Bucureşti, 11 ianuarie 2012 ■ Proiectul legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România, lansat în dezbatere publică în decembrie 2011 de către Ministerul Sănătăţii, se îngrijeşte în primul rând de interesele asigurătorilor ci nu ale pacienţilor. Nu se preocupă temeinic de îmbunătăţirea calităţii actului medical dar insistă să privatizeze netransparent, radical şi cu mari premise de abuz, actualul sistem de sănătate, fără o minimă analiză de impact a măsurilor anticipate a fi luate odată cu intrarea în vigoare a legii. Din toate aceste motive, Institutul pentru Politici Publice (IPP) respinge în mod categoric adoptarea lui în perioada următoare. În acelaşi timp, IPP solicită stoparea acţiunii de transformare a unui raport prezidenţial (“Un sistem sanitar centrat pe nevoile cetăţeanului”), pretinzând a pune în centrul reformei pacientul, cum ar fi fost normal, în cea mai mare privatizare din istoria României (prin administrarea anuală a 5 miliarde de euro, contribuţiile la FNUASS, plus 2-3 miliarde de euro din sistemele secundare de asigurare, la care se adaugă valoarea spitalelor ce urmează a fi vândute către sistemul privat).
Institutul pentru Politici Publice susţine nevoia de modernizare a actualului sistem sanitar din România inclusiv prin cooptarea operatorilor privați în prestarea unor anumite servicii. Este de necontestat faptul că modul de funcționare a actualului sistem are o serie de probleme grave, endemice. Totuși, proiectul de lege nu contribuie la soluţionarea acestor probleme atâta vreme cât nu așează în centrul preocupărilor principalul beneficiar al serviciului de sănătate: cetăţeanul, proiectul transferând practic resursa financiară în administrare privată, fără a stabili cine poartă responsabilitatea ultimă a gestionării actului medical. Chiar în expunerea de motive a proiectului se specifică vag faptul că “proiectul de lege propune un model care să crească utilizarea eficientă a resurselor financiare, păstrând, pe cât posibil, eforturile contribuabililor în actualele limite” sau că “populaţia nu va resimţi financiar această modificare, plătind, în mare, aceleaşi asigurări ca până acum”.
Anticipăm că interesele financiare ale actorilor privaţi intraţi pe piaţa asigurărilor şi a serviciilor medicale nu vor ţine cont de aceste formulări ambigue, expunerea de motive arătând clar o direcţie înspre creşterea costurilor la beneficiarul sistemului de sănătate: “Opţiunea rămasă este creşterea bazei de contribuţie şi diversificarea finanţării care să atragă resurse suplimentare prin alte mecanisme”[1].
IPP atrage atenţia tuturor celor care urmăresc sau contribuie la dezbaterea publică actuală că pacienţii români sunt astăzi, în marea lor majoritate, cetăţeni ale căror surse de venituri scad dramatic în timp ce nevoile de accesare de servicii medicale cresc, iar această realitate pare să fie ignorată în mod deliberat de inițiatori. Este necesar a se dezbate în spaţiul public nu numai care sunt categoriile sociale speciale, cu vulnerabilitate crescută dar mai ales, în mod concret, care va fi abordarea acestor asigurători privaţi interesaţi de profit faţă de populaţia activă ce îmbătrâneşte de la an la an şi solicită mai des accesul la servicii medicale. De la un moment dat probabil că nu vor mai fi profitabili pentru aceste firme.
Nu în ultimul rând, considerăm că adoptarea unui proiect de reformă în sănătate trebuie să aibă la bază un proces de analiză mult mai complex decât raţiunea strict economică, făcută atât la presiunile organismelor financiare externe cât și ale unor grupuri de interese, deoarece sănătatea reprezintă un drept fundamental al cetăţeanului, garantat prin Constituţie, care nu poate fi înstrăinat prin mecanisme care rămân în continuare neclare, aşa cum arătăm în continuare. Apreciem că toți cetățenii României trebuie să dispună de toate informațiile – cheie despre costurile actualului sistem, pentru a putea înțelege în ce vor consta schimbările și dacă sunt cu adevărat în beneficiul lor.
