Interviu realizat de Florin Poenaru
Dragă Victoria, îți mulțumesc pentru că ai acceptat realizarea acestui interviu pentru site-ul nostru la care în trecut ai fost coordonatoare și autoare. Pentru început, te rog să ne descrii traiectoria ta biografică și profesională până la momentul intrării în politică.
M-am născut la țară, într-un sat din Republica Moldova, într-o familie modestă, lovită teribil de șocul tranziției, când salariile se plăteau cu întârzieri de șase luni și adesea nu în bani, ci în produse alimentare. Am avut o singură șansă în viață ca să scap de sărăcie – educația, de asta cred și acum că educația trebuie sa fie o prioritate a politicilor noastre, pentru că e singurul ascensor social care s-a dovedit a fi funcțional din perspectiva mobilității sociale. Așadar m-am ținut cu dinții de carte, chiar dacă nu a fost ușor și a presupus eforturi financiare și logistice pe care, sincer, azi mă întreb dacă aș mai avea puterea să le repet. Uite, un exemplu, în fiecare luni trebuia să mă trezesc la 4 dimineața, era un întuneric beznă, aprindeam lumânarea pentru că erau întreruperi de curent pe vremea aceea, mergeam în centrul satului, tot pe întuneric, nu era iluminat public, și așteptam un autobuz vechi și ticsit cu oameni care venea din satele vecine și cu care ajungeam, de obicei, într-un picior, atât de plin era, până la Orhei, unde era liceul la care studiam.
În 1997 am primit o bursă din partea statului român, erau 50 de dolari pe lună, era o avere, era mai mult decât salariul ambilor părinți. Și așa am avut șansa să studiez la facultate. De aici lucrurile au mers lin – facultate, master, mai târziu doctorat. Cariera mea e un mix de activitate de ONG, presă, activism. Am lucrat peste 15 ani la Fundația Friedrich Ebert, o fundație social-democrată germană, am scris în presă pentru diverse publicații, de la CriticAtac la Dilema veche, Contributors sau Libertatea. Am făcut și cercetare, pentru diverse entități din țară și străinătate, în general pe zona relațiilor de muncă și dialog social. Și de când mă știu, am fost un om de stânga care prin tot ce a făcut a apărat cauza grupurilor dezavantajate și a celor slabi, acesta e firul roșu al traseului meu profesional, dacă e să găsesc unul.
Cum ai decis să faci pasul înspre politică? Care au fost circumstanțele în care ai luat această decizie, dar și împrejurările în care ea a fost posibilă? Mai mult, intrarea în politică a însemnat și o ascensiune la vârf: consilieră a Primului Ministru, vicepreședintă a celui mai mare partid din România și, cel mai probabil, senatoare. Cum ai navigat această trecere dinspre societatea civilă spre vârful politicii într-un timp relativ scurt?
Eu cred că mai mereu am făcut politică, dar nu politică de partid – cred cu fermitate că politică nu se face doar într-un cadru instituționalizat, politica se face și în stradă, și pe rețelele sociale etc. Așadar, toată activitatea mea în presă și implicarea în acțiuni civice au fost un fel de a face politică. La un moment dat, însă, am simțit că am atins o limită a instrumentelor pe care le aveam la dispoziție. Că oricât aș critica și revendica, e nevoie de cineva de partea cealaltă a baricadei care este la butoane și care poate să miște lucrurile. Ultimamente, cetățenii pot influența decizia politică, dar cel care decide este omul politic. Așa că am făcut acest pas. Îți mărturisesc că nu a fost o decizie ușoară, intrarea în politică. Nu în ultimul rând, pentru că ani la rând identitatea mea a fost aceea de opozant, de critic al puterii – cum să devin eu reprezentantul puterii? Până la urmă, însă, cred că e o falsă dilemă, nu contează de ce parte ești, ceea ce te definește sunt obiectivele pe care le urmărești. Eu continui să urmăresc aceleași obiective și să mă ghidez după aceleași valori ca înainte, am schimbat doar instrumentele prin care urmăresc atingerea lor.
Când ai fost numită consiliera Primului Ministru ai primit vitriol din partea unor concetățeni pentru că te-ai băgat în politică. Probabil că sunt aceiași români care deplâng starea jalnică a politicienilor români și faptul că nu se implică oameni competenți. Cât de mult a contat sau contează genul în traiectoria ta politică?
