Libertarienii cu bani de la stat

„Actuala criză este mai degrabă o criză a statului decît a pieței.“

„Flexibilitatea unei economii caracterizate de libera inițiativă și relativ degrevate de povara cheltuielilor bugetare îi asigură o performanță superioară în ambele privințe, și a productivității economiei, și a asistenței celor defavorizați. Soluțiile de relansare economică sînt cele bazate pe mecanismul pieței libere, liberalizări, privatizări, și dereglementări.“

„Costurile mecanismelor de intervenţie ale statului exced beneficiile.“

Sînt principii pe care Centrul pentru Analiză și Dezvoltare Instituțională (CADI-Eleutheria) și le asumă, militînd, din perspectivă libertariană, pentru reforma statului prin micșorarea lui pînă la condiția exclusivă de garant al protecției în fața violenței. Deși se autodefinește ca fiind o organizație ce reunește „curentele libertarian, liberal și conservator și alte mișcări intelectuale de centru-dreapta“, CADI tinde, pe de o parte, în materialele pe care le generează, iar pe de altă parte, prin natura partenerilor săi și a rețelelor din care face parte, spre cel dintîi dintre curente (libertarianismul de dreapta, conform Stanford Encyclopedia of Philosophy).

Ceea ce nu împiedică totuși, în mod surprinzător, s-ar spune, ca această organizație neiubitoare a statului să desfășoare în prezent două proiecte, „Competențe europene pentru mediul rural“ și, mai ales, „Economia socială ca soluție a dezvoltării comunităților Roma din România“, finanțate din Fondul Social European; proiecte POSDRU cu fonduri parțiale de la statul român, iar cel de-al doilea, în parteneriat chiar cu o instituție guvernamentală (Departamentul pentru Relații Interetnice al Secretariatului General al Guvernului) care, în conformitate cu ideologia CADI, ar trebui să nici nu existe. (Un alt partener important al proiectului este Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare – UNDP –, și el susținut financiar de statul român.) Proiect de intervenție socială, orientat către dezvoltarea unui model economic – întreprinderile sociale – cu obiective principial sociale, în care surplusul este reinvestit în comunitate sau pentru maximizarea efectului social, și nu în scopul creșterii profitului acționarilor. Mecanismele prin care funcționează întreprinderile sociale presupun prioritar tocmai ceea ce combate libertarianismul de dreapta ca „excedînd în cost beneficiile“: reglementare (protecția în fața tendințelor de monopol) și intervenție directă/ indirectă a statului (facilități fiscale, asigurarea unor piețe de desfacere specifice, subvenții, finanțări locale sau guvernamentale) (a se vedea chiar Buletinul Informativ al proiectului în care CADI este principalul partener, pagina 4).

Ca să ajungi de la susținerea privatizării monedei și a resurselor naturale, a căror administrare ar beneficia de pe urma „motivației profitului“ (vezi proiectul CADI Costul statului, din aprilie 2011), la implementarea de proiecte de intervenție socio-economică, trebuie să fii ori foarte interesat de bani (bugetul proiectului „Economia socială…“ este de aproape un milion de euro, pe trei ani, din care 44% reprezintă costuri de management și consultanță), cît să nu-ți mai pese de incompatibilitatea ideologică, ori cu adevărat preocupat de îndoirea cercului conceptual pînă se potrivește în pătratul ideologic. Pe scurt, ori ipocrizie, ori tot ipocrizie.

Pentru că, vorba lui Dragoș Paul Aligică (membru în Board-ul executiv al CADI, alături de Adrian Miroiu, Mona Muscă și Valeriu Stoica), trăim într-o țară cu milioane de oameni fără discernămînt intelectual, CADI și-a făcut aproape o practică din a „strîmba ideile pînă se potrivesc“.

