Granița Ungaria-Serbia
Începând din 15 septembrie a intrat în vigoare noua lege dată de Orban prin care oamenii care trec granița Ungariei fără permis legal pot fi închiși de la trei la cinci ani: „Ce vor să facă, să transforme Ungaria într-o închisoare în aer liber? Legea asta e o nebunie, nici xenofobii nu o vor putea aplica” ne explica în gara din Szeged, Balazs Szalai, căruia deja i s-a deschis un dosar penal. Acuzația? A șters niște bannere cu mesaje xenofobe care fuseseră lansate în orașul Szeged prin campania împotriva refugiaților pe care o promovează oficial guvernul lui Orban: “refugiații sunt violenți, nu sunt creștini, vin să ne ia locurile de muncă. Asta e propaganda de luni de zile”. Din data de 15 septembrie se va considera un delict penal circulația pe teritoriul Ungariei a unui străin fără permis de tranzit-ședere. Tot conform acestei legi se va pedepsi cu închisoarea transportarea sau oferirea unei locuințe unei persoane care nu are permis legal de ședere în Ungaria. De asemenea, persoanele care intră în Ungaria prin Serbia sau prin România vor putea fi trimise înapoi în aceste țări deoarece sunt considerate țări “sigure”, indiferent de țara din care provine persoana respectivă. Astfel, inclusiv normele internaționale de acordare a protecției internaționale nu vor mai fi aplicate.
În Roszke, refugiații intrau prin cei câțiva metri de lângă linia de tren care încă nu fuseseră acoperiți cu sârmă. Gardul cu lame de la granița cu Serbia a fost acum închis în întregime și este dublat de un alt gard format din soldați care au fost trimiși la graniță de două zile: „tot vom găsi o gaură prin care să trecem” spunea un tânăr sirian blocat acum în Bulgaria, așteptând să meargă spre Ungaria, care preferă să nu-și dea numele. Printre cei care au reușit deja să treacă sunt foarte mulți tineri, dar și multe familii cu copii. Toți cei cu care am vorbit spun că au părăsit țara lor din cauza violenței: “în Siria vor mai rămâne doar cei care sunt implicați în mod direct în lupta armată. Ei și familiile lor, pentru că sunt protejați. Cei care nu sunt implicați direct în război nu sunt în siguranță. După ora șase nimeni nu mai iese din casă în zonele considerate liniștite. În cele în care conflictul este zilnic, familia întregi stau ascunse în casă fără mâncare”, povestește Rojeen o tânără din nordul Siriei. Este bucuroasă că a reușit să intre în Ungaria, deși fără forțe. A parcurs kilometri și este însărcinată: Siria-Turcia-Bulgaria-Serbia-Ungaria. A intrat în UE în camion și o mare parte a rutei a făcut-o pe jos. Ca și Rojeen, cei care sunt cu copiii arată cu mâna spre ei: “vor avea un viitor. În Siria, chiar dacă s-ar termina războiul, totul este distrus” explică Khalid, inginer, din Homs. Majoritatea oamenilor cu care am vorbit fug de război. Printre ei sunt foarte mulți kurzi din nordul Siriei și din Irak, dar și multe persoane din Afganistan. “În Afganistan la 12 ani pui mâna pe o armă, tu crezi că asta e viață”, ne întreba un tânăr în gara Keleti, Budapesta. „Vreau să-mi trimit copilul la școală la 12 ani, nu la război”. Lua trenul spre Austria, unde are rude, cu un copil de zece luni în brațe. Ruta pe care o făcuseră pe jos și în barcă a fost: Afganistan-Iran-Turcia-Grecia-Macedonia-Serbia-Ungaria.
Tot în Roszke, Ahmed ne spune că este student inginerie, nu a terminat studiile și are două luni de când a plecat din Siria. Este obosit, confuz și speriat de trecerea prin Ungaria. Vrea să ajungă în Germania unde mai are un văr: „Întreabă–i pe polițiști de ce vor să ne rețină. Noi suntem doar în trecere, nu vrem să rămânem în Ungaria”.