Mărturisesc că nu înțeleg foarte bine genul acesta de critică. Pe deoparte, partidele politice și politicul în general sunt percepute ca ceva murdar, corupt, ceea ce atrage numeroase critici și e o sursă de frustrare permanentă. Eu de aici deduc că vrem altfel de politică, nu? Pe de altă parte, când cineva face pasul către politică, dorind să schimbe ceva, este arătat cu degetul și blamat. Cum vrem atunci să se producă primenirea clasei politice? Sigur, există și soluția partidelor noi, de tip alba ca zăpada, dar experiența ne arată că foarte curând și acestea ajung să fie vopsite în culorile mai puțin albe ale realității politice. Eu văd aici o problemă mai adâncă, una de raportare la politic în general, care își are originea în gândirea neoliberală, care discreditează politicul și instituțiile sale, portretizate ca inutile, viciate și corupte prin raport cu mecanismele pieței, care sunt imparțiale și corecte. E adevărat că politicul traversează o criză de legitimitate în întreaga lume, însă soluția e reinventarea politicului, cu tot ce presupune asta, nu doar oameni noi, ci și un nou tip de discurs, de reprezentare, un nou tip de fundamentare a politicului.
Legat de chestiunea de gen, îmi place să cred că fac parte dintr-un demers al PSD de promovare a femeilor. Se fac eforturi în acest sens, chiar dacă mai avem de lucru.
Ai primit deja întrebarea (sau mai degrabă critica) despre ce caută un om asumat de stânga ca tine în PSD, care nu e de stânga, sau care, în orice caz, combină o agendă socială cu multe elemente conservatoare. Inclusiv președintele partidului și candidatul său la funcția de președinte, Marcel Ciolacu, în cel puțin două rânduri, s-a ferit să spună că ar fi de stânga, înfierând în schimb ”sexomarxismul” – o construcție reacționară. Întrebarea mi se pare însă o fundătură și ea vine de regulă din partea unor reprezentanți ai stângii autohtone pentru care ambițiile politice oricum nerealiste se lovesc de propria incapacitate de organizare practică. Prin urmare, întrebarea mea e alta: cum i-ai convins pe cei de la PSD că au nevoie de perspectiva ta? Cât de mare e singurătatea de stânga din partid? Sau asta e mai degrabă o iluzie din exterior? Care sunt interlocutorii și aliații din partid cu care îți poți pune în practică planurile?
În primul rând, poate că PSD nu este atât de la stânga pe cât își doresc unii sau pe cât sunt eu, dar să dăm Cezarului ce e al Cezarului – PSD este singurul partid parlamentar de centru-stânga din România. Și asta nu doar cu numele. E suficient să ne uităm la măsurile sociale și economice luate recent – majorări de pensii și salarii, salariul minim european, plafonarea prețurilor la energie și a adaosului comercial la produsele de bază, supraimpozitarea companiilor mari, măsuri de combatere a shrinkflation – astea sunt toate măsuri de stânga. Inclusiv pe chestiuni non-economice există măsuri pe care un partid conservator nu le-ar fi luat niciodată, de exemplu incriminarea relațiilor sexuale cu minori sub 16 ani, așa numită lege Age of consent. Iar președintele Marcel Ciolacu este singurul și primul politician care a vorbit despre necesitatea de a schimba paradigma luptei cu drogurile și de a înlocui politicile punitive cu politici de sănătate, axate pe asistența integrată și medicală. Ca om de stânga, vreau să-mi aduc aportul la astfel de măsuri, de asta sunt în PSD.
Înainte de a ocupa poziția pe care o ocup azi în partid, am avut un an și ceva de muncă la Cancelarie, care a fost un fel de test cu privire la ce pot face și cât pot face. Și am văzut că pot face lucruri. Am reușit să fac ceva pe o temă care m-a preocupat ani de zile, hărțuirea în lumea muncii și abuzurile împotriva angajaților – România a ratificat anul acesta Convenția OIM pentru prevenirea hărțuirii și violenței în lumea muncii, iar împreună cu ONG-urile și partenerii sociali am demarat procesul de armonizare a legislației naționale cu prevederile Conventiei. Am reușit să venim cu măsuri pentru cei mai vulnerabili din societate și anume refugiații și străinii – am creat un program de asistență financiară pentru refugiații din Ucraina după ce finanțarea europeană a încetat, punem în funcțiune împreună cu OIM un call center specializat pentru lucrătorii non-comunitari. Acum lucrăm la reorganizarea Agenției Naționale Antidrog, ceea ce marchează o schimbare radicală de abordare în politicile legate de consumul de droguri. Sunt doar câteva exemple. Nu aș fi putut face lucrurile astea singură, fără sprijinul și colaborarea altor oameni din partid. Sigur că sunt mai la stânga decât alții, dar încerc să fiu pragmatică, mă interesează rezultatele și nu caut alianțe doctrinare la milimetru, caut aliați punctuali pe diverse proiecte de stânga.