- Din perspectiva promovării intereselor cetățenilor – pacienți:
IPP se opune adoptării proiectului prin asumare de răspundere şi cere dezbaterea lui largă cu toate segmentele interesate din societate.
IPP consideră că un astfel de proiect de lege nu poate fi adoptat prin asumare de răspundere, el afectând o problemă de interes vital pentru viaţa fiecărui cetăţean român. IPP încurajează presa şi toate structurile asociative ale medicilor, pacienţilor, farmaciştilor, etc. să se implice activ, în perioada următoare, în promovarea de dezbateri publice, pe cât mai multe teme din acest proiect de lege.
IPP atrage atenţia că proiectul de lege conţine numeroase alte prevederi importante pentru pacienţi sau medici, în afara celor legate de sistemul de urgenţă.
Concentrarea dezbaterii exclusiv pe subiectul serviciilor de urgenţă cum riscă să se întâmple în aceste zile, este dăunătoare utilităţii informării populaţiei.
IPP acuză iniţiatorii că au lansat în dezbaterea publică acest proiect de lege în lipsa unor informaţii cheie (cum ar fi: conţinutul pachetului de servicii de bază, normele de aplicare a coplăţilor în sistem, etc.) pe care urmează să le reglementeze prin Ordin de Ministru, Hotărâre de Guvern.
Proiectul este supus dezbaterii publice fără să existe informaţii – cheie despre ceea ce conţine pachetul de bază de servicii la care vor contribui toţi cetăţenii cu venituri. În același context, stabileşte o serie de drepturi pentru asigurătorii privaţi ai serviciilor de sănătate care se vor implica în furnizarea serviciilor, dar nu şi sancţiuni. Conţinutul următorului pachet de bază este crucial pentru înţelegerea de către public a serviciilor ce vor fi (parţial) plătite din contribuţiile achitate lunar tot de către aceştia şi peste care vor interveni o serie de servicii contra cost, intermediate de asigurător. Proiectul amestecă termeni şi proceduri de finanţare (sistemul de coplată este prevăzut practic pentru toate serviciile medicale oferite, mai puţin pentru cel de urgenţă), nefiind clar în ce priveşte potenţialele abuzuri din partea asigurătorilor faţă de paleta de servicii pentru pacient. De altfel, Guvernul ignoră cu bună ştiinţă faptul că în prezent, legea nr. 220/2011 prevede deja sistemul de coplată, însă continuă să nu o aplice pentru că nu există o bază de calcul concretă a contravalorii serviciilor medicale.
Pentru a putea evalua ce anume plătim într-un final după o vizită la doctor avem nevoie să înţelegem ce acoperă pachetul de bază[2]. Aceste informaţii, ca şi altele foarte importante (cum ar fi modul în care spitalele de stat se transformă în firme sau fundaţii) se vor pune în practică netransparent şi ulterior de un grup format din guvernanţi şi asigurători (fără pacienţi!) prin Ordine de Ministru sau Hotărâri de Guvern.
IPP apreciază că preocuparea centrală a legii este asigurarea profitului firmelor de asigurare private, dar şi preluarea administrării întregului sistem (inclusiv al patrimoniului) de către grupuri de interese
Citit în integralitatea sa, textul proiectului de lege arată preocuparea iniţiatorilor pentru privatizarea sistemului de sănătate, pentru preluarea controlului asupra patrimoniului spitalelor și asupra caselor judeţene de asigurări de sănătate şi implicit pentru introducerea dintr-o dată în sistem, la nivelul întregii țări, a unor entităţi private (mari case de asigurări agreate de CNAS), stabilindu-le acestora o serie de privilegii printre care dreptul de a administra contribuţiile populaţiei la sănătate, fără a le prevede, în mod echilibrat, şi sancţiuni acestor asigurători privaţi.
