“Interviu cu Radu Aldulescu
Unul dintre cei mai importanți prozatori români contemporani, Radu Aldulescu (născut la 29 iunie 1954, Bucureşti) a debutat în 1993, la Editura Albatros, cu romanul Sonata pentru acordeon, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat de atunci romanele: Amantul Colivăresei, Îngerul încălecat, Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare, Proorocii Ierusalimului, Mirii nemuririi, Ana-Maria şi îngerii. A fost co-scenarist al filmului Terminus Paradis, regizat de Lucian Pintilie.
Sunteți unul dintre puținii scriitori români preocupați de condiția muncitorului, ați scris despre asta și înainte și după Revoluție. De unde interesul pentru această temă?
E o lume pe care am cunoscut-o foarte bine. Am lucrat timp de șaptesprezece ani, între 18 și 35 de ani, din ’73 până în ’89.
Unde ați lucrat?
La Policolor, la 23 August și în alte câteva locuri.
Ce făceați mai exact?
Muncitor cu cârca, cum se zice, pentru că nu eram calificat. Făceam parte din clasa socială cea mai de jos, țărănimea muncitoare, cum o numeam eu. Oameni veniți de la țară în București și care făceau naveta. Ierarhiile erau foarte stricte pe atunci: în linia întâi erau activiștii, medicii, profesorii ș.a., urmau fabrica și uzina, iar sub noi ospiciul și pușcăria.”
Întregul interviu, în Gazeta de Artă Politică.