Luca Pitu. Documentele antume ale „Grupului din Iaşi” (I-II)
Într-o secevenţă viitoare o să cercăm, pornind însă de la abordarea ioan-petru-culianiană a muvanţelor gnostice din Antichitate, şi o definire specială a „Grupului din Iaşi”. Deocamdată o să ne mulţumim cu una foarte vagă, foarte „echinoxistă”, deci generoasă, incluzând între grupiştii respectivi pe toţi cei care, între 1969 şi 1989, or avut tangenţă scripturală cu revistele studenţeşti Alma Mater – devenită, din 1974, Dialog – şi Opinia studenţească. Pe toţi: de la, să zicem, Alexandru Dobrescu, Constantin Pricop şi Ioan Holban până către Radu Eugeniu Stan, Mihai Răzvan Ungureanu, Silviu Alupei, Lorin Vasilovici, Maria Mailat, Dan Alexe, Florin Zamfirescu, George Şerban, Emil Brumaru, Mihai Ursachi, Silviu Lupescu sau Dumitru Pană.
Sigur, la Cluj a contat enorm revista păstorită de Ion Pop, Ion Vartic, Marian Papahagi şi Aurel Codoban, prea puţin însă Napoca universitară. Pe Bahlui, dimpotrivă. Aici răsărea chiar şi o Viaţă a Politehnicii, la care contribuia, cu un serial despre Brâncuşi, fascinantul Ion Condrea, profesor de maşini-unelte, colecţionar de tablouri bizare şi posesor de ediţii rare. Dar, pe Bahlui, avurăm încontrare dialectică benefică numai între revista de cultură a Universităţii Cuzane, Dialogul, şi aceea a centrului universitar, Opinia studenţească, rămasă, ultima, graţie unor Daniel Condurache şi Valeriu Gherghel, tare pe poziţii şi după implozia decabristă a bolşeviciului valahicos.
Fapt e că….
…pârâtura care urmează, operă a unui student cu exprimare dificultuoasă, dă seama, măcar că imperfect, despre lecturile „Grupnicilor“ înainte de 18 mai 1983 (data perchiziţiilor domiciliare, urmate de anchete la sediul Securităţii), unde vor aflua, cu timpul, disidenţii ruşi Soljeniţîn, Zinoviev, Amalrik, Daniel & Siniaski sau Marcenko; Marchizul de Sade, Charles Fourier, Cioran ori Roland Barthes ca autor al Fragmentelor dintr-un discurs amoros şi Gradului zero al scriiturii; publicaţia Charlie Hebdo, de satiră sexual-politică, ea, şi adusă nouă de lectorul englez Christopher Lawson; câte ceva special din Saul Bellow şi John Updike; romanele poliţiste ale unor Gérard de Villiers şi San-Antonio; povestirile hipererotosofice ale lui Georges Bataille; Gnoza de la Princeton; literatura ştiinţifico-fantastică elaborată de Isaac Asimov, Ray Bradbury ori Van Vogt; distopiile unor Orwell, Zamiatin, Aldous Huxley şi Oana Orlea; ficţiunile unor Vladimir Nabokov, Tadeusz Konwicki, Milan Kundera sau Skvorecky; opuri de teoria puterii, precum Du Pouvoir a lui Bertrand de Jouvenel, de istoria mentalităţilor, precum La Peur en Occident a lui Jacques Delumeau, sau despre nebunie, precum scrisurile unor Michel Foucault şi Karl Jaspers. Başca numerele din Ethos, revista scoasă, pe malurile Senei, de Virgil Ierunca şi Ion Cuşa, ce ne dăruia, pe lângă faimoasa Antologie a ruşinii, cu excerpte din aproape toţi omagiatorii «Geniului Carpaţilor», şi o bibliografie completă a scrierilor româneşti exilice. And so on…
S-o parcurgem, prin urmare, cu atenţie interesată (căci ne va fi, poate, de mult folos cândva):
STRICT SECRET
Exemplar nr.3
Primit: lt. col.Volf Mihai
Sursa: «Feriu»
Data: 20 mai l983
CNSAS
10.09.2007
Serviciul Arhivă
Notă informativă
Sursa informează despre aspectele legate de anumite cărţi şi materiale cu conţinut subversiv următoarele:
Dan Alexe (anul III franceză) circulă prin holurile Universităţii ducând cu el un teanc (o broşură de format mare cât revista «Lumea») care reprezintă o suită de afişe stilizate colorat şi care avea drept scop propaganda anticomunistă. Afişele erau desenate pe fondul unei imagini cu preocupări sexuale (erau multe expresii de argou, cuvinte desemnând limbajul sexual din Paris, etc.). Dan Alexe le posedă, le are de la lectorul francez Romain Réchou.
