Noua structură prezidată de Mugur Isărescu, cu 5 dintre cei 9 membri aparținând BNR (Guvernul și ASF au câte 2), poate cenzura inițiativele incomode ale Guvernului, precum mult disputatul cod fiscal. Dacă noul comitet de supraveghere macroprudentiala ar fi fost deja în pâine, BNR n-ar fi trebuit să-și mai pună la treabă analiștii (cu sau fără state de plată în parohia instituției) pentru a demonstra de ce nu e bine să-l adoptăm deși nu suflase un cuvințel când Parlamentul îl trecuse cu o majoritate zdrobitoare. Nici de conferințe de justitificare a poziției “anticiclice” organizate aparent de Consiliul Fiscal dar găzduite și cu vorbitorii furnizați de BNR n-ar fi fost nevoie.
Până la urmă, intenția de a da puteri sporite (și nicio responsabilitate) acestui comitet reprezintă o încercare transparentă de subminare a suveranității naționale, un sport de care CE e tot mai interesată după ultimele emoții din Grecia. Din fericire în Grecia s-a găsit un om de sistem deghizat în revolutionar sadea înainte de alegeri (Tsipras), așa cum și în România sistemul ar putea să furnizeze o alternativă la actuala clasă politică când aceasta va cădea și mai mult în dizgrația electoratului, un personaj “providential” cu trecut onorabil și discurs temporar naționalist și anticorporatist, doar pentru a asigura o tranziție lentă (Călin Georgescu?).
Apariția lui Mugur Isărescu în fruntea acestui comitet atotputernic se bazează, încă o dată, pe imaginea Guvernatorului, credibilitatea sa fiind salvată de limbajul pasaresco-financiar greu de asimilat de public și obstinației cu care s-a ferit să se implice în dispute politice până acum. Altfel, tocmai macrostabilitatea e punctul slab al mandatelor sale. De când e Isărescu Guvwernator, leul a pierdut “doar” 99,99% din valoare, de a fost necesară o denominare să se ascundă sub preș efectul cumulat al inflației. Anti-ciclicitatea de care face paradă acum Isărescu a fost o prezență rară în politicile BNR. Vezi relaxarea normelor de creditare pe vârful bulei imobiliare (2007-2008), tăcerea suspectă când Guvernul a forțat tăieri de venituri în plină recesiune (2010), scăderea dobânzii de politică monetară în paralel cu creșterea economică în ultimii ani (2013-2015).
Orice tentativă de independență economică din partea Executivului ori Legislativului se poate lovi acum de veto-ul comitetului de macrostabilitate iar vinovaților li se pot găsi cu ușurință pete în dosar de care să se ocupe justiția (Varoufakis, ministrul grec de finanțe, e acuzat acum de înaltă trădare). După externalizarea deciziei economice (cam așa interpretez eu apariția acestui comitet de supraveghere macroprudentială ), pasul firesc ar fi o suprastructură care să filtreze mai atent și deciziile justiției, pentru că mai există încă breșe (vezi achitarea în cazul Rarinca). Mă gândesc de pildă la un comitet de supraveghere socioprudentială care să vegheze la eliminarea derapajelor din actul de justiție, deciziile politice, actele administrative, etc. Sigur, ne va rămâne să refulăm prin cultură și sport, ca pe vremuri.