Costi Rogozanu pe VoxPublica (fragment)
La muncă
Despre acest “La muncă!” imperativ pe care-l aud zi de zi (de la domnul Boc, la domnul Ghinea) n-ar fi multe de spus. Dar ar fi de repetat la infinit nişte chestiuni banale.
- este absolut cinic să trimiţi oamenii la job cînd nu sînt joburi.
- a ajuns un privilegiu să ai o slujbă de orice fel. Lupta de jos e atît de dură, încît cei care sînt pe linia de plutire învaţă imediat această nouă filozofie a puterii: îndată ce un individ găseşte ceva de muncă va striga la alţii “la muncă!”; uită instant greutatea căutării şi a compromisurilor pentru un job. E o logică traumatică prin care dreapta face prozeliţi exact în rîndurile celor pe care-i sufocă de ani de zile.
- toţi “asistaţii social” trebuie să se simtă vinovaţi din oficiu. Dacă o familie e izolată la marginea unui sat, are zece copii şi trăieşte din alocaţii, acea familia păcătuieşte de: lene, preacurvie, alcoolism. Comunitatea din care face parte nu are absolut nici o vină.
- două raţionamente de-a dreptul perverse. Tăiem din sănătate, educaţie, poliţie pentru că vrem pentru voi, cei care munciţi o viaţă mai bună. nu zău? absolut toate măsurile luate cică pentru a ajuta angajaţii, sînt măsuri de ajutor pentru marii patroni. Noul Cod al muncii e un exemplu clar.
- nici o măsură pentru uşurarea poverii ratelor. Băncile cîştigă de la cei care încă mai pot să plătească exact ca acum 6-7 ani. Cei care nu pot plăti sînt luaţi în primire de firme de executare care mai nou apar în topurile rentabilităţii. Normal.
- e foarte grav că “echitate, egalitate” au ajuns înjurături
- e foarte grav că am început să promovăm munca aproape ca pe un avantaj genetic. Ştiu genul ăla de nesuferiţi care se cred de neînlocuit, care cred despre ei că muncesc mult şi bine şi că sunt absolut nemaipomeniţi. Pe mine nu mă interesează decît acei 90% care au nimerit întâmplător peste un job sau altul ca să supravieţuiască şi care au bunul simţ să recunoască un fapt simplu: poţi fi oricînd înlocuit pentru că nu eşti vreun un geniu pustiu.
- În textul citat mai sus Ghinea explică ca pentru proşti că de la unul bogat 16% înseamnă mult mai mult decît din salariul unuia sărac. Adică 16% din salariul de 10 de lei, e mai mic decît 16% din 100 de lei. Nu mă mai mir de tonul nesimţit pe care pretind unii băieţaşi de dreapta că “poartă dialog”. Dar îi răspund cu gluma bună a unui prieten: amice, pe mine nu mă interesează cît tai, ci cît rămîne! dacă unuia îi rămîne cît să nu poată să-şi ducă zilele, iar celuilalt prea mult, în zece ani o să-ţi trimiţi copilul cu elicopterul la grădiniţă privată cu badigard (asta dacă eşti vreun geniu pustiu, dacă doar munceşti ca noi, restul, pe ici pe colo, atunci ţi-o iei în freză). de aia s-a inventat impozit progresiv pe lumea asta – pentru că şi salariul ăla mare e produsul unei comunităţi întregi cu tot felul de variabile puse în mişcare, nu e exclusiv datorat meritelor tale deosebite. Ghinea nu face decît să se alăture corului de bocitoare care vor dreapta şi pe care, vezi doamne, stînga îi sufocă.
- cînd am reproşat PSD că nu şi-a impus un program de stînga adevărat, am vizat mai ales impozitarea averilor şi profitului. Deci, nu, monsieur Ghinea, cum să uit de asta, e mai importantă decît impozitul progresiv.