Dintre cărţile pe care le mai arată Alexe este şi un volum al lui Soljeniţin – O zi din viaţa lui Ivan Denisovici –, carte pe care Alexe o arată şi împrumută colegilor. Alături de această broşură mai are o carte de propagandă antioccidentală apărută în URSS despre care spune că ruşii sunt demagogi şi excroci.
Alte cărţi pe care le-a vehiculat mai sunt Sade: LES JOURNEES DE SODOME, Pierre Louys: CHANSONS DE BILITIS, această ultimă carte provine de la L. Antonesei.
Dintre cei ce le-au citit mai sunt Dinu Marian (anul IV franceză), Coban Gabriel (anul II germană), Sandu Zugravu (anul II franceză). Actualmente, o parte din cărţile lui Sade sunt «confiscate», luate de Emil Brumaru, iar alta este la Liviu Antonesei, împrumutată.
Alte cărţi ce se găsesc la lectoratul francez sunt cele din volumele SERIE NOIRE care au un conţinut vădit anticomunist şi care au scopul de a capta simpatia pentru aventurile unor ofiţeri şi luptători din CIA. Cărţile mai conţin episoade pornografice, de violenţă şi de expresii triviale care nu se găsesc în literatura beletristică.
Luca Piţu este un mare amator de literatură erotică, posedă multe cărţi aduse din Franţa, are şi un dicţionar rar de cuvinte obscene, reviste şi alte cărţi. Este un mare admirator al lui Sade, în foarte multe articole încearcă să facă aluzii la erotism şi sexualitate. În ultimul articol din «Dialog», Luca Piţu se referă la erotism, sexualitate şi Sade.
Ghedeon Mihalache este un alt amator de pornografie şi s-a inspirat din cărţile lui Sade scriind o povestire în care doi sadici încearca să ghicească ce sex are copilul în burta mamei. Până în cele din urmă se decid s-o taie pentru a scoate copilul din burta femeii.
Alte povestiri şi argumente de acest gen, pe care el le consideră foarte interesante, de altfel şi alţi prieteni ca Liviu Antonesei, Dan Alexe sau Al. Călinescu. Sorin Antohi i-a permis să le citeze într-una din serile «Dialog» ţinută în primavara anului 1982 la Casa de Cultură a Tineretului.
Sorin Antohi este şi el amator de literatură pornografică. Avea o carte de la Luca Piţu, scrisă de Charles Fourier care se referea la socialismul utopic privind libertatea relaţiilor sexuale pentru bătrâni. Sorin Antohi deţine recordul în ceea ce priveşte cunoştinţele despre utopii ajungând în mâna lectorilor americani să aibă un punct de vedere propriu prin care emite ideea că socialismul şi comunismul sunt legate de nebunie şi de imposibilitatea ajungerii la aceste stadii.
A se urmări şi multe din articolele sale din Dialog şi Opinia studenţească …
20 mai l983
„FERIU“
***
Printre grupiştii ieşeni se strecoară, insidioşi ori numai indiferenţi, diverşi străinezi, lectori francezi sau anglo-saxoni, cu texte contribuitori la revistele studentine, cu interviuri proprii sau luate altora. Jean-Paul Goujon, viitorul istoric literar şi biograf de exemplu, cu eseuri personale, despre Huysmans ori Paul Masson, sau cu interviuri luate unor Pascal Pia şi Francois Caradec, prilej pentru el de a întâlni, graţie hazardului obiectiv, reproduceri ale Georgicelor cărtăresciene, imortalizate în Echinoxul napocan. Deconstrucţionistul Pinsky, lector iancheu de obârşie răsăriteană, e luat la întrebări sistematice, într-o convorbire destinată Opiniei studenţeşti, de Sorin Antohi, Michel Rouan, viitorul romancier, oferă fragmenţele Dialogului, iar Michel Toussaint, lingvistul guillaumian şi antisaussurian, instilează multora reverii, scrise, relative la motivarea cratiliană a semnului ori la refutarea hermogeniană a acesteia.
De unde şi interesul Gărzii Pretoriene, atât de căgăbăuce, pentru antemenţionatele magazine studentine, documentat, el, şi de următoarele două harnice sesizări:
***
Primit: lt. Chirică
Sursa: „Barbu”
Data: 28 martie 1978
Notă informativă
Sursa informează că la Catedra de limba franceză funcţionează lectorul francez MICHEL ROUAN iar ca asistent LUCA PIŢU.