Cu referire la privatizarea spitalelor (transformarea unora dintre acestea din unităţi publice în fundaţii sau societăţi comerciale), procedura descrisă de lege – prin care pur şi simplu administratorul în funcţie al spitalului va decide schimbarea statutului juridic al instituţiei – este de-a dreptul neserioasă. În aceste condiţii şi având în vedere realitatea din România în care până şi directorii de spitale sunt numiţi pe criterii politice, considerăm justificate temerile publice privind tentativa de confiscare a actualului sistem de sănătate de către anumite grupuri de interese, după bunul plac. Atragem atenţia că proiectul este atât de generos încât nu vorbeşte despre răspunderea administratorilor spitalelor în acest important proces de privatizare pe care îl iniţiază, şi care, odată finalizat, devine ireversibil. Legea nu vorbeşte despre cum se face transformarea spitalelor în societăţi comerciale. Legea nu are nicio prevedere care să interzică asigurătorului să cumpere spitale sau să creeze spitale noi, fiind astfel în conflict de interese (devenind şi prestator de servicii şi cel ce urmează să le deconteze!). Iniţiatorii au avut grijă să prevadă în lege o serie de incompatibilităţi pentru medici dar au “uitat” de asigurători.
Introducerea nu a unuia, ci a două carduri de sănătate (unul pentru România și altul pentru Europa, deși suntem cetățeni europeni), ale căror costuri le va suporta, desigur, tot cetăţeanul, este, de asemenea, o măsură a cărei utilitate nu o înţelegem decât dacă am privi prin prisma unor grupuri de interese preocupate de o asemenea afacere. În contextul presupusului argument al unificării informaţiilor din sistem privind asigurarea serviciilor medicale este de ajuns ca aceste informaţii să fie corelate cu codul numeric personal, nefiind necesară o procedură suplimentară care reprezintă, la rândul său, o potenţială afacere profitabilă.
IPP constată că pacientul român va avea un singur drept principal în noua lege: să nu uite să plătească contribuţia la sănătate ca să aibă asiguratorul privat bani de rulaj
Cum legislaţia pune accent pe drepturile asigurătorilor care intermediază relaţia dintre pacient şi medic, despre drepturile pacienţilor proiectul nu vorbeşte aproape deloc. Atragem atenţia că în alte ţări, cum ar fi Statele Unite – de unde iniţiatorii pretind că s-au inspirat – drepturile pacienţilor/asiguraţilor în relaţia lor cu medicii/asigurătorii se află în centrul reglementărilor în materie. La noi, în proiectul de lege, pacientul are dreptul să nu uite să plătească contribuţiile care ajung să fie gestionate de asigurători privaţi. Nu există informaţii clare în lege despre garanţia pe care o are cetăţeanul că anumite servicii, care în mod normal ar putea intra în pachetul de bază prevăzut de lege şi acoperit (parţial) din propriile contribuţii din venit, nu vor fi furnizate contra cost, din interesul primordial al asigurătorului de a-şi maximiza profitul. Să nu ignorăm faptul că, potrivit proiectului de lege, inclusiv pentru o a doua opinie medicală, pacientul asigurat va urma să suporte contravaloarea costurilor.
IPP consideră că cetăţenii sunt manipulaţi prin lipsa din spaţiul public a informaţilor detaliate despre cât costă, în prezent, intervenţiile medicale într-un spital public
Proiectul de lege profită de faptul că pacienţii români nu dispun de informaţii privind actualele preţuri practicate de sistemul public pentru orice tip de intervenţie/tratament/investigaţie pentru a putea compara, în cunoştinţă de cauză, care sunt avantajele optării pentru un asigurător privat. Se lasă impresia că schimbarea titulaturii din spital public în spital privat îl va pune pe acesta pe picior de egalitate cu noile unităţi sanitare private. Contează egalitatea de tratament şi de tarife – iar până în prezent nu s-a făcut şi nu s-a dat publicităţii nici un audit al funcţionării unui spital (inclusiv costurile practicate), respectiv al corespondenţei dintre tarifele plătite pe DRG şi costurile efective ale fiecărei manopere medicale.
Fiecare asigurător va dispune de contracte cu anumiţi furnizori de servicii, opţiunea pacientului pentru un anume cadru medical, aşa cum se întâmplă adesea în practică în România, va fi taxată. În principiu prevederea poate avea o explicaţie logică, dar iniţiatorii trebuie să recunoască faptul că fiecare asemenea subiect trebuie dezbătut public pentru ca legea să reflecte cât mai multe din nevoile pacienţilor.
IPP consideră că un sistem eficient de sănătate trebuie să aibă un singur responsabil: Ministrul Sănătăţii
Institutul respinge propunerea din proiect prin care se stabileşte că Preşedintele CNAS va avea rang de Ministru. Un singur Ministru răspunde de sistem şi participă la şedinţele de Guvern şi acela este Ministrul Sănătăţii. Ceilalţi sunt în subordinea lui şi pot fi Secretari de Stat. De asemenea atragem atenţia că atribuţiile nou createi instituţii – Agenţia Naţională pentru Calitate şi Informaţie în Sănătate – nu pot fi concepute astfel încât să creeze un sistem paralel de control şi coordonare. ANCIS nu poate fi în coordonarea, ci efectiv în subordonarea Ministerului Sănătăţii, unica autoritate responsabilă de supravegherea şi controlul spitalelor, care urmează a fi privatizate.
IPP cere mai multă transparenţă a informaţiilor statistice despre starea de sănătate a populaţiei
Proiectul nu clarifică în ce măsură publicul larg are acces la informaţii statistice cruciale pentru protejarea stării sale de sănătate şi IPP face un apel la iniţiatori să acorde mai multă importanţă acestui aspect, fiind de notorietate faptul că până în prezent, Ministerul Sănătăţii este una dintre autorităţile publice cele mai opace din România, incapabilă de a colecta informaţii relevante din punct de vedere statistic din sistem, fapt demonstrat de lipsa publicării rapoartelor periodice pe sănătate în ultimii ani. Printre altele, în opinia noastră, niciun proces verbal de constatare a neîndeplinirii parametrilor de calitate a unui produs alimentar comercializat de către o societate comercială, nu trebuie ţinut departe de ochiul publicului. Bugetele spitalelor şi execuţiile bugetare trebuie să fie afişate pentru toţi cei interesaţi, la fel şi copia contractului dintre asigurător şi unitatea medicală trebuie să fie pusă la dispoziţia unui cetăţean interesat. În acest domeniu al sănătăţii publice, cu excepţia unor date cu caracter personal, toate informaţiile care au legătură cu starea de sănătate a populaţiei trebuie să fie publice.
IPP somează Ministerul Sănătăţii să facă public un raport privind starea sistemului înaintea oricărei dezbateri asupra direcţiei de reformă în sănătate
În final, Institutul pentru Politici Publice recunoaşte necesitatea în primul rând a evaluării actualului sistem de sănătate şi somează actualul Ministru al Sănătăţii să dea publicităţii un raport complet asupra stării sistemului care să conţină toate informaţiile pe baza cărora orice actor interesat, avizat sau nu, să înţeleagă care sunt adevăratele probleme ale sistemului sanitar: de exemplu, planul naţional de paturi, auditul spitalelor din România şi sancţiunile aplicate, evaluarea costurilor efective ale actului medical etc.
În final precizăm încă o dată că susţinem necesitatea adoptării unor măsuri prin care să se poată eficientiza managementul unităţilor sanitare şi, pe cale de consecinţă, să se poată acorda resursele financiare necesare pentru un act medical de calitate în România – inclusiv prin dezvoltarea pieţei private a furnizorilor de servicii şi a asigurărilor private de sănătate, dar pe principii concurenţiale deschise şi cu informarea corectă a beneficiarilor actului medical. Modul în care a fost elaborat proiectul şi maniera disproporţionată prin care se protejează drepturile unor actori privaţi (în special societăţi de asigurare, dar nu numai) în detrimentul celor ale pacienţilor şi medicilor ne determină să criticăm public proiectul şi să cerem tuturor celor interesaţi să îşi exprime punctele de vedere în mod public. Având în vedere toate criticile aduse proiectului în ultimele zile, facem un apel către organizarea a cât mai multor dezbateri publice (cu un impact real, ci nu consultări cu circuit închis, aşa cum organizează în prezent Ministerul Sănătăţii) în perioada următoare.