Vladimir Borțun: Cum a început relația ta cu Volksbank?
Ana-Maria: Stăteam într-o garsonieră și voiam să mă mut într-o casă mai mare. În 2007, mi-am luat un credit pentru nevoi personale cu ipotecă de la Volksbank pentru a-mi construi o casă. Am ales Volksbank pentru că oferea dobândă fixă, iar pe piață nu erau mulți care ofereau dobândă fixă.
VB: Ce a urmat?
A-M: În noiembrie 2007, am primit o notificare prin poștă de la Volksbank, în care ziceau că dobânda mea nu mai e fixă, de 5,95%, cum era când am semnat, ci e 7,45%, deoarece a crescut Euribor. Astfel, rata mea a crescut de la 1000 de euro la 1200.
VB: Ce este Euribor?
A-M: Un indice de referință care se calculează la nivel european și reprezintă dobânda intra-bancară, dobânda cu care se împrumută băncile una de la alta. Numai că eu aveam dobândă fixă. Dobânda variabilă poate fi legată de astfel de indici, însă dobânda fixă e dobândă fixă.
VB: Ce-ai făcut?
A-M: M-am dus la sucursală și am întrebat cum de mi-a crescut dobânda de la 5,95% la 7,45%, din moment ce am dobândă fixă. Mi-au spus că am în contract o clauză care spune că, în cazul în care sunt schimbări semnificative pe piață, ei pot modifica dobânda.
VB: Știai de clauza asta?
A-M: Nu, pentru că atunci când am semnat contractul, mai erau zece clienți la coadă, iar notarul ne grăbea să semnăm. Am citit contractul în diagonală și nu m-am uitat la fiecare clauză, iar prima oară când am văzut contractul a fost în sediul băncii, atunci când l-am semnat. N-am văzut un draft. Plus că formularea clauzei e vagă.
VB: OK, și tu ce le-ai zis?
A-M: L-am întrebat pe ofițerul de credit cât ține chestia asta. Mi-a spus că e ceva temporar și că, în câteva luni, revenim la dobânda inițială. Au trecut două-trei luni, dar nu s-a întâmplat nimic. Am întrebat și mi s-a spus că, în curând, o să revină la dobânda fixă. În vara lui 2009, Euribor a scăzut foarte mult, era în jur de 1, după ce în 2007 fusese în jur de 5. Când am văzut la televizor că Euribor se află la un minim istoric, m-am dus încă o dată la bancă și am spus că au trecut câteva luni și nu s-a întâmplat nimic – dobânda mea e tot atât, eu tot plătesc în plus 200 de euro lunar. N-au zis nimic concret. Am depus notificare scrisă și mi-au răspuns că lucrează la o soluție pentru mine, dar nu s-a mai întâmplat nimic. Am depus încă două-trei notificări și îmi răspundeau la fel – că se gândesc, că lucrează și așa mai departe. La începutul lui 2010, la ultima notificare pe care am depus-o, mi-au răspuns că vin în sprijinul clienților și că îmi scad dobânda, numai că o transformă din dobândă fixă, cum era în contract, în dobândă variabilă.
VB: Ce ai făcut?
A-M: Am zis că accept – decât să stau la mâna băncii, care oricum poate să-mi schimbe dobânda oricând se schimbă condițiile pieței, mai bine trec pe variabilă. Am semnat un act adițional în februarie 2010, după care, prin aprilie-mai, am văzut în presă o știre cum că 19 clienți, aflați în aceeași situație ca mine, dăduseră banca în judecată și câștigaseră în instanță, unde se stabilise că această clauză prin care banca schimba dobânda cum vrea era abuzivă și că, prin urmare, dobânda rămânea fixă, 5,95% pe an.
VB: Cum ai reacționat aflând această știre?
A-M: Mi-am dat seama de ce mi-au propus ei acel act adițional – ca să se protejeze, să nu-i pot da în judecată. M-am dus la ei, i-am întrebat de ce m-au pus să semnez și mi-au răspuns că nu m-au pus să semnez cu forța. În fine. În iunie 2010, a apărut celebra OUG 50 [vezi – VB] și atunci ne-am coalizat pe internet într-un grup împotriva băncii.
VB: Erau și alte probleme în afară de cea legată de dobândă?
A-M: Da, era și comisionul de risc, care este, uneori, și o treime din rată. De exemplu, la mine în contract scrie că am un comision de risc de 0,125%, iar tu când îl vezi, nu-ți dai seama de valoarea lui. Numai că acest 0,125% se calculează din soldul creditului, deci plătești 0,125% din credit în fiecare lună. Iar acest comision de risc nu figurează printre comisioanele acceptate în OUG 50.
VB: Ce ați făcut după ce v-ați coalizat într-un grup?
