TEMA: Sănătatea românească – în moarte clinică?
În ultimii douăzeci de ani, în România, s-au făcut propuneri de modificări legislative privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar românesc, însă toate au avut în vedere doar aspectul pur teoretic şi populistic al reducerii cheltuielilor bugetare şi nicidecum nevoia celor doi mari actori ai acestei scene: medicul şi pacientul.
Conform noului proiect de lege, sănatate devine o bişnită în adevăratul sens al cuvântului, medicul devenind un vânzător de „sănătate”, care va specula nevoia pacientului şi anume, tratarea anumitor boli.
Unul dintre principalele motive prezentat în expunerea de motive care însoţeşte propunerea legislativă este legat de imposibilitatea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de a manageria corect Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, citez: „În totalul surselor de finanţare, ponderea o deţine Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUAS), cu peste 75% din total, fond gestionat de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Evoluţia finanţării şi funcţionării sistemului de sănătate din ultimii ani au arătat că există dificultăţi semnificative ale CNAS în monitorizarea şi coordonarea resurselor financiare către furnizorii de servicii de sănătate, evidenţiate cel mai pregnant de dezvoltarea şi menţinerea unor importante arierate sau întârzâieri de plată atât ale furnizorilor cât şi ale caselor de asigurări de sănătate”.
Având în vedere acest aspect, principala soluţie găsită de „specialişti” a fost aceea de a introduce între furnizorul de servicii medicale şi pacient, pe de o parte, şi CNAS, pe de alta, un al treilea organism şi anume casele de asigurări de sănătate private. Nimic spectaculos la o primă vedere, dacă ne gândim cu toţii, cum e şi normal, că de acum ne vom plăti sănătatea la o casă particulară. Dar, cum „iarna nu-i ca vara”, noi nu ne vom plăti asigurările de sănătate la casa de asigurări private pe care ne-am ales-o, cum ar fi normal, ci tot la CNAS!!!!
Ce se va întâmpla în practică? Tu, ca cetăţean care ţi-ai plătit asigurările optezi pentru casa de asigurări privată de la tine din oraş. Dacă eşti într-un oraş mare poate ai şansa să îţi poţi alege asiguratorul (aici putând activa cel puţin două case private de asigurări de sănătate). Dar ce se va întâmpla cu acele localităţi/zone unde nu va fi decât o singură casă de asigurări private? Vei fi obligat să îţi „alegi” singurul ofertant. Poate nici asta nu este o problemă foarte mare. Problema mare vine când vorbim de contractele dintre ofertanţii de servicii medicale (medici de familei, spitale) şi casele private de sănătate. Oare aici nu există riscul ca unele spitale dintr-o anumită zonă/oraş să nu poată încheia un contrat de prestări servicii cu o casă de asigurări, pentru că nu vor îndeplini criteriile de acreditare şi astfel, deşi pacienţii îşi plătesc asigurările medicale, să nu poată beneficia de servicii de specialitate gratuite, pentru că cel mai apropiat spital acreditat are contract cu o altă casă de sănătate privată?
În plus, fiecare om care va avea nevoie de un consult medical şi care câştigă mai mult decât venitul minim garantat (şi nu beneficiază de vreo lege specială sau nu este membru al vreunei biserici recunoscute) va fi obligat la coplata serviciilor medicale. Când auzi prima dată de coplată zici că de, asta e, încă nişte bani pe lângă ăia mulţi, pe care oricum îi dăm lunar la FNUAS. Dar lucrurlie nu stau chiar asa. Dacă citeşti proiectul de lege, constaţi cu stupoare că banii nu se duc nicidecum la FNUAS, ci în buzunarul celuia căruia i-ai dat (medic de familie, laborator, spital, adică un fel de şpagă pe chitanţă pe lângă şpaga propri-uzisă). DE CE??????
Ce se va întâmpla cu serviciile de urgenţă care vor fi scoase la licitaţie (ştim cu toţii cum se câştigă licitaţiile în România), ce se va întâmpla cu serviciile de sănătate mintală, cu cele de oncologie sau transplant (servicii foarte costisitoare şi pe care bănuiesc că nu şi le doreşte nici o casă de asigurări)?
Ce se va întâmpla, să zicem, dacă cineva se îmbolnăveşte (din cauze precum: consum prea mare de alcool, consum de droguri, nerespectarea dietei recomandată de diabetolog), are asigurările de sănătate plătite, dar casa privată nu îi va deconta cheltuielile medicale pe motiv că „s-a îmbolnăvit” din cauza lui?
Având în vedere toate aspectele propuse de noua lege a sănătăţii, dacă guvernul îşi va asuma răspunderea (căci se pare că legea sănătăţii nu este destul de importantă ca să treacă şi prin parlament), sistemul sanitar va deveni un haos total.
Oare ce medic din România va mai putea să îşi facă în aceste condiţii meseria cu demnitate şi respectând etica profesională care derivă din Jurământul lui Hipocrate?