Ei sînt în relaţii foarte bune şi se vizitează reciproc la domiciliu. MICHEL ROUAN a scris şi unele articole in revista „Dialog” a Universităţii Ieşene. Aceste articole sînt „Despre joc” şi un altul, care au fost traduse de asistentul LUCA PIŢU. Publicarea articolelor respective în „Dialog” este facilitată de PIŢU, care se află în relaţii bune cu redactorul-şef al revistei, SORIN PÂRVU. Sursa îl apreciază pe LUCA PIŢU ca fiind o persoană inteligentă şi se bucură de stima celor de la catedra cu toate că este cam zăpăcit prin modul lui de comportare şi tinută. (Umbla în cap cu căciulă ţărănească, cu traistă.). Discutând cu PIŢU sursa a aflat că pe lectorul francez îl pasionează tenisul de masă. Organizează partide de tenis cu Horia Zilieru, Val Gheorghiu, Nicolae Turtureanu şi altii*.
LUCA PIŢU este originar dintr-un sat din judeţul Suceava. Pentru simpatia celor de acolo îşi trimite salariul în sat**.
„BARBU”
RD/1005/1840 din 4 mai 1978
1 ex.
Primit: lt. Chirică
Sursa: „Barbu”
Data: 25 aprilie l978
Notă informativă
Sursa informează că într-o discuţie cu LUCA PIŢU acesta i-a spus că face diferite vizite surorii transfugului Ioan Petru Culianu. La aceasta vin profesori, cadre universitare, studenţi, elevi şi se organizează aşa-zisele seri culturale de limbă engleză, franceză, greacă. La acestea participă pe lângă cetăţeni români şi lectorii străini de la Universitatea din Iaşi, printre care MICHEL ROUAN şi celalalt lector francez, prieteni ai lui LUCA PIŢU.
LUCA PIŢU a spus că participă la aceste seri şi fiica conferenţiarului universitar SOROHAN care este elevă şi cântă la chitară cântece greceşti***. Aceste seri sunt organizate săptămînal.
Alte aspecte privind participarea şi activitatea la serile respective nu au fost discutate.
25 aprilie l978
„BARBU”
***
Notae ad usum lectorum historiae nostrae intelligentium:
* Stil de informare ca la Radio Erevan are „Barbu“ pentru că, într-adevăr, e vorba de tenis, dar nu de masă, ci de câmp, pe care-l joacă nu Michel Rouan, ci colegul său Lionel Lebel, nu însă cu poeţii Horia Zilieru şi Nicolae Turtureanu, amatori de ping-pong la Casa Tineretului şi Studenţilor, ci cu Mihai Baciu, lector la Filosofie Oficială pe vremea ceea, viitor diplomat la Minsk după Loviluţie şi trecerea filialei ieşene a PD la PDSR, apoi comentator avizat, în Flacara Iaşului, a geopolitichiei actuale. Eu le facusem cunoştintă celor doi, spre folosul amândurora, Mihai exersându-şi franceza şi obţinând, pentru teza de doctorat, ca bibliografie, cărţile lui Louis Althusser de rebranduire a marxismului sau doar de relectură structuralistă a Bărbosului Karl. Michel Rouan, care-şi adusese în România spre studiu la faţa locului Das Kapital, şi Bossuet, din colecţia pleiadică, urma să-şi fructifice dezamagirea cauzată de comunism în ficţiuni, lansate la Mercure de France, precum L’Archiduchesse ori Le Train de Bucarest, ultima, roman cu cheie despre personagii bahluviene fiind, din cercul Terezei Culianu mai cu seamă, aşa cum se prezintă la interval, de altfel, S’il est défendu de pleurer, cartea Mariei Mailat (colega unor Mihai Dinu Gheorghiu şi Liviu Antonesei), tradusă de Alain Paruit şi ivită la Robert Laffont, înainte de 1990, cu transpuneri imediate în suedeză sau germană.
** Treaba cu căciula ţărănească + salarul trimis în sat merită şi ea corectarea de rigoare. Căciulă purtam, iarna, dar nu ţărănească, mai degrabă polono-căzăcească, iar cerere la CC al PCR de reţinere a unei treimi din leafă pentru ajutorarea agricultorilor colectivizaţi nu mijotasem eu, ci fostul meu coleg Stelian Dăscălescu, poreclit Dilică Stecălescu, asistent de franceză la Institutul Politehnic, exclus din Partidul Unic fiindcă propusese modificarea statului acestuia şi, victimă desemnată a represiunii psihiatrice, apoi pensionat medical, trimis să vegeteze la Huşi, în localitatea sa de obârşie.