Așa se face că libertarianismul la CADI are de-a face cu:

1. Grassroots Democracy

Alin Fumurescu, ale cărui convingeri de dreapta sînt cît se poate de explicite și asumate, scria în 2009, pe Voxpublica: „Horia Terpe (directorul CADI, n.m.) a fost pentru cîteva luni la Bloomington, cu o bursă. Eu sînt aici de patru ani. NU există «școala de la Bloomington» în materie de Political Science și nici de Economy. Părerile oamenilor diferă radical. Lin Ostrom nu este, cum se subînțelege, oareșceva militantă a libertarianismului, ci a democrației la firul ierbii (grassroots democracy, n.m.), ceea ce e cu totul totului altceva. Haideți să nu deformăm dreapta“. Nota se referea la acest articol, apărut în revista 22 cu cîteva zile înainte, în care H. Terpe spunea, în legătură cu cercetările lui Elinor Ostrom (Premiul Nobel pentru Economie în 2009) despre „guvernarea bunurilor comune“, că ar marca „o revoluţie în ştiinţele sociale, una care (…) reduce statul la rolul potrivit – acela de cadru constituţional pentru libera interacţiune a indivizilor şi nu de reglementator universal“. Sigur că Ostrom vorbește, de fapt, despre policentrism (în care autoritatea se împarte pe niveluri instituționale diferite) – ea susține avantajele descentralizării, dar avertizează asupra riscurilor de a o considera un panaceu economic (trebuie să intervină pe fundalul unei anume ordini socio-politice și economice), însă măcar Terpe nu e singurul care interpretează această direcție de cercetare de nișă după cum îi convine. Se pare că Elinor Ostrom a reușit performanța de a satisface, concomitent, viziunile libertarienilor, ale socialiștilor și ale adepților economiei de solidaritate (iată ce scrie, despre acest interesant fenomen de împropietărire ideologică, un discipol al lui Ostrom).

2. Liberalismul clasic

Dragoș Paul Aligică (despre care spuneam că e unul dintre sufletele executive ale CADI) definea, în mai 2010, libertarianismul astfel: „«libertarian» este, într-o definiție simplă, termenul folosit începînd cu a doua jumătate a secolului 20 pentru a-i desemna pe adepții liberalismului clasic“. Asta e, tot într-o definiție simplă, abordarea libertarienilor de dreapta americani (de exemplu), și dă bine la pedigree, aduce în peisaj un arbore genealogic populat cu lume bună de care am auzit cu toții. Că, în ciuda multor idei comune, cele două nu sînt totuna o recunosc chiar și unii libertarieni (vezi acest text, despre diferența dintre liberalismul clasic al lui Milton Friedman și libertarianism; autorul, Matt Zwolinski, predă Filozofie Politică și Etică Normativă la Universitatea din San Diego). Iar la acest capitol e interesant de văzut urmarea.

3. Ordoliberalismul

În aprilie 2010, același Dragoș Paul Aligică anunța că Centrul, alături de Fundația Konrad Adenauer (strîns, foarte strîns legată de dreapta germană partinică), se va ocupa de lămurirea nelămuririlor din jurul ideilor economice ale ordoliberalismului și al formelor lor practice de existență, mai precis, economia socială de piață. Și la conferința organizată de CADI și Konrad Adenauer Stiftung în septembrie 2010, „Eșecul statului asistențial. Soluții de piață la criza economică“, a venit vorba, prin gura invitatului Lothar Funk, care dă cu versiunea contemporană a economiei sociale de piață de toți pereții, căci „odată implementat, modelul erhardian al economiei sociale de piață a deviat constant către modelul statului asistențial“. Ciudat, totuși, că Funk, un cercetător apropiat de Fundația Konrad Adenauer, dă în transcrierea fragmentară de pe blogul CADI verdicte mult mai radicale decît pare să fi pronunțat în intervenția lui propriu-zisă (existentă aici) și, în mod cert, textul transcris e în răspăr adînc cu evaluarea economiei sociale de piață a ultimelor decenii făcută de șeful pe Economic al Fundației Adenauer, Matthias Schaefer. Într-o ediție a emisiunii Business Daily de la BBC (rezumatul – pe site-ul Konrad Adenauer Stiftung), Schaefer insistă asupra ideii de economie și piață liberă asociată unui stat puternic – modelul de succes al economiei sociale de piață din Germania, care garantează poate mai puțină creștere efectivă în termeni de PIB, dar mai multă stabilitate și sustenabilitate economică.

