Mai mult de un milion de persoane s-au deplasat din toate regiunile Spaniei pe data de 22 martie în Madrid pentru o demonstrație pacifistă. Motivele abundă. În urma măsurilor de austeritate șomajul în rândul tinerilor ajunge la cifra amețitoare de 55%, în anul 2013 în jur de 400 persoane erau evacuate zilnic din locuințe, fie locuințe proprietate, fie închiriate (în Barcelona, 80% din evacuările din locuințe realizate în anul 2013 se datorau imposibilității chiriașilor de a plăti chiriile cu prețuri foarte ridicate). Se consideră că la fiecare 15 minute o persoană este evacuată din locuință. Sloganul demonstrației a fost “pan, trabajo y techo” pâine, loc de muncă și locuință. Drepturile minime ale cetățenilor au fost sacrificate în numele plății datoriei publice, care a crescut ca urmare a primelor măsuri luate încă de la începutul crizei: dezastrul bulei imobiliare și falimentul băncilor a fost remediat cu bani publici. Între timp, niciun responsabil al bulei imobiliare nu a fost tras la răspundere. Există peste 3, 4 milioane de apartamente goale și mai mult de 3 milioane de persoane care nu-și permit o locuință. Investigarea corupției din cadrul Partidului Popular, partid care se consideră de centru-dreapta, aflat la guvernare, cunoscutul caz rețeaua Gurtel a dus la descoperirea de conturi în Elveția cu o valoare care depășește 45 de milioane de euro. În acest moment există o investigație referitor la un alt cont opac în care s-au mișcat în jur de 460 de milioane de euro, un cont conectat cu rețeaua Gurtel. În paralel, raportul Caritas pentru anul 2013 indică că, în urma măsurilor de austeritate, sărăcia gravă afectează mai mult de 3 milioane de persoane și 13 milioane de persoane sunt considerate sărace, în foarte multe familii singurul venit fiind pensia bunicilor. Spania este în același timp a doua țară UE cu indicele cel mai ridicat de sărăcie infantilă după România și una dintre țările UE unde a explodat inegalitatea socială în timpul crizei.
Deși inițial las marchas erau o manifestație împotriva condițiilor de muncă marcate de precarietate, salariile care nu garantează subzistența și șomajul, toate mișcările sociale au aderat la protest. La fel s-a întâmplat în 2011 cu protestele unite din perioada 15M. Protestul din 22 martie a fost împotriva Guvernului și a elitelor financiare. Diego Canamero, purtător de cuvânt al sindicatelor Salt din Andalucia unde rata șomajului între tineri ajunge la cifra de 67% declara ziarului Público că ”partidele tradiționale sunt de mult expirate. Oamenii construiesc propriile mecanisme de reprezentare, pornind de jos în sus: o economie pentru marea majoritate și o democrație pentru marea majoritate”. Odată cu demonstrația de la Madrid s-a produs un proces de unificare a diverselor proteste locale sau sectoriale. “Inamicii noștri comuni sunt Guvernul și elitele financiare. Oligarhia financiară a acestei țări a decis că vrea să se îmbogățească în continuare pe seama majorității populației”, declara presei Irene Montero, activistă din mișcarea PAH, organizația persoanelor afectate de evacuarea forțată din locuințe.
Statul redus la aparat represor
În paralel cu demonstrația s-a înregistrat o prezență masivă a poliției în Madrid. Obiectivul a fost atât reprimarea protestatarilor, cât și interzicerea protestelor ulterioare, dat fiind că mulți dintre participanți au considerat ziua de 22 martie ca fiind doar începutul mobilizărilor în stradă.
Pe lângă poliție, celălalt braț al represiunii este presa oficială. Ziarele au vorbit de violența participanților, scuză folosită pentru a nu se referi la cererile protestatatilor și la situația de urgență socială. Niciun rând despre legitimitatea revendicărilor manifestului, despre sărăcia care afectează milioane de persoane. Niciun cuvânt despre practicarea unui drept democratic, dreptul la protest. S-a alimentat un discurs asupra violenței, au fost criminalizate persoanele care își cereau drepturi care figurează în propria Constituție (de exemplu dreptul oricărei persoane de a avea o locuință). Înregistrările video din timpul ultimelor săptămâni au arătat contrariul, violența poliției care a realizat arestări arbitrare și a agresat ziariști. Un activist declara în urma protestelor că niciun tip de lege represivă nu va putea să reducă la tăcere pe cei care au pierdut totul. Revendicări ca un nivel salarial care să asigure o viață decentă, un sistem public de sănătate sau dreptul la o locuință au fost traduse de responsabila Primăriei din Madrid, Ana Botella, din conservatorul Partidul Popular, drept “propuneri de extremă stângă care vor să creeze o atmosferă de teroare”.
Odată cu creșterea nemulțumirilor sociale, statul se transformă într-un emitent de legi represive. Legea Siguranței Cetățenilor propusă de Partidul Popular este o lege represivă care ar putea caracteriza orice regim totalitar. Pentru o demonstrație în fața Congresului, organizatorii pot fi pasibili de o amendă de până la 600 000 de euro, cerere care dealtfel a fost formulată de autoritățile Madridului pentru amendarea organizatorilor manifestației marchas de la dignidad. Înregistrarea video în timpul unei demonstrații în care apare poliția în acțiune lovind cu bastoane manifestanții poate fi amendată cu o sumă între 30 000 și 600 000 de euro. Dacă te uiți urât la un polițist, după ce eventual ai încasat un baston, poți fi amendat cu 30 000 de euro. Și cum pentru actuala putere dreptul la protest a fost redus doar la o caricatură, responsabila primăriei Madridului propune, în urma demonstrațiilor din 22 martie, ca viitoarele proteste să se realizeze ordonat, într-un manifestodrom, un fel de țarc-stadion special amenajat unde îți descarci supărarea după care te duci acasă. Într-un stat represiv, spațiul public aparține comerțului sau poliției, nu mai aparține cetățenilor, iar polițistul devine un fel de supra-putere. În Plaza del Sol, centru al protestelor 15M a apărut firma Vodafon, iar încercările de instalare a protestatarilor în piață au fost interzise. Manifestația pacifică din data de 22 martie a fost dizolvată de poliție în mod violent: manifestanții cântau, mii de persoane se aflau încă pe stradă când poliția a început să disperseze lumea tragând în mulțime cu gloanțe de cauciuc.
Un ziarist spaniol, aflat lângă un convoi de mașini al poliției exclama în fața camerei: hola, dictadura!
Corina Tulbure, Barcelona
Video:
Ziariști bătuți când înregistrau arestarea manifestanților. Ziariștii au declarat că poliția le confiscă înregistrările și fotografiile.
Poliția întrerupe în mod violent reuniunea finală a manifestanților din 22 martie: