Prietenii de la Moscova au avut grijă să mă anunțe entuziasmați că ”primăvara arabă se mută la Moscova!”. E vorba de protestul de la Moscova care a avut loc pe 5 decembrie. Din discuțiile avute cu cițiva buni cunoscători ai realităților politice și sociale de acolo aș trage cîteva concluzii preliminare.
- Pentru prima dată după foarte mulți ani (din perioada ”disidenței lui Elțin”) în Moscova au loc demonstrații politice de masă.
- Protestul masiv s-a născut nu atît ca un răspuns la inițiativa grupului politic independent ”Solidaritatea”, cît mai ales ca reacție la tendința de monopol a partidului ”Rusia unită” și a tandemului Putin-Medvedev. E prima reacție anti-Putin de proporții.
- Mitingul a fost bine organizat, energic, iar cei care au vorbit au avut mesaje scurte, bine țintite și foarte vii. E admirabil cum un public precum cel moscovit, obișnuit cu mișcările de stradă (în anii 80 și 90 a fost exemplar), dar care a uitat să protesteze în anii triumfaliști ai capitalismului petrolier în care totul s-a redus la consum, a reacționat atît de bine și disciplinat. Încă nu totul e pierdut.
- Protestul de la Moscova seamană însă mult mai mult cu ceea ce se întîmplă la Londra și New York, decît cu fenomenul ”primăvara arabă”. Aici revolta este îndreptată împotriva inechității și nedreptății sociale tot mai mari, împotriva puterii și grupurilor politice care nu mai reprezintă pe nimeni, împotriva grupurilor de privilegiați din zona privată și de stat.
- Oamenii vor mai multă democrație participativă, vor politicieni care să-i reprezinte și pe care să-i poată trage la răspundere, vor o lege care să funcționeze pentru toți, vor o distribuție echitabilă a resurselor, vor șanse egale.
- Demonstranţii au și cerințe punctuale: educație, sănătate și asistență socială gratuită. Sînt lucruri de bun simț, pe care ei le-au avut și le-au pierdut în perioada în care în Rusia a fost întrodusă ”terapia de șoc” neoliberală.
- Mișcarea încă nu are un program și lideri legitimi, însă este evident că ea se va dezvolta și va continua într-o formă sau alta.
- Mișcarea este mai degrabă un bunt al intelighenției și a clasei de mijloc moscovite. E un pas important pentru situația politică și socială din Rusia. E de imaginat așa ceva în București? De ce nu? Situația politică de la noi nu este foarte diferită, însă conștiința politică a intelectualității și a clasei noastre de mijloc este mult mai degradată.
Fotoreportaj
Sursa foto: http://drugoi.livejournal.com/