Muncii. În aceastã calitate reprezintã România, în 2000, la Congresul International al Muncii de la Geneva. În 2000 a fost ales vicepresedinte al Uniunii Generale a Industriasilor din România (UGIR); a fost delegat la Congresul International al Întreprinzãtorilor si Industriasilor (Vilnius, 2000 si Moscova, 2001) și membru al Consiliului CIII.”.
CNPR a avut ca președinți pe George Copos și Dinu Patriciu. UGIR are dintotdeauna președinte pe fostul colonel de securitate Constantin George Păunescu. Marian Munteanu a stat alături de ei, în calitate de vicepreședinte, ani la rândul, și a activat pentru promovarea intereselor patronale din România. Marian Munteanu a fost direct conectat de acești ”mari români”, mari judecând după averile colosale cu care au fost plasați în topul celor mai bogați oameni din România.
Cum a ajuns Marian Munteanu cu o biată editură și o firmă de servicii de resurse umane să ocupe funcția de vicepreședinte în aceste organizații extrem de influente ale capitalului autohton? Să ne uităm mai atent la anii când a obținut funcțiile de conducere în CNPR și UGIR, conform informațiilor de pe site-ul propriu: 1999- 2000. Este exact perioada apropierii de fostul șef SRI Virgil Măgureanu cu care Munteanu pregătea o posibilă candidatură din partea PUNR în alegerile prezidențiale. Dar cu sau fără Măgureanu în ecuație, sunt indicii serioase că Marian Munteanu a fost în legătură cu profitori ai tranziției ajunși mega-afaceriști după tunurile trase în anii 90 pe fondul dezintegrării economiei centralizate. Cel puțin, prin patronatele pe care le-a reprezentat -CNPR și UGIR, s-a luptat pentru interesele economice ale acestora. Cu aceste informații putem înțelege într-o lumină nouă naționalismul economic lui Marian Munteanu:
Susținerea muncii și a inițiativei românești, printr-un parteneriat puternic între stat și mediul economic; reducerea decalajelor economice față de Uniunea Europeană, care nu se poate realiza decât prin susținerea capitalului românesc, singurul cu adevărat interesat să pună în centrul oricăror strategii de dezvoltare spațiul național; (Prevedere din Programul platformei ”Alianța Noastră” lansată în martie 2016).
Prin Marian Munteanu, fost reprezentant al patronatelor, capitalul autohton se repliază, vrea parteneriat puternic cu Statul și încearcă să ne convingă că asta este singura soluție pentru dezvoltarea națională. Am putut vedea însă și singuri până acum că între capitaliștii români și cei străini nu este mare diferență în ceea ce privește exploatarea angajaților și goana după profit. Dar nu putem ignora că Marian Munteanu poate canaliza frustrarea socială creată în urma inegalităților economice exclusiv către capitalul străin, considerat adevăratul și singurul vinovat de inegalitățile economice din rândul cetățenilor.