Dar să revenim. Și în 2012, September School of Philosophy, Economics and Politics, organizată de CADI și Fundația Konrad Adenauer, găzduiește un atelier despre ordoliberalism și economie socială de piață. Libertarianismul este, zice Aligică, liberalism clasic. Dar ce să vezi? Ordoliberalismul, la a cărui origine trebuie întoarsă economia socială de piață, este o „alternativă moderată la liberalismul clasic“, unul dintre textele lui fondatoare fiind eseul Piață liberă – stat puternic (1932) de Alexander Rüstow. Școala de la Freiburg, ai cărei reprezentanți au dezvoltat conceptul de ordoliberalism, n-avea nici urmă de încredere nețărmurită în piețe, sigur nu voia să privatizeze moneda[i] (ideea unei bănci centrale care să controleze inflația e una esențială) și credea că statul trebuie să joace un rol activ pentru ca piața liberă să poată funcționa; credea în redistribuție și justiție socială și nu în statul minimalist, „paznic de avarie“, al libertarienilor de azi. Astea sînt originile la care vor acești luptători pentru dereglementare și privatizare să se întoarcă economia socială de piață?

Poate că, dincolo de interesul Fundației Konrad Adenauer de a dezbate acest subiect, ce atrage CADI la ordoliberali e că se numeau pe ei înșiși neoliberali. Mai rămîne să aflăm că fundamentalismul neoliberal al pieței își are originea în Școala de la Freiburg…

Avem așadar o organizație care vorbește despre relele statului asistențial și vrea minimizarea lui pînă la a face figurație, care se dă liberală clasică, dar vrea și ca lumea să se întoarcă la alternativa liberalismului clasic și i-ar transforma, cu ceva efort textual, și pe democrații la firul ierbii în libertarieni. Și care ia bani de la cine dă.

Cine sînt finanțatorii CADI?

Spune-mi cine-ți dă bani ca să-ți spun cine ești. În absența unui manifest-program, ideologia CADI poate fi recuperată, în paralel cu analiza programelor în care s-a implicat, prin prisma alianțelor pe care le face – și care sînt, în mod preponderent, cu organizații și rețele pur libertariene de dreapta, care se definesc fără dubiu ca fiind astfel și care refuză principial să apeleze la fonduri de stat. În timp ce desfășoară două proiecte cofinanțate din fonduri publice (bani de la statul român și din programe europene), Centrul pentru Analiză și Dezvoltare Instituțională este susținut financiar nu doar de firma de avocatură a fondatorului, Valeriu Stoica, de BRD, CocaCola și Fundația Konrad Adenauer, apropiată Uniunii Creștin-Democrate (CDU, de dreapta) din Germania, ci și, mai ales (conform propriei pagini web), de organizații care militează explicit în contra cheltuielilor de stat:

