Mani pulite în Europa de Est. Dreptatea şi etica, ultimele rafinamente ale oligarhilor securişti

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Ciprian Domnişoru pe VoxPublica

Un oarecare sentiment de bucurie amară trebuie să ne cuprindă atunci când timp de 20 de ani în România numai câinii din curtea Spiru Haret nu au luat doctorat dar de-abia acum, în campania electorală de vară, începem să recunoaştem plagiatele. Condamnarea lui Adrian Năstase vine tot la fel de trist, ca un rafinament al justiției române corupte care în toți aceşti ani a trecut neobservate sute de trofee ale calității.

Inventată de greci, democrația e acum rafinată de un vânt de procese şi atacuri politice între oligarhii securişti din Europa de Est. Dacă Iulia Timoşenko e acum în închisoare pentru corupție într-un contract de gaze cu Rusia, lui Videanu i se pregătea un proces pentru export de energie la prețuri sub piață.

Ascuțirea conflictului politic între taberele de foşti nomenclaturişti ne va aduce zeci de noi cazuri de plagiat. De la recenta descoperire uluitoare că Elena Udrea a plagiat un articol până la analiza pas cu pas a tuturor diplomelor de la SNSPA, Colegiul de Apărare, Româno-Americană, Spiru Haret, etc, etica şi dreptatea vor învinge ca arme rafinate ale luptei politice.

Scandalul Mani Pulite (“Mâini curate”) din Italia de la începutul anilor 90 a dus la dispariția multor lideri politici şi a unor partide- chiar unele cazuri dramatice de sinucidere a politicienilor corupți. Orice italian se bucura atunci văzând ceaa ce părea la momentul respectiv prăbuşirea sistemului.

Mani Pulite nu a dus însă la o schimbare fundamentală a culturii politice în Italia. Bucuria cu care orice om cinsit vede acum cariere academice şi politice murdare prăbuşindu-se este una amară: nu oamenii cinstiți sau păgubiți au pus în mişcare acest mecanism. Nu asistenți, lectori sau procurori tineri sufocați de securişti incompetenți au pus în mişcare acest val de dezvăluiri de plagiat şi cazuri de corupție, ci acest val, început la Moscova, este un rafinament kaghebist al luptei politice la nivel înalt.

Bucuria adevarată poate veni atunci când oameni obişnuiți vor câştiga procese cu autoritățile statului şi vor avea curajul să denunțe acte de corupție şi cazuri flagrante de impostură academică. Abia atunci vom putea vorbi de o victorie a democrației. Până atunci putem să vizionăm “lupta anticorupție” din fotoliu.

Autor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole