La întîlnire cu dreapta lui Traian Băsescu – predici despre vinovăţia României “asistate”

Costi Rogozanu transmite de la fafaşa locului. Preluat de pe VoxPublica.

Din masochism probabil, iar m-am dus la o întîlnire a dreptei. Sau mai curînd din curiozitate pentru că nu veneau doar iubitorii de dreapta de sinteză (liberalism clasic, neoliberalsm, creştin democraţie, libertarianism şi tot ce s-o mai nimeri) propusă de gruparea intelo-băsesciană, ci şi şeful însuşi: Traian Băsescu.

Teza discuţiei, formulată cu un răspuns clar inclus, suna cam aşa: “Reforma instituţională a Statului Român. Statul asistential, statul minimal sau statul eficient?”. Veşnica poezie cu un soi de vină colectivă de a ne fi lăsat asistaţi de statul român prea mult timp şi într-un mod prea ostentativ. Am scris mult, v-am recomandat şi mai mult material pe această temă şi pe unele adiacente care sînt sistematic deformat formulate în spaţiul public oficial. Vă reamintesc doar articolele recente ale Victoriei Stoiciu sau ale lui Cornel Ban.

Să revenim la întîlnirea de la Hilton.

• Valeriu Stoica, amfitrionul, a spus de nenumărate ori de-a lungul serii cît de mult se bucură că s-a format polul “de stînga” PSD-PNL-PC. Bucuria a fost împărtăşită şi de premierul Emil Boc, prezent printre invitaţi. Valeriu Stoica se întreabă despre rolul în istorie jucat de preşedinte şi apoi îi dă cuvîntul.
• Traian Băsescu îşi începe un discurs de enumerare a reformelor statului. Vechi clişee, vechi obsesii, devenite în ultimii doi ani adevărate litanii politice. Le repetau şi unii din sală odată cu preşedintele sau după discurs, cînd pretindeau că pun întrebări. Cît despre “polul de stînga” cu PSD şi PNL, m-a pufnit rîsul – l-a corectat mai tîrziu Vasile Dâncu, prezent la dezbatere.
• Debutul preşedintelui, în forţă: nu doar România trebuie să-şi reformeze statul, ci şi multe alte state din Europa care au gîndit totul prea asistenţial. “Şi ţările vechi fac paşi înapoi”, o spune preşedintele ca pe o veste bună.
• “Statul social nu poate funcţiona în România”. Apoi, TB trece la diverse definiţii ale statului social în accepţia sa.
• consideră că între 2007 şi 2008 s-au luat măsuri de stînga – de acolo vine nepregătirea noastră în faţa crizei
• “acum este momentul să intervenim, înainte să ajungem la o îndatorare de 70-80% din PIB”. Îmi plac astfel de fraze auto-capcană. Traducerea mea din limba preşedintelui: oricum ne îndatorăm, măcar s-o facem auster
• ajustarea cheltuielilor din regiile autonome – pentru că ele au cele mai mari datorii
• educaţia: noua lege va îndepărta fabricile de diplome şi va da “competenţele” (e un cuvînt-fetiş al preşedintelui) de care are nevoie economia.
• O frază cheie care comprimă neoliberalismul băsescian: “înainte de a cere bani mai mulţi, elementul cheie este eficientizarea costurilor, ca şi la educaţie.” Prea multe spitale, prea multe paturi – un refren al preşedintelui la întîlnirea cu pricina.
• în justiţie în schimb, “ne şi autoflagelăm” – “aliaţii noştri au o pasiune din a găsi aici o problemă”
• mai trebuie reformat şi sistemul electoral – uninominal dintr-un tur sau în două tururi. “România are nevoie 10 ani de acum înainte de guverne stabile care să-şi asume reforma statului”
• toate partidele, inclusiv PDL, au nevoie de reformă internă
• avem o singură strategie naţională, pentru alteceva nu există bani – cea cu UE – sînt 4 miliarde la dispoziţia noastră
• nu se poate să ai pămînt nelucrat în spatele casei şi să vrei ajutor social – ne trebuie stat performant
• un anunţ important pentru 2011: noul cod al muncii şi flexibilizarea pieţei de muncă vor crea probabil probleme foarte mari. Dar România nu mai poate aştepta

Au urmat nişte intervenţii ciudate, despre care organizatorii au spus că sînt înscrieri la întrebări: Sulfina Barbu, profesorul Lazăr Vlăsceanu, Vasile Dâncu, Ioan Stanomir, Rodica Culcer, Dan Tapalagă. Anunţul a fost făcut cu o oră înainte de plecarea invitaţilor – evident, n-a mai rămas timp pentru alte întrebări din sală.

Sulfina Barbu a aberat zece minute cu diverse confirmări ale înţelepciunii preşedintelui într-un limbaj de beton.

Lazăr Vlăsceanu a avut o intervenţie confuză despre ce înseamnă statul social, cu unele afirmaţii corecte dar discrete, despre cum piaţa nu trebuie să fie lăsată să regleze totul, educaţia spre exemplu. Mă aşteptam la mai mult.

Traian Băsescu i-a răspuns profesorului cu aceleaşi date, prea multe paturi de spitale, 200 de spitale în plus. Şi să nu uitm că au fost la mijloc şi “interesele unor oameni de afaceri care vroiau să vadă România în colaps” – televiziuni, moguli etc.

Vasile Dâncu a surprins destulă lume cu prezenţa sa acolo. A propus un “observator al modernizării” care să apropie instituţiile statului de beneficiari. “O idee extraordinar de bună”, a concluzionat Traian Băsescu. De la Dâncu aşteptam măcar un comentariu la toate derapajele la care am asistat acolo. N-a fost să fie.

Ioan Stanomir – intervenţie strict de aflare în treabă, categoria Sulfina Barbu.

Rodica Culcer a avut un comentariu halucinant despre statul asistenţial, extrem de conform cu litania preşedintelui. Dar cu observaţii pe larg o să revin mîine – nu mi-a venit să cred ce aud, să-mi revin mai întîi.

Dan Tapalagă – a pus o întrebare strict la zi, despre cine o să răspundă de brambureala cu pensiile militarilor (răspuns indirect: mai nimeni) şi unde sînt “competenţele” din Guvern. Băsescu a răspuns că “nu ai ce căuta cu tehnocraţi pe vremuri de criză” – s-a dat exemplu pe sine cu lobby pe lîngă parlamentari PDL ca să voteze anumite legi.

Concluzie: o întînire sectantă a dreptei băsesciene, din ce în ce mai speriată de perspectiva unor întrebări destabilizare, cu un preşedinte protejat de cordoane de iubitori. Credinţe de tip neoliberal periculos de rudimentar exprimate, foarte aproape de sloganul “gata cu distracţia, la muncă toată lumea”.

Nu a intervenit nici o clipă măcar întrebarea de bun simţ care sperie cu adevărat: “de unde muncă, de unde joburi, unde să se angajeze?”.

Şi nici o altă chestiune de bun simţ: că sîntem un stat asistenţial mai ales pentru camarile politice şi pentru băieţi de top 300. Dar despre ei nu se vorbeşte decît ultraocolit. Ba chiar mai mult: sîntem asistenţiali pentru OMV, pentru Bechtel şi pentru cîte şi mai cîte corporaţii prospere pe aici.

Pentru cetăţeni e bun cuvîntul “asistaţi”. Pentru politicieni care fac afaceri clientelar se foloseşte în astfel de întîlniri un alt cuvînt: “reformaţi”.