A-M: Am făcut reclamație la ANPC [Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – VB], ANPC a făcut un proces verbal prin care ne-a dat dreptate, a sancționat Volksbank-ul, însă Volksbank a contestat în justiție acel proces verbal și nu a pus în aplicare sancțiunile date de ANPC. Am văzut că nu merge, așa că ne-am căutat un avocat și am ajuns la Piperea. În septembrie 2010, am introdus acțiunea. Eram, inițial, 1500 de oameni împărțiți în patru grupuri. Acum am rămas cam 1000, că banca a tot făcut oferte, iar unii au renunțat. Din păcate, cineva chiar s-a sinucis și o să revin la asta. Inițial, am trimis băncii o scrisoare în care propuneam să ne întâlnim, să discutăm, că poate rezolvăm amiabil cerințele noastre. Banca nu a venit. Totuși, am avut o conciliere privitoare la sistarea plăților, am discutat până pe la 2 noaptea, dar n-am ajuns la niciun consens. După ce am ajuns în justiție, acțiunea s-a tot tergiversat din punct de vedere procedural până când, în decembrie 2012, s-au dat decizii favorabile în toate cele patru dosare.
VB: În ce privințe vi s-a dat dreptate în instanță?
A-M: În primul rând, a fost anulată acea clauză care spune că banca își rezervă dreptul să modifice rata dobânzii în funcție de schimbările semnificative ale pieței. Apoi, a fost eliminat comisionul de risc, precum și comisionul de rezervă minimă obligatorie. A fost eliminată și o clauză potrivit căreia banca îmi poate declara creditul scadent dacă nu îndeplineam anumite obligații, cum ar fi să depun anual o adeverință la bancă prin care să spun că lucrez și care-i venitul meu. Mai era una: banca putea declara creditul scadent dacă eu nu îmi achit ratele la altă bancă. Ce legătură are? Înțeleg să-mi declari creditul scadent dacă nu-ți plătesc ție ratele, dar nu altfel. Și a mai fost declarată abuzivă o clauză prin care banca îți impunea să-ți faci asigurarea imobiliară la un asigurator agreat de ei. Când mi-am făcut creditul, mi-au impus Generali ca asigurator și plăteam vreo 400 de euro pe lună. Când m-am deșteptat și mi-am dat seama că nu trebuie să plătesc neapărat la ăsta, ci pot să mă duc la altul, care-mi dă o ofertă mai avantajoasă, am ajuns să plătesc la jumătate – acum plătesc 200 de euro, la ce asigurator vreau eu.
VB: Toate acestea au fost eliminate prin hotărâre judecătorească?
A-M: Da. În plus, au fost anulate acele acte adiționale, cum e cel pe care l-am semnat eu. Practic, am câștigat pe linie, mai puțin în privința comisionului de acordare a creditului.
VB: Asta se întâmpla în decembrie 2012. Ce a urmat?
A-M: Aceste hotărâri sunt, de drept, hotărâri executorii. Deci, în momentul în care ai hotărârea în mână, banca ar trebui s-o execute de bună voie. Ei, banca nu vrea s-o execute și a tot deschis diverse procese de suspendare provizorie a executării, pe care le-am câștigat până acum. Totuși, în continuare, banca refuză să execute sentința, iar următorul pas este să mergem cu executorul judecătoresc și să-i executăm.
VB: Și voi ce faceți în acest timp?
A-M: Am luat decizia să întârziem plățile cu 29 de zile, tocmai pentru că suntem nemulțumiți că banca nu execută sentința. Poate așa le vine mintea la cap și vor executa. Ăsta e stadiul în care ne aflăm acum două grupuri. Un alt grup a câștigat procesul în martie 2012. În cazul lor, banca a executat hotărârea judecătorească de bună voie prin august 2012.
VB: Câți bani ar trebui să vă returneze banca?
A-M: După calculele mele, în urma anulării clauzelor abuzive și a comisionului de risc, banca ar trebui să ne returneze, în total, cam 8 milioane de euro.
VB: Acum ce ai răspunde dacă cineva ți-ar spune că nu ai de ce să reclami banca, deoarece nu te-a obligat să semnezi acel contract?
A-M: Eu am fost de bună credință și am respectat contractul. Când mi-au zis, în noiembrie 2007, că modifică dobânda în urma unor modificări ale pieței monetare și că această clauză e trecută în contract, am zis OK – dacă scrie în contract, asta e. Însă, când am văzut că a scăzut Euribor, deci iar s-au modificat condițiile pieței monetare, dar dobânda nu a scăzut, am început să mă întreb – oare tot ce e în contract este și legal? Și s-a dovedit în instanță a nu fi legal. Orice contract trebuie făcut în conformitate cu legile existente. Nu poți face un contract în care să bagi ce vrei și să te prevalezi de faptul că partea cealaltă nu are aceleași cunoștințe. Eu nu lucrez în domeniul financiar-bancar și nici în cel juridic. Nu am pregătirea necesară să citesc un contract și să-mi dau seama care clauze sunt abuzive și care nu. Ei, ca profesioniști, au altă înțelegere și alte obligații.