Ce ți-ai propus să realizezi în politică? Nu mă refer doar la proiecte concrete – deși în plină campanie electorală cred că și acestea sunt importante și cred că toată lumea care citește acest material este interesată să afle ce ți-ai propus să faci ca senator de Vaslui în următorii patru ani – ci mai degrabă la o anumită abordare. Cum îți înțelegi propriul rol pe scena politică locală, oricum aflată foarte jos în încrederea populară și marcată acum de ascensiunea unor forțe extremiste foarte vocale? Care sunt țelurile și obiectivele tale politice de viitor? Prima femeie Președinte? Prim-ministră?
Mă interesează mai mult direcția decât destinația – e important să fac lucruri care transformă societatea în care trăim într-una mai dreaptă, mai incluzivă, mai bună cu cei mai puțin norocoși. Funcțiile per se nu mă preocupă, ele sunt instrumente, nu scopuri în sine. Obiectivele mele politice gravitează în jurul a câtorva concepte – politică programatică, politică de stânga, restabilirea legăturii cu cetățeanul. Cred că prea puțin din politica ultimilor 30 de ani a fost ancorat într-o viziune programatică. Este ok să fii flexibil, pragmatic, dar în niște marje, care nu anulează viziunea de ansamblu despre lumea pe care vrei să o construiești, altfel riști ca acțiunile tale politice să sufere de inconsistență și în cele din urmă să genereze lipsă de încredere în rândul cetățeanului. Nu mai spun că ancorarea actului politic într-o viziune programatică este singurul lucru care poate face din politician un adevărat conducător, pentru că atunci când te ghidezi după context sau oportunitățile de moment, de fapt ești condus de circumstanțe, nu conduci. Și mă interesează restabilirea legăturii cu cetățeanul, căreia în acest moment i s-a substituit urmărirea aproape oarbă a opiniei publice așa cum e ea reflectată de sondaje – asta nu doar la noi în România, ci și în democrațiile mai vechi. Las la o parte că stricto senso opinia publică înțeleasă naiv ca o însumare pur aditivă a opiniilor individuale e o iluzie – opinia publică nu există, spunea Bourdieu într-un faimos eseu scris în 1972, tradus și publicat și pe CriticAtac. Problema e că în încercarea de a da satisfacție așa numitei opinii publice reflectată în sondaje, actul politic se transformă într-un act publicitar, de marketing electoral, iar legătura dintre votanți și omul politic devine una similară cu o relație comercială, care se substituie relației autentice și dialogului care trebuie să existe între cetățean și cel ales. Eu îmi propun să dialoghez cu oamenii, că e vorba de cetățeni individuali sau de forme agregate de exprimare a revendicărilor, cum ar fi ONG-uri, sindicate etc. De altfel, este exact ceea ce am făcut în acest un an și jumătate de muncă la Cancelarie, tot ce am făcut, am făcut prin dialog și comunicare constantă cu cei implicați în problemele pe care am încercat să le rezolv și care cunosc lucrurile la firul ierbii. Omul politic știe direcția mare, dar detaliile concrete, care constituie substanța, ”carnea” unei măsuri, pot veni doar dinspre bază și doar prin dialog.
Câmpul de stânga, peste tot, este mereu marcat de lupte interne și facționalism. La fel au stat lucrurile și în cazul românesc de-a lungul anilor în care s-a cristalizat un arhipelag de insule de stânga. Se poate compara în vreun fel această experiență cu rivalitățile și luptele interne dintr-un partid mare, sau e cu totul un alt nivel? Altfel spus, mă interesează să descrii cum arată din interior dinamica vieții de partid, mai ales pentru cineva care a venit din exterior recent. Prin ce proces de învățare a trebuit să treci pentru a putea înțelege cum stau lucrurile în formațiune, unde sunt centrii de putere, care sunt taberele rivale, cine se simte marginalizat de prezența ta, etc.? Care sunt modurile prin care ai învățat cum se face politică în PSD?
Observația mea e că nu există facțiuni sau tabere rivale în PSD. Există rivalități, divergențe punctuale, simpatii și antipatii, diferențe de opinii și de obiective, e ceva normal în orice grup social. Dar ele nu sunt coagulate în tabere care să aibă o consistență și o permanență. Factionalismul tipic stângii nu e o caracteristică a PSD, e un partid uimitor de sudat și de unitar din această perspectivă. Și asta nu doar prin comparație cu câmpul de stânga, ci și cu alte partide. PSD a avut, statistic vorbind, cele mai puține scindări în ultimele trei decenii ale istoriei post-decembriste. Prin comparație, în cazul PNL numărul de formațiuni politice care s-au desprins din partid este cel puțin dublu. Nu știu care e explicația, dacă ține de o cultură instituțională și organizațională, de un mod de a gestiona divergențele sau poate de o anumită stabilitate a bazei electorale, în orice caz e un fenomen sociologic interesant pentru mine, care nu știu să fi fost studiat, dar ar merita.
Cât despre strategia mea și modul meu de a naviga în interiorul partidului, sigur că am aliați, prieteni, oameni apropiați cu care rezonez și împărtășesc valori comune. Dar în general, așa cum spuneam și mai devreme, merg pe o abordare pragmatică, am alianțele punctuale pentru obiective punctuale.
Electoratul PSD a fost tot timpul etichetat în diverse forme depreciative. Vaslui, locul unde candidezi la parlamentare, e probabil cel mai stigmatizat loc din România. Cum arată electoratul PSD din interiorul partidului? Cui și cum te adresezi acum în campanie? Crezi că mai are vreo șansă Vasluiul să scape de etichetă?
Este o formă de clasism inacceptabil modul în care a fost portretizat electoratul PSD. Întregi segmente sociale au fost stigmatizate, incluzând știrbii lui Liiceanu, fețele patibulare ale lui Patapievici, asistații sociali ai lui Băsescu. Si nu e un clasism gratuit, el are mize politice. Scopul este punerea la zid a votanților PSD și orientarea votului către partidele de dreapta, dar singurul lucru obținut până acum a fost cultivarea unui fascism social care nutrește forțele extremiste. S-a încercat sistematic de către intelectualii și partidele de dreapta crearea unui popor harnic, integru, civilizat și care obligatoriu votează cu partidele de dreapta, prin contrast cu un popor știrb, necivilizat, dependent de stat și care votează cu PSD. Acesta e unul din motivele stigmatizării Vasluiului, pentru că e un județ ”roșu”, nu pentru că ar fi altfel decât multe alte județe. Aceste ficțiuni sunt niște falsuri sociologice, electoratul PSD este divers și nu poate fi redus la o singură categorie socio-demografică. E adevărat că de regulă votanții PSD tind să aibă venituri mai mici decât cei ai USR, dar a reprezenta interesele unor categorii sociale mai puțin privilegiate este esența și misiunea unui partid de stânga, este un motiv de mândrie pentru mine personal și pentru oricine e de stânga. Și da, cred că în timp electoratul PSD și Vasluiul vor scăpa de aceste etichete, pentru că ele sunt flagrant contrazise de realitate, iar sursa problemelor cu care ne confruntăm e tot mai vizibil în altă parte. Aș menționa doar că o mare parte din votanții AUR și S.O.S provin acum din rândul votanților USR.
PSD este cel mai mare partid din țară, dar nu suficient de mare. În cel mai optimist scenariu ar putea obține undeva la 40% din voturi, insuficient însă pentru a guverna singur. Cum partidul a respins, în mod corect, orice alianță cu AUR, opțiunile de coaliție sunt destul de clare. O deplasare a PSD mai înspre stânga, cum speră toată lumea de stânga, ar însemna o creștere sau o micșorare a bazinului electoral al partidului? Există într-adevăr în societate perspective și energii progresiste necaptate de nici un partid politic parlamentar, cum arăta și un studiu FES în trecut, sau perspectiva e acum alta din interiorul unei organizații al cărui succes se măsoară în voturile obținute?
În general se știe că perioadele electorale predispun partidele politice către moderație și centrism. Este ceea ce se cheamă teorema alegătorului median, care ne spune că în sistemele democratice, în care preferințele politice sunt situate pe o axă unidimensională, candidatul sau formațiunea politică care adoptă poziția votantului median are cele mai mari șanse de a câștiga. Asta se întâmplă acum și la noi.
Dar pe termen mediu și lung, cred că PSD va integra tot mai multe elemente doctrinare și politici de stânga care azi nu au reprezentare politică. Mai întâi, pentru că spectrul de dreapta este ultra aglomerat și supra-reprezentat, acolo e o repetiție lipsită de imaginație a acelorași idei și locuri comune. Singurul spațiu de creștere e pe stânga. Iar în ultimii ani, începe să se contureze tot mai mult și să devină tot mai activ un public de stânga, care într-o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu, va trebui să își găsească reprezentarea politică. O posibilitate este că PSD va integra în propria sa platformă doleanțele acestor oameni, în general tineri. Un alt scenariu e că ei vor fi reprezentați de un partid sau de o alianță de partide noi create de stânga care va accede în Parlament, iar asta va crea o nouă dinamică a jocului politic, PSD se va repoziționa, pentru se vor deschide posibilități pentru noi alianțe, se va isca o concurență pentru voturile acestui electorat. În oricare dintre aceste scenarii, deplasarea către stânga mi se pare un drum greu de ocolit.
Mulțumesc pentru timpul acordat și mult succes!
Și eu mulțumesc!
Foto: Black Out: Silhouettes Then and Now by Kara Walker, at the National Portrait Gallery in Washington, D.C. Source: https://npg.si.edu/exhibition/blackout-silhouettes-then-and-now.