• Americans for Tax Reform (ATR). O organizație americană de lobby care se opune din principiu creșterii taxelor – și, pe cale de consecință, cheltuielilor publice, prezidată de Grover Norquist, membru, de asemenea, în board-ul directorial al National Rifle Association of America, American Conservative Union și The Nixon Center. Tradițional susținătoare a republicanilor, cu care are legături strînse, ATR are conexiuni și cu industria tutunului, de care e finanțată și pentru care a făcut lobby. CADI e finanțat și de o organizație similară ATR din Marea Britanie, Taxpayers Alliance. Taxpayers Alliance este fericita cîștigătoare a unui premiu de 10.000 de dolari din partea Atlas Network (vezi mai jos) pentru a fi documentat finanțarea din bani publici a unor sindicate britanice.
• Cato Institute. Think tank american libertarian, finanțat exclusiv privat (din donații deductibile și granturi ale altor fundații și organizații). Susține, printre altele, înlocuirea sistemului de învățămînt public cu unul privat în care școlile să intre în competiție pentru a satisface cerințele părinților, și privatizarea pensiilor publice (în Costul statului, CADI sugerează aceleași lucruri).
• Atlas Economic Research Foundation (Atlas Network). Dedicată susținerii „antreprenorilor intelectuali“, fondată de libertarianul Andrew Fisher, Atlas Network militează pentru „o societate pașnică și prosperă de invidizi liberi și responsabili“ ce respectă fundamentele unei societăți libere, printre altele, un stat minimal. (Horia Terpe, directorul CADI, a fost în 2004 Koch Summer Fellow la Atlas.[ii])
• Competitive Entreprise Institute (CEI). Think tank american care promovează politici publice libertariene. Susține dereglementarea („libertatea“) în domenii precum energia, mediul, tehnologia, telecomunicațiile, alimentația și medicamentele. Îl are în board-ul de directori pe Leonard Liggio, vicepreședinte executiv pentru cercetare al Atlas Economic Research Foundation. Cato Institute și CEI sînt strîns legate de Institute for Global Economic Growth (IGEG), alt susținător financiar al CADI. IGEG este condusă de Richard W. Rahn, fost consilier economic al lui G. Bush (tatăl) în campania prezidențială din 1988.

Alți finanțatori sînt firma de brokeraj de pensii private FinCop, organizația non-profit belgiană European Entreprise Institute, susținătoare a politicilor antreprenoriale pe o piață liberă, fundația poloneză Projekt Łódz, think tank de dreapta fondat pe principiile europene creștine, Center for Freedom and Prosperity, încă un think tank american de susținere a statului minimal, reducerii taxelor, spiritului antreprenorial etc., și Business Angels Netzwerk Deutschland, organizație umbrelă de intermediere între climatul politic și companiile „tinere, inovatoare“. Printre susținători este inclus și Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe (CEE Trust): 19.360 dolari, în 2007, pentru a patra întîlnire internațională European Resource Bank – a organizațiilor militînd pentru libertatea piețelor (libertariene, adică), în care s-a discutat, printre altele, despre „suprareglementare – impozitarea în Europa“ și „viitorul (inexistent, n.m., al) modelului social“.

Pentru alte proiecte punctuale, CADI însuși nu are atîtea scrupule în a apela la surse care includ bani publici, cum ar fi The German Marshall Fund of the United States. Organizație americană de politici publice și susținere financiară prin acordarea de granturi, dedicată cooperării transaltantice în domenii de politică externă și întărire a democrației, fără orientare ideologică asumată, fundația este cofondatoare a Balkan Trust for Democracy, care la rîndu-i a finanțat proiectul CADI „Libertate și securitate“ (2008-2009) (subiectul – statul ca agent polițienesc ce îngrădește libertatea individuală – este unul „clasic“ libertarian). Balkan Trust are drept sursă importantă de finanțare USAID (United States Agency for International Development), agenție guvernamentală americană care lucrează, evident, cu bani de stat.

În afară de Atlas Network, Centrul pentru Analiză și Dezvoltare Instituțională este și membră a Stockholm Network, o rețea de 130 de think tank-uri orientate către eliberarea pieței de intervenția statului[iii], cu sediul la Londra, finanțată intens de Pfizer, compania cu cel mai puternic lobby pe piața farmaceutică.

Tare sînt curioasă cum o să le explice CADI colegilor de rețea ce-are de-a face cu ideologia libertariană incluziunea socio-economică a romilor prin dezvoltarea cu sprijin de la stat a unor întreprinderi sociale centrate pe valorile comunității.

____________