VB: Ai pomenit mai devreme de cineva care s-a sinucis. Ce s-a întâmplat?
A-M: O persoană din grupul nostru și-a pierdut serviciul în 2010 și nu a reușit să-și mai găsească de lucru. Din 2011, n-a mai avut cu ce să-și plătească ratele, așa că n-a mai plătit deloc. Banca a venit cu portărelul la ușă ca să-l dea afară din casă, iar în mai 2012 s-a sinucis.
VB: Ce s-a întâmplat cu familia lui? A rămas în casă?
A-M: S-a deschis procesul de succesiune, pentru că, practic, creditul nu mai era pe numele lui, ci pe cel al soției și al celor doi copii, unul de doi ani și unul de cinci. Lucrurile s-au tergiversat și n-au fost dați afară. Până la urmă, la sfârșitul lui 2012, am câștigat procesul. Soția lui a mai achitat câteva restanțe, dar acum nu cred că mai pot fi dați afară, din moment ce am câștigat procesul. Mai avem un caz tragic: unui membru al grupului i-a murit soția, a rămas singur cu un copil minor și nu mai face față ratelor. El lucrează ca instalator de echipamente la înălțime și ne-a zis că ori de câte ori se urcă să instaleze un echipament, îi trece prin minte să se arunce, ceea ce-i tragic. Eu, personal, cred că, după ce terminăm cu acest proces, ar trebui să mai deschidem unul în care să cerem daune morale, pentru că acești oameni, pe lângă faptul că ne fură, ne și afectează din punct de vedere psihic.
VB: Cum apreciezi activitatea statului cu privire la sectorul bancar?
A-M: Este evident că statul protejează sistemul bancar. Sunt fapte: OUG 50 s-a modificat astfel încât să nu se aplice în cazul creditelor luate înainte de adoptarea ordonanței în 2010; articolele 12 și 13 din Legea 193/2000, care elimină toate clauzele abuzive din toate contractele, s-au amânat până pe 1 iulie, iar pe 1 iulie nu știm ce se va întâmpla. Mie mi se pare evident că statul, în loc să-și protejeze propriii cetățeni, protejează sistemul bancar.
VB: În condițiile astea, voi ce ați mai putea face pe lângă ceea ce ați realizat deja pe cale juridică?
A-M: Prin toamna anului trecut, am publicat o scrisoare deschisă în care răspundeam la scrisoarea ARB [Asociația Română a Băncilor – VB] prin care aceasta făcea lobby pentru amânarea acestor două articole din Legea 193/2000. Am arătat de ce aplicarea acestor articole ar aduce beneficii atât clienților, cât și băncilor. Și propuneam să ștergem ce s-a întâmplat și să o luăm de la capăt, pentru a construi o relație bazată pe încredere și transparență.
VB: Și ați primit vreun răspuns?
A-M: Nu, nimic. Ei bagă mizeria sub preș. În loc să recunoască faptul că au o problemă și că trebuie s-o rezolvăm, ei merg până în pânzele albe. Noi ne-am radicalizat la rândul nostru: dacă la început credeam în dialog, acum am ajuns să credem că nu avem cu cine discuta și suntem dispuși să mergem și noi până în pânzele albe. Uite-te pe portalul instanțelor de judecată, de exemplu, la câte procese are Volksbank acum – e ca un bulgăre de zăpadă care se tot mărește, iar proporția de decizii favorabile clienților e de peste 80%. Sunt județe unde clienții au câștigat toate procesele, iar la Înalta Curte de Casație și Justiție sunt 13 decizii favorabile clienților și 4 favorabile băncilor. Eu nu știu unde vor să ajungă. Dacă eu aș fi fost în locul lor, în 2010 sau măcar în 2011, văzând că am atâtea procese și mii de clienți nemulțumiți, ziceam să batem palma, să facem ceva și să începem o nouă relație de la capăt. Dar ei sunt încremeniți în goana lor după profit.
martie 2013
ACTUALIZARE (01.05.2013): Între timp, Volksbank a început executarea deciziei date în decembrie 2012. Până acum, 7 persoane (din 600) au primit înapoi banii pe care – în baza unor clauze abuzive – îi plătiseră sub forma comisionului de risc.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a mai dat 7 decizii în favoarea clienților, raportul deciziilor date de ÎCCJ fiind acum de 20-4 în favoarea clienților.
Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România 
Opiniile exprimate de autori nu reprezintă cu necesitate poziţia FES