Se pare că noul guvern uselist ține cu tot dinadinsul să dea cu bâta în balta educației. După ce prima lovitură – propunerea Corinei Dumitrescu pentru postul de ministru – a provocat un val de critici ce amenința să se transforme într-un mic tsunami dâmbovițean, premierul de pluș Victor Ponta s-a dat doi pași înapoi, dar nu din alte motive decât pentru a lovi cu și mai mare elan „balta stătută” a educației naționale, ca să citez din clasici în viață. De data aceasta numirea lui Ioan Mang de la Universitatea din Oradea, profesor, om politic (senator) și om de afaceri a stârnit un nou val seismic în sus-numita stătută baltă.
Universitarul polivalent și plenipotențiar, personalitate multilateral dezvoltată, erou local al întrecerii capitaliste, „plenarul” Ioan Mang se împiedică de la primul pas pe covorul roșu al guvernării de acuzația de plagiat, bine susținută și la timp lansată.
Ceea ce mă face să cred că acuzația de palgiat este una îndreptățită nu este altceva decât modul în care domnul Mang s-a apărat ieri, în direct, la TVR Info. Înghesuit de întrebările jurnaliștilor privitoare la articolele suspectate de palgiat, domnul Mang încerca să-și scoată cămașa astfel: domnilor, avem lucruri mai importante de făcut, ministerul așteaptă, bacalaureatul bate la ușă, locurile la facultăți trebuie aprobate ș.a.m.d. Va să zică, pentru domnul Mang e ceva cu mult mai important decât profesia sa (și decât suspiciunile privitoare la felul în care s-a achitat de sarcinile profesionale), iar acest ceva este funcția pe care o ocupă.
Fără să vrea, domnul Mang a oferit – cu propria sa gură – dovada comiterii plagiatului/plagiatelor. Temeliile valorice ale proiectului său existențial au fost dezvăluite: profesia stă pe planul al doilea, utilă fiind doar ca trambulină pentru obținerea de diverse isprăvnicii. Pe primul plan stă funcția domniei sale – fie că este vorba de cea consilier județean, de vicepreședinte de organizație județeană, de senator sau, acum, de ministru, fie că este vorba de cealaltă funcție a domniei sale, cea de patron.
Vi-l puteți imagina pe domnul Mang, prins între o ședință de partid, un cabinet parlamentar, un consiliu de administrație al propriilor afaceri și obligația profesională de a mai publica când și când câte un articol „științific”, în măsură să tranșeze prioritățile în direcția articolului? Vi-l puteți imagina închizându-și telefonul mobil, poruncind servitoarei să spună tuturor nepoftiților că „domnul profesor nu e acasă” sau „conașul lucrează, nu primește azi”? Chiar vi-l puteți imagina pe domnul Mang așezat în tihnă la biroul din umbra cabinetului său, adâncit în lectura unui tom masiv? Vi-l puteți imagina pe domnul Mang grăbindu-se dimineața să prindă un loc liber la sala de lectură a bibliotecii universitare?
Nu e mult mai simplu să presupunem că domnul Mang, persoană importantă și îngrozitor de ocupată, s-a achitat de sâcâietoarele obligații academice recurgând la atât de răspândita practică a citării fără ghilimele? Mai ales că în finalul interviului telefonic de la TVR Info, domnul Mang ne împărtășește propria sa viziune privitoare la cercetarea științifică și plagiat. Adevărurile – cele științifice, se înțelege – nu au autor, în sensul umanist al termenului: ele sunt atemporale, universal-valabile, obiective. Dacă un umanist copiază fraze întregi din scrierile unui alt umanist, atunci da, se cheamă plagiat. Dacă un om de știință copiază formule și tabele, aceasta muncă de cercetare se numește, ne spune domnul Mang.
Briciul lui Ockham ne impune ca atunci când ne confruntăm cu un fenomen controversat, să alegem explicația cea mai simplă. Deci, domnul Mang a plagiat. Q.E.D.