Lecţiile de la inchizitori sună ca dracu’!

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Ilie Şerbănescu

Hotărât lucru: analiştii de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) sunt cei mai demagogi din lume! Oricum, din Europa, spre a nu-i dezavantaja cumva pe cei din America! După ce s-au întrebat ipocrit de ce, la douăzeci de ani de la abandonarea comunismului, tocmai ţările din Est care au făcut-o se confruntă cu cele mai acute manifestări de criză şi după ce au identificat vinovatul în încercarea nepersonalizată a Vestului de a integra Estul prea rapid din punct de vedere financiar, culpabilizând la fel de nepersonalizat creditul în valută ca instrument al eşecului respectivei integrări, de parcă acest credit a căzut din ceruri şi nu a fost dat de niscai bănci occidentale cu nume precise şi cu misiuni la fel de precise, analiştii de la BERD au venit acum cu o altă năzbâtie demagogică: cică, fără instituţii puternice, privatizarea în sine nu asigură succes economic!

Măi să fie! Iată ce ne spune un recent raport al BERD: „Vânzarea unor mari întreprinderi de stat sau companii de utilităţi publice către entităţi private nu aduce în mod necesar o eficienţă sporită şi beneficii pentru consumatori în lipsa unei instituţii care să asigure punerea în aplicare a reglementărilor şi o competiţie corectă”. Măi să fie!

Năzbâtie demagogică, pentru că nimeni altcineva decât aceiaşi analişti ai BERD – alături de cei de pe la alte instituţii internaţionale dominate de globalizatori mondiali cu program – ne povăţuiau, pentru a nu spune ne forţau, acum vreo 15-20 de ani, pe noi, cei din Est, să privatizăm, să privatizăm şi iar să privatizăm, cu orice preţ, căci laptele şi mierea vor curge apoi de la sine!

Pentru a nu deveni caraghioşi prin ignorarea evidenţelor, analiştii BERD – ca şi în cazul aşa-zisei integrări financiare sau al creditului în valută – se încumetă, acum, la spartul târgului, să recunoască şi realitatea eşecului privatizării ca panaceu propus sau, mai bine zis, impus ţărilor din Est, dar încearcă să găsească explicaţii alături de drum şi oricum ocolind adevăraţii responsabili şi neasumându-şi o responsabilitate a lor sau a instituţiei pe care o reprezintă, de parcă ţările din Est s-au apucat să-şi vândă mai pe nimic tot ce era mai bun prin casă aşa, de capul lor, şi fără vreo presiune din partea unor instituţii ca Banca Mondială, BERD sau FMI, precum şi a unor guverne şi cercuri de afaceri occidentale care au şi preluat piesele economice cele mai importante şi mai profitabile din Europa de Est.

Chiar poţi analiza – aşa cum fac reprezentanţii BERD – realităţile privatizării din ţările estice fără a constata că guvernele şi firmele occidentale au fost cele care au preluat nodurile strategice din economiile est-europene şi deci pentru care s-au făcut şi scenariile aşa-zisei privatizări ca panaceu?! Aşa-zisă, pentru că, într-o mare parte, privatizarea nu s-a făcut către structuri private occidentale, ci către companii pure de stat occidentale, fiind o mare farsă demagogică în avantajul exclusiv al „profesorilor” în mână nu cu argumentul, ci cu biciul.

Dacă nu există instituţii puternice (adică un stat puternic), în stare să stabilească reguli şi să le şi aplice, privatizarea – ne spun acum în mod savant analiştii BERD – poate să nu fie cel mai bun mijloc de îndreptare a mersului economiei către dezvoltare. Mersi! Ştiam asta de la început! Cum dracu’ să mai ai însă instituţii puternice, un stat puternic dacă acestora li se ia şi substanţa, şi seva, şi pârghiile de acţiune, răpindu-li-se prezenţa în zonele şi punctele strategice?!

Cei ce îndrăzneau acum 15-20 de ani să spună asemenea lucruri erau puşi, de către inchizitori de genul celor de la BERD, la zid ca nostalgici comunişti şi duşmani ai propriilor popoare. Acum totul este terminat. Nu mai există nimic de făcut. Ce a fost luat din Est de către cine trebuia să ia a fost luat. Oricum lecţiile nu mai folosesc la nimic! Sună doar ca dracu’! Mai ales din partea foştilor inchizitori!

Analistul economic Ilie Şerbănescu in Romania Libera. 

Autor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole