Lipsa alternativei sau sacralizarea status-quo-ului?
„Lucrul cel mai grav care se petrece azi este îndoctrinarea sistematică, politico-mediatică, cu privire tocmai la lipsa de alternativă. E o nouă formă de fatalism social, produs prin inculcarea ideii că era ‚natural’ să ajungem aici după ce am fost ceea ce am fost” spunea zilele acestea sociologul Mihai Dinu Gheorghiu. Perfect adevărat.
Ceea ce observă bine Mihai Dinu Gheorghiu e faptul că armate de jurnalişti, intelectuali şi diverşi specialişti sînt puşi astăzi să ne facă “din vorbe”, să producă discurs şi ideologie care au ca scop “sacralizarea status-quo-ului”. Însă puterea “ostaşilor de hîrtie”, a acelora care produc discurs ca să legitimize acest status-quo, e dată de o putere reală, cu “muşchi” politici şi economici reali: instituţii private şi de stat, finanţe, poliţie, armate etc. Nu e loc pentru alternativă şi schimbare, pentru vis şi utopie, căci darwinismul social a învins definitiv şi irevocabil. Realitatea nu e în construcţie ci s-a încheiat, crezul a fost finalizat la “ultimul conciliu ecumenic” al G7 (8 sau 20) de mulţi ani, dogmele au fost instituite definitiv. Cine nu se subordonează acestor dogme sfinte şi alienabile este damnat şi declarat eretic. Iar „lumea perfectă” în care trăim nu lasă loc nici-unei forme de erezie.
Poveşti cu experţi
Există în această imensă armată a „ostaşilor de hîrtie” o „castă specială”, numită „experţi”, care lucrează în diverse ONG-uri, thinktank-uri, guverne de tot felul şi care sînt implicaţi în 1001 de proiecte cu „rol civilizatoriu”, care vor să „democratizeze”, să „integreze”, să „europenizeze” prin cîteva scheme simple şi mult limbaj de lemn. Şi nu mă refer aici la acei specialişti care chiar cunosc domenii concrete tehnice, sociale etc. şi la proiectele, puţine din păcate, care au efecte concrete. Marea parte a proiectelor „civilizatorii şi democratizante” lasă în urmă din păcate doar multă propagandă şi rapoarte interminabile scrise într-o limbă de lemn de rit nou. În ultimii 15 ani, am văzut atîtea astfel de „proiecte” şi de „experţi”, ştiu atîtea poveşti reale, încît s-ar aduna de o carte fără mare efort.
Cîteva lucruri m-au frapat la toată maşinăria asta de „proiecte ideologice”. Mai întîi, asemănarea incredibilă a experţilor de modă nouă cu cea a politrucilor de şcoală veche. Dincolo de limbaj, costume-uniforme, stilistica modificată şi de schimbarea peisajului, funcţia lor este identică: ei trebuie să dea sens şi să legitimeze puterea hegemonică. Doi: un anumit tip de ideologie a depolitizării şi a scoaterii din joc a elementului politic, cu transferarea lui în zona expertizei. Problemele cu adevărat importante şi semmnificative, cele care contează, trebuie să le rezolve experţii. Politica, în viziunea acestora, devine o chestiune de expertiză, nu o luptă, nu întrebări şi răspunsuri, nu dialog, nu negociere, iar democraţia nu are nici o legătură cu reprezentativitatea, ci cu expertiza. Aceşti „noi preoţi” au secretele „bunei guvernări” şi vin să ne dea soluţia magică. Şi trei: incredibil de mult cum seamănă acest amplu proces „de civilizare şi democratizare” cu tradiţionalul mecanism occidental al colonizării.
Fireşte că mecanismul s-a îmbunătăţit, stilistica a căpătat forme „nonviolente”, glamouroase. Însă fondul a rămas, în principiu, acelaşi. Ca să vă daţi seama, va trebui odată şi odată cineva să ia la bani mărunţi toate aceste proiecte, ca să analizeze unde se duce grosul fondurilor. Ar trebui analizat în ce măsură acest import mimetic lasă urme sociale şi ce urme lasă? Din observaţiile pe care le-am făcut eu în ultimii 15 ani, şi am cunoscut tare multă lume în domeniu, aş face fugitiv şi aleatoriu următoarele constatări. Doar cîteva.
- Cel mai bine sînt plătiţi „experţii europeni”. (De cei din zona finanţelor nu vorbesc: acolo e Sfînta Sfintelor.) Marea parte a banilor merg la experţii occidentali veniţi în misiune nobilă în Est. Un expert mediu este plătit cam de 7-10 ori mai mult decît un „aborigen”. Asta era în faza de pionerat.
- Munca grea în cadrul proiectelor de acest tip era însă făcută de „aborigeni” foarte bine pregătiţi. Adică un expert lua pe 2-3 zile de muncă cît ia un „aborigen” într-o lună în care face, de fapt, 90% din munca proiectului.
- În mare parte, „aborigenii” nu erau mai slab calificaţi decît „angajatorii” lor. Fireşte, ei nu aveau „expertiza”, know–kow-ul, skill-urile, nu au învăţat suficient de bine jargonul, adică noul limbaj de lemn, şi mai ales, nu aveau sistemul de relaţii. Da, şi în UE, în acest sector funcţionează foarte bine sistemul de relaţii, grup închis, circuitul banilor „în castă” etc. Ca să devină „expert”, unui „aborigen” bine instruit nu-i trebuie mai mult de cîteva luni pentru a-și însuşi „jargonul” şi „schemele”, dar asta nu se va întîmpla în prima fază.
- Cînd zic „aborigen” mă refer la angajaţii care fac munca grea, foarte bine calificaţi, dar care nu au funcţii de decizii în sistem. Aici, „experţii europeni” construiesc o mică „elită intermediară”, loială şi devotată, între „aborigeni” şi „aristocraţia de la centru”. Acest grup va avea un rol foarte important. Povestea asta îmi aduce aminte de „occidentalul alb” care cucereşte vîrfurile munţilor faimoşi. Noi aflăm din ştiri numai numele lui, poza lui zîmbitoare şi faţa arsă de soare care înfige steagul pe culmile piscului proaspăt cucerit. Niciodată însă nu vom afla despre sutele de şerpaşi care-i duc echipamentul, care costă dealtfel cît salariul pe 3 ani al acestui amărît şerpaş, prost îmbrăcat şi hrănit.
- Însă toată această maşinărie a fost instituită în prima fază a invaziei de „experţi străini” şi „proiecte UE”. A venit aderarea la UE, au început să se schimbe unele lucruri. Evident că acest model adus pe tărâm românesc a căpătat forme specifice. În ultima periodă, mai ales după aderarea la UE, în România s-a creat o adevărată „burghezie a experţilor UE” care este strîns legată de structurile de putere, instituţiile statului şi care fac ca circuitul banilor şi resurselor să fie mult mai bine controlat şi ghidat. Chiar putem spune că „aristocraţia experţilor” de modă veche a fost înlocuită de „burghezia experţilor” de modă nouă care au construit şi adaptat mecanismele UE la modelul RO, făcîndu-l mult mai performant în interese proprii. E cam pe modelul marilor corporaţii: de ce să te complici să mituieşti nominal nişte politiceni cînd poţi cumpăra grupul dominant sau subordona instituţii şi schimba legi şi reguli care îţi facilitează monopoluri? Aici iarăşi nu avem studii, sau dacă ele există, nu sînt publice. Dar ar fi foarte interesant de văzut circuitul banilor, genealogia acestor grupuri şi cum se schimbă ele, cum sînt cuplate cu grupurile de putere etc.
- Întotdeauna m-am întrebat de ce nu ne-am transformat în Africa după căderea comunismului, ci am devenit un soi de „lumea a doua”, o periferie „suportabilă” a capitalului. Părerea mea este că regimul comunist, cu toate aberaţiile lui şi prostiile făcute, chiar dacă nu a reuşit să reducă decalajul prea mult faţă de statele dezvoltate, a reuşit totuşi să producă o populaţie destul de bine educată, adaptată condiţiilor de muncă capitaliste, cu o infrastructură destul de avansată a condiţiilor economice ale anilor 70-90, şi mai ales cu o clasă administrativă şi tehnică bine instruită: de la ingineri, la medici, de la matematicieni la agronomi, jurişti, fizicieni etc. care dispuneau de tot instrumentarul intelectual şi managerial pentru a se adapta perfect vremurilor noi. Învestiţiile imense făcute în anii 60-70 în educaţie, sănătate, infrastructură au produs ceea ce avea să devină resurse enorme pentru capitalismul anilor 1990-2010. Epoca comumnistă a produs infrastructură, resurse umane (şi avea nu doar resurse minerale ca Africa) etc. şi a devenit un regim/sistem donor pentru ce avea să se întîmple după. Căderea comunismului a devenit o perfectă perfuzie pentru regimul capitalist care şi-a trăit a nu mai ştiu cîta tinereţe.
Iniţial, în naivitatea mea, credeam că toată această maşinărie de tocat bani pe un fum propagandistic foarte neclar gen „democratizarea”, „europenizarea”, „acquis-ul comunitar” se datorează unei birocraţii europene-occidentală incompetente şi necunoscătoare a Estului. Astăzi nu mai cred asta. Repet: dacă cineva va fi curios să afle cum şi unde s-au tocat milioane de euro, vom avea mari surprize. Marea parte a banilor, într-o primă fază, s-a întors înapoi în ţările bogate prin plăţile făcute către experţii de la centru şi prin întreţinerea acestora. O altă parte s-au dus pe consum şi au lăsat urme puţine. De fapt, întreaga maşinărie este structurată, sau produsă, în vederea întreţinerii acestei pături „de gulere albe”, o elită numită tehnocrată. În realitate, au fost întreţinuţi un număr imens de experţi sau comisari care nu sînt decît nişte politruci care au ca scop producerea de discurs şi propagandă care să legitimeze şi să menţină status-quo-ul actualei puteri hegemonice. În urma lor rămîn, cum am spus, tone de rapoarte scrise într-o limbă de lemn și folositoare nimănui.
Însă în timp ce ei produc aceste fumigene şi efecte speciale, „băieţii cu muşchi” schimbă cu adevărat faţa acestei ţări: privatizări fără limită, monopoluri, energii, infrastructură, produc legi care să-şi protejeze poziţiile şi proprietăţile. Toate aceste lucruri care produc structural inegalitate şi sărăcie se petrec la umbra troicii (FMI-BCE-CE) care veghează la somnul nostru liniştit. Asupra acestor lucuri nu prea veţi auzi revolte din partea intelighenţiei noastre şi a întregii armate de „ostaşi de hîrtie”. „Tăcerea lor e asurzitoare” asupra acestor teme? De ce? Pentru că nimeni nu vrea să renunţe, să-şi rişte poziţia şi accesul la resurse oferite de actuala putere hegemonică.
Avem nevoie însă de proiecte? DA, dar de proiecte care lasă în urmă instituţii, oameni instruiţi şi infrastructură.
Şi despre expertul nostru de serviciu
De fapt, toată această poveste mi-am reamintit-o pentru că am observat cum în ultima vreme o armată de experţi au invadat Republica Moldova şi Ucraina. România a descoperit că are şi ea „estul ei sălbatec” care poate fi muls. Unii dintre ei nici nu ştiau pînă mai ieri de existenţa acestui spaţiu, nu aveau minime cunoştinţe despre ce şi cum funcţionează lucrurile acolo, dar dacă bani sînt putem oferi „expertiză” pe orice. Tipul de expertiză „copy paste”: ştim schemele, jargonul, iar „aborigeni” ieftini şi bine instruiţi care să ducă greul sînt destui.
Întîmplarea face că acum cîteva zile să primesc un email de la un cunoscut ziarist rus, bun amic, de la Asociaţia ziariştilor de limbă rusă din Moldova. Mă anunţă că nişte „experţi români” au produs un studiu pe tema “Pluralismul mass-mediei în Republica Moldova: oportunitate şi realitate” (comandat de Fundației Soros-Moldova). Zic, foarte bine, mă bucur că fac „şi ai mei” ceva pentru RM. Însă tonul mesajului amicului meu era unul supărat, chiar revoltat. De ce? Pentru că „experţii noştri” au „studiat” pluralismul mass-mediei din RM fie de la biroul din Bucureşti, fie din cele 2 hoteluri şi localuri ale expaţilor din centrul Chişinăului unde îşi servesc tradiţional mesele. Iritarea jurnalistului rus era firească: cum e posibil să faci un studiu în care să analizezi pluralismul mass-mediei de la Chişinău şi în rîndul celor intervievaţi să nu fie nici un rus şi reprezentant al presei ruse? E greu de imaginat o astfel de performanţă profesională! Că ne place sau nu, mass-media rusă ocupă un loc important în ecuaţia de „dincolo de Prut”. Din raport aflăm „de la o parte intervievată” că presa rusă „ar fi coloana a 5-a a Rusiei”? Chiar toți de-a valma? Oare nu ar fi corect să aflăm şi de la ei ce cred? Care sînt problemele lor? Cum se justifică aceasta lipsa? Sînt totuşi cetăţeni ai RM. Să fie doar incompetenţă sau şi rea voinţă? Oricum ar fi, e o scăpare gravă şi „pluralismul” se cam termină la titlu. E adevărat că la capitolul pluralism, în raport, avem intervievat şi un găgăuz care semnează „anonim”.
Studiul era semnat, de cine altul decît de cel care mă ameninţa săptămîna trecută cu ceva proces pentru că am citat din Alina Mungiu-Pipidi care critica „noul oportunism” al tinerilor „experţi” cuplaţi bine la stat, indiferent de culoarea politică de la putere. E vorba de „expertul nostru de serviciu” pe Est, Cristian Ghinea. Se mai întîmplă, însă cu ocazia asta îl anunţ că în RM există şi presă de limbă rusă, şi populaţie de limbră rusă şi mulţi oameni competenţi pe ambele părţi ale baricadei care pot fi „folosiţi” pentru a afla cum stăm cu pluralismul dincolo de Prut. Cînd o parte importantă dispare, este exclusă din ecuaţie, nu mai putem vorbi de „pluralism” şi „realitate”, ci mai degrabă de „oportunitate”, ca să cităm din titlu.