La punctul de trecere din Serbia în Ungaria refugiații sunt primiți de cordoane de polițiști cu mască la gură și mănuși pe mâini, câini și soldați . Gardul are în jur de 4 metri, a costat peste o sută de milioane, însă autoritățile nu au instalat lângă respectivul gard niciun punct de prim ajutor. Singurii care oferă un ajutor refugiaților sunt voluntarii. Mai mult de o mie de voluntari din orașele Szeged, Roeske, Budapesta s-au mobilizat ca să aducă ajutoare la graniță: mâncare, apă, pături. Oamenii dorm uneori câte două zile în câmp, cu temperaturi scăzute în cursul nopții, fără mâncare și fără dușuri.
Un câmp de porumb desparte gardul de lame de la graniță de șoseaua unde sunt polițiștii și autobuzele în care refugiații sunt obligați să urce pentru a merge în taberele de refugiați. Dacă nu sunt obosiți, mulți încearcă să evite polițiștii și trec ascunși direct prin câmpul de porumb. Cei care reușesc ajung la autostradă, la câțiva kilometri de punctul în care se află granița și așteaptă să negocieze cu vreun traficant sau un voluntar care să-i ducă în Szeged sau Budapesta. E vorba de o benzinărie unde traficanții sunt vizibil poziționați. Poliția trece pe acolo, dar se pare că nu-i vede. Nu știm dacă există în mod real o înțelegere între poliție și traficanți sau doar se fac că nu-i văd. Prețurile sunt de la 250 de euro în sus. Voluntari de la Migszol ne explică că au existat și cazuri în care traficanții îi denunță pe voluntarii care se oferă să-i ducă pe refugiați în mașinile lor. În Ungaria, transportarea persoanelor fără permis de ședere în Ungaria se consideră trafic de persoane și se pedepsește prin lege. Însă atât în Roszke, cât și în Szeged și Budapesta oamenii au luat în mașinile lor refugiații pentru a-i duce la granița cu Austria.
Dacă merg spre cordonul de polițiști din Roszke refugiații sunt duși în autobuze spre taberele de refugiați. Acțiunile poliției se schimbă de la oră la alta. Acum o săptămână erau doar înregistrați, după care puteau lua trenul spre Budapesta, fiind permisă mobilitatea refugiaților pe teritoriul Ungariei. În ultimele, zile refugiații erau duși direct în taberele de refugiați și li se interzicea libertatea de mișcare prin Ungaria. Se iau amprentele și se încep procedurile de cerere a azilului. Ca și în Bulgaria, taberele de refugiați sunt improvizate în vechi clădiri militare, în care nu există niciun fel de condiții. În tabăra din Roszke oamenii au fost împinși cu forța și brutalizați de poliție. Ziariștii nu au permisul să intre. Sunt câteva corturi improvizate înconjurate de un gard de sârmă. Un tânăr închis în tabără se apropie de gard și ne strigă: “Întrebați-i de ce ne țin aici. Nu vreau să mai stau niciun minut în Ungaria”. Oamenii sunt speriați mai ales de brutalitatea polițiștilor.
În ultimele săptămâni, poliția a acționat în două moduri: ori a luat doar amprentele și a lăsat lumea să plece spre Austria, ori a trimis refugiații spre taberele de refugiați după înregistrarea prealabilă. Odată cu închiderea graniței Austriei, conform legislației UE, a tratatului Dublin II, Ungaria trebuie să ia amprentele și să inițieze procedura de azil-protecție internațională în Ungaria. Dacă se începe acest proces care poate dura până la opt luni, în tot acest timp oamenii rămân blocați în tabere. Dacă obțin statutul de refugiat în Ungaria, familiile rămân blocate trei ani în Ungaria, dat fiind că în această perioadă nu ar putea trăi sau munci în altă țară a Uniunii Europene. Nimeni nu dorește să rămână în Ungaria, oamenii se îndreptau spre Germania, Suedia sau Olanda.
În același timp, Ungaria face munca murdară și pentru Austria. În ultimele săptămâni trenurile din gara Budapesta-Keleti plecau sau blocau refugiații în funcție de deschiderea sau închiderea granițelor Austriei. Același lucru se întâmpla cu transportarea refugiaților spre gară sau spre taberele de refugiați. Dacă este deschisă granița cu Austria, refugiații sunt transportați de poliție la gară pentru a lua trenurile spre Austria. Când se închid granițele, sunt duși spre taberele de refugiați. În ultima săptămână zvonurile privind închiderea și deschiderea graniței cu Austria se schimbau la fiecare oră.
Granița Turcia-Bulgaria
Din Turcia, punct de plecare al refugiaților care provin din Siria, oamenii aleg între două drumuri: să încerce să intre în UE prin Bulgaria, ori să ajungă în Grecia, pe mare. Granița Turcia-Bulgaria este deja blocată de un gard cu lame terminat de anul trecut. Ziariștii pentru a ajunge la gard au nevoie de un permis emis de poliție. De la Ministerul de Interne din Bulgaria ni se spune că este o zonă patrulată doar de poliție și de agenții FRONTEX, iar accesul presei este interzis. Traficanții au totuși trecere. În mica localitate de la graniță Svilengrad traficanții sunt în bune relații cu poliția. Ahmed (pseudonim) este sirian, refugiat și ajută refugiații să treacă pe jos din Turcia în Bulgaria. Povestește că există o întreagă piață a traficanților, bine cunoscută de refugiați și de poliție. Pe de altă parte, consideră că el îi ajută pe oameni să intre în UE ca să poată cere azil-protecție internațională, chiar dacă o face în schimbul unei sume de bani: “Noi traficanții suntem singurii care îi aducem în UE”. Cu banii pe care îi strânge spune că vrea să facă un Master în Germania, în Siria era inginer. Denunță mafia celorlalți traficanți care sunt la graniță și care îi predau pe sirieni în mâinile poliției din Bulgaria după ce au încasat mari sume de bani de la aceștia: „au fost cazuri în care i-au dus pe oameni în pădure, i-au furat și au chemat ei înșiși poliția”. Tarifele traficanților sunt diferite în funcție de rută și modul în care se trece granița. Din Siria până în Germania costă mai mult de 10 000 de euro, din Turcia în Bulgaria în jur de 2000 de euro. De asemenea tariful e diferit dacă se intră în camion, pe jos sau în barcă, pe mare. “Familiile ne contactează încă din Siria, iar când reușesc să
treacă ne mulțumesc.” povestește Ahmed.
De ce plătesc refugiații traficanților?
Fatima este în tabăra de refugiați din Harmanli. A plecat în luna aprilie din Damasc, unde era medic. “Eram însărcinată când am trecut granița Turcia-Bulgaria într-un camion. Am stat închiși mai bine de 28 de ore. Nu aveam altă cale, legal din Siria nu putem cere azil în Europa. Nici din Turcia. Ori intrăm ascunși, ori intrăm pe mare. Eu cred că pe mare e mai periculos”. Acum are un băiat de o lună care s-a născut în tabăra de refugiați. Nu este singurul copil născut în tabără.
În tabăra de refugiați din Harmanli sunt aproape 1500 de oameni, și în jur de 200 de copiii. Majoritatea copiilor au intrat ascunși în camioane. “Unele mame dau somnifere copiilor în timpul drumului în camion, ca să nu fie atât de speriați,” ne povestește mama lui Nalin, o fetiță de șase ani care se trezește noaptea visând că este în camion. Alții au trecut granița sărind gardul de lame, urmăriți de poliția din Turcia care trage cu gloanțe de cauciuc în oameni: “Timp de cinci minute am avut moartea lângă mine”, povestea Sipan Ahmed, ziarist din Siria, acum refugiat în Bulgaria. „O femeie țipa lângă mine, câinii poliției lătrau. Și eu încercam să mă salvez”.
Și Fatima și Sipan au încercat să obțină o viză pentru a intra în Europa. Nu au reușit. În acest moment nu există niciun coridor umanitar deschis pentru ca solicitanții de azil-protecție internațională să poată ajunge într-un mod legal și sigur în UE. Sunt împinși în mâinile traficanților. Și în tabăra din Harmanli, refugiații ne întreabă același lucru care ne întrebau în gara din Budapesta: „ de ce voi ziariștii nu creați presiune pentru a se deschide o poartă legală de intrare în UE. Mulți vin să ne întrebe cum ne simțim. Mai bine îi întrebați pe politicienii voștri de ce nu se termină războiul în Siria și de ce nu putem intra legal în UE. De ce trebuie să ne riscăm viața pe mare pentru a putea cere azil în Europa?”