De cîte ori ajung pe la Parlamentul UE am aceeași senzație puternică: dispariția politicului. Vezi o clădire impunătoare, vezi armate de euro-birocrați în costume-uniformă, vezi europarlamentari, vezi hoarde de euro-comisari etc, dar nimic din toate astea nu insuflă Putere. Maximum ce simți e o mașinărie birocratică, care execută ceva și prin țevăraia căreia curg tone de hîrtii și mulți, mulți bani. E un soi de secretariat imens. E o puternică senzație că tronul e gol și că lipsește ceea ce ține de esența politicului: Puterea. Cel ce execută nu deține putere şi nu produce politică. Politica şi Puterea sînt în altă parte.
Și mai e ceva care te agasează: procedurile. Totul este procedural, nimic nu mai e negociabil. Totul e o mașinărie condusă după instrucțiuni. Asta ne spune că totul a devenit tehnocratizat și dovedește încă o dată dispariția politicului din acest spațiu. Tehnocrații nu fac politică ci doar execută: prin cap nu le-ar trece că ceva se poate dezbate, dialoga, negocia. De aceea ei au nevoie de excesiv de multe proceduri. Dacă într-o zi cineva le va fura sau sparge hardul cu proceduri se năruie totul. Fără glumă.
Însă dacă în Europarlament politica a fost înlocuită de tehnocrație, atunci întrebarea firească este: unde se află politica? Este mult prea evident că politicul se află în afara acestor instituții. Să se afle ea în mîinile ”demosului”. O, nu. O altă evidență care sare în ochi este ruptura, prăpastia imensă care se deschide ca un hău între acești tehnocrați-parlamentari și poporul pe care au pretenția că-l reprezintă. Sunt déjà „caste sociale” foarte diferite, care nu se intersectează decît ritualic, iar „aleşii” demult nu-i mai reprezintă interesele. Poporul demult nu mai înțelege nimic din ce se întîmplă acolo și nici nu mai pricepe cum funcționează toată hardughia aceea. Cum să facă presiune pe acest ”tehno-leviatan” ca să primească un răspuns pozitiv, în interesul său? Nimeni nu mai știe. Procedurile devin tot mai complicate.
Pînă și felul în care se consumă o mare parte a banilor ne spune multe. Marile proiecte de finanțare ale UE care aparent se îndreaptă spre grupurile vulnerabile și neputincioase sînt în esență bani care întrețin hoarde de elite locale și regionale ce produc aparențe ale ”democrației și distribuției”. În realitate, mare parte a acestor ”experți” și tehnocrați sînt „caste” care consumă sume importante de bani ce au ca scop doar autolegitimarea și întărirea poziției de putere. Accesul este limitat și bine controlat pentru că nimeni nu este interesat să dea din propria felie de bunăstare și putere. Dacă cineva din interior ar avea curajul să povestească cum se întîmplă lucrurile acolo, „demosul” s-ar putea să facă un mic infarct revoluționar. Dar asta oricum se va întîmpla dacă nu vor interveni schimbări în viitorul apropiat.
Ceea ce devine tot mai clar e următorul fapt: pentru ca TehnoLeviatanul să funcționeze bine e nevoie de Tehno-Politruci bine întreținuți.
Încă un indiciu în acest proces de „castizare” sînt tipurile de contracte de muncă: cu cît eşti mai sus în ierarhie, cu atît contractele de muncă devin „beton armat”, iar cu cît cobori spre cei plasați la bază, contractele devin „flexibile”, iar precaritatea înfiorătoare. În interioul TehnocLeviatanului lucrurile acestea sînt foarte bine reglate. Asta ar merita un studiu separat. Seamănă foarte mult cu „cinul” (grad în ierarhia socială) țarist şi cel medieval.
Unde totuși se află politica și puterea? Grecia a tras un semnal de alarmă, iar modul în care s-a „rezolvat” criza grecească ne spune exact unde s-a mutat politica reală. Cine a negociat și tranșat problema grecească? Parlamentul European cumva? Nu. Consiliul UE? Nu. Atunci cine? Eurogrupul?
Cine sînt aceștea? Ce statut legal au? Cine i-a împuternicit? Pe cine reprezintă? Finanțele cumva? Îmi explica și mie cineva: cîte divizii are Eurogrupul acesta? Care e baza lui legală? În baza a ce face și desface? Despre suveranitate și democrație nu mai are rost să vorbim. Aruncați o privire istorică spre Pactul de la Varșovia (sic!) și vedeți că pînă și acolo se mai negocia, mai cedau unii, mai plecau alții…. Chiar în halul ăsta a decăzut politicul? Cum reinventăm politicul?