*** E în joc, aici, regretata Alina, fiica doamnei Elvira Sorohan. Studentă la Medicină şi redactoriţă la Opinia studeţească, îndrăgostită de Valeriu Gherghel, foarte cultivată, vorbitoare de multe limbi străine, învăţase neogreaca la cursurile profesorului Andreas Rados, slavist, traducător de meserie (în echipă cu Leonida Maniu) şi membru, destul de dogmatic, al Pardidului Comunist Grecesc din Exterior. Multe studente, prietene cu supuşi ai Republicii Elene sau doritoare de roire, îl frecventau, dar şi „surse destule“, ca să ţină Organele la curent cu fenomenul…
Zice Organul Supravegherilor Multilaterale despre o serie de particulari că-s membri ai „Grupului din Iaşi”, dar, la analiză sofisticată, de tip ioan-petru-culianic, nu întâlneşti nici o trăsătură relevantă ce să li se poată aplica la toţi cei înşiraţi prin rapoartele sexcuritice, prin pârele surselor, în referinţele din istorii literare şi dicţionare de autori. Nu-s toţi ieşeni bunăoară, unii contribuind revuistic dinspre alte centre universitare, cât Ion Bogdan Lefter ori Dan Ciachir, alţii, lectori străini fiind, precum Jean-Paul Goujon, Christopher Lawson, Roberto Scagno, Michel Rouan sau Maurice Toussaint. N-au toţi studii superioare, şi nici nu-şi doresc, asemeni unor Ghedeon Mihalache, Dan Giosu ori Dorin Spineanu, boemi inflexibili sau autodidacţi. Nu au ajuns toţi redactori la revistele studenţeşti, ci doar simpli conlucrători, ca Mandea . Mulţi au fost, luaţi de val, membri formali ai Partidui Unic: Al. Călinescu, Petru Ioan, M.D. Gheorghiu, Al. Dobrescu, Constantin Pricop, Sorin Antohi, Valeriu Gherghel, Silviu Lupescu; alţii, tot duşi de trend – Liviu Antonesei, Dan Petrescu, Nichita Danilov, Magister Casvanaeus, Dan Alexe, Radu Sperneac, Radu Eugeniu Stan, Silviu Alupei, Ioan Voicu –, deloc nu se buluceau în „avangarda clasei muncitoare”. Iar nealiniaţii nu erau chiar totdeauna cei mai radicali în grupitatea lor ieşeană. Unii, destul de numeroşi (M.D. Gheorghiu, Liviu Antonesei, Ioan Holban, Al. Călinescu, Ioan Petru, Al. Dobrescu, Dan Giosu ori Constantin Pricop), or izbutit a publicare cărţi, şi încă neconcesive, înainte de 1989, alţii ba. Şi aşa mai departe. Destui s-au implicat în politichie de răsunet, regional ori naţional, după Loviluţie: Dan Petrescu, George Şerban, autorul faimoasei Proclamaţii de la Timişoara, Liviu Antonesei, Andrei Hoişie-Corbea, Sorin Antohi, Ioan Holban, Al. Dobrescu, Alina Mungiu, Mihai Răzvan Ungureanu. Alţii, mai contemplativi ori cu frică de Istoria Universală ca Tribunal Suprem, nicidecum. Pe unii i-a strâns Organul Şantajor de fudulii, pre alţii mai puţin. Ori deloc. Unii se remarcau, înainte de 1989, ca activişti utecii, precum faimoşii Lorin Vasilovici, Dumitru Constantin sau Andrei Corbea, alţii ca opozanţi politichii, în frunte cu Dan Petrescu, sau, ca disidenţi camuflaţi, în coluziune cu Al. Călinescu, M.D. Gheorghiu şi Alfred Emanuel Winkler. Numeroşi, precum Dan Alexe, Liviu Antonesei, Dorin Spineanu, Nichita Danilov, Mihai Ursachi, Emil Brumaru ori Casvaneul, doar ca apolitici activi sau, după luminosul exemplu al poetului Daniel Lascu ot Bucium, naţionalişti impenitenţi, vicioşi ai lecturilor plurilingve, erotosofi ori beţivorfici neastâmpăraţi. Şi asa mai departe…. şi tot aşa mai departe…
Sursa și continuarea aici