Ciprian Domnișoru pe VoxPublica
După ani de zile în care a lipsit dezbaterea ideologică în România, Cristian Ghinea se plânge în Dilema Veche că stânga copleşeşte dezbaterile şi este anti-piață şi anti-concurență. În realitate rarele comentarii „de stânga” îndeplinesc astăzi rolul pe care dreapta îl îndeplinea în anii 90:
- să semnaleze şi să corecteze derapajele antidemocratice – în special derapajele preşedintelui. Disprețul pentru popor şi democrație al preşedintelui se manifestă în întreținerea unui climat hiperpolitizat în spațiul public, caracterizat de dezbinare, dezinformare, de menținerea unei majorități compusă din traseişti politici, recrutați prin numirea unor indivizi altădată considerați „indezirabili”, de utilizarea referendumului în scopuri electorale, încălcarea oricăror reguli de separare a puterilor în stat, propagandă jenantă la televiziunea publică, abuzuri ale Jandarmeriei.
- să critice corupția din aparatul de stat care se manifestă în special în relația ei cu firme private şi multinaționale care căpuşează statul. Noțiunea că statul este corupt iar firmele private nu sunt corupte este fie o iluzie a anilor 90 fie o dezinformare continuă: ca să existe corupți la stat trebuie să existe multinaționale care să îi mituiască să vândă resursele statului pe degeaba. Ca să existe corupție în administrația locală trebuie să existe firmele asociaților politicienilor.
- să vegheze ca cei de la putere să nu vândă pe nimic ce a mai rămas din proprietatea statului unor grupuri de interese, să nu îndatoreze statul şi mai mult şi să nu pericliteze mediul şi bunăstarea oamenilor.
Ce fac în schimb intelectualii de dreapta? Se apără unii pe alții încercând să îşi explice de ce sunt fluierați Patapievici sau Pora, adoptă stilul băşcălios al preşedintelui în propagandă preelectorală, ignoră derapajele antidemocratice şi proiectele controversate de la Roşia Montană şi Bârlad (gaze de şist-Chevron), proiectează imaginea corupției numai în ograda opoziției sau în companiile de stat, niciodată în mediul privat, susțin cu argumente ilare reaganiste business-urile de privatizare pe ultima sută de metri ale PD-L, ignoră creşterea alarmantă a gradului de îndatorare sub conducerea PD-L intoxicând populația despre cum va risipi stânga banii, folosesc mişto-urile intime din Dilema de altădată în elitisme în care îşi arată disprețul pentru oamenii de rând.
Câteva exemple:
Cristian Ghinea susține în „De ce iubesc capitalismul” în Dilema Veche (link aici) că nu l-ar deranja să dea faliment Tarom pentru că dumnealui iubeşte capitalismul “pentru că el a inventat low cost-urile”. Faptul că PD-L a susținut-o pe domnişoara Ruxandra Brutaru la conducerea companiei naționale în timp ce se acumulau pierderile nu este de interes pentru dl. Ghinea. În general faptul că ineficiența companiilor de stat se datorează căpuşării de către firme private nu este de interes, ceea ce subliniază dl. Ghinea este că statul este rău iar privații sunt buni.
Strict istoric şi anecdotal, ideea de low cost îi aparține stângistului William Gladstone, care dădea în 1844 în Anglia Railway Regulation Act, prin care obliga companiile feroviare să introducă o clasa a III-a la tren ca să ofere bilete relativ ieftine pentru săraci, care călătoreau până atunci ca vitele – “Pasagerii de la clasa a treia trebuie protejați de intemperii şi li se vor oferi scaune” [“Third-class passengers should be protected from the weather and be provided with seats”]. A fost nevoie de legislație suplimentară pentru a înlătura tertipurile operatorilor feroviari privați care nu vroiau să transporte săraci. Nu-i doresc lui Cristian Ghinea un viitor în care îşi va scrie articolele pe laptop în picioare în timpul zborului low cost.
Cosmin Alexandru îi reproşează în Revista 22 lui Traian Băsescu faptul că a criticat Petrom pentru creşterea prețului carburanților (link aici). În elogiul capitalismului, unul din argumentele lui Cosmin Alexandru este că prețurile plafonate de Primăria Bucureştiului la taxiuri rezultă în „ aveţi cam 75% şanse să vă urcaţi într-o maşină care arată pe dinăuntru ca o ghenă de gunoi, troncăne ca o remorcă şi e condusă de un maniac agresiv hăituit de un patron care nu are cu ce bani să înlocuiască nici maşinile, nici şoferii, aşa că trage de toţi şi de toate până crapă.” Spre deosebire de Cristian Ghinea, Cosmin Alexandru nu apreciază low-costul dar iubeşte capitalismul la fel de mult, compătimind bieții patroni care, loviți de plafonul primăriei, trebuie să tragă de “maniacii agresivi” de taximetrişti. Din argumentele domnului Alexandru în favoarea Petrom mai spicuim: “Nu mă bucur când plătesc scump un plin de motorină la o staţie Petrom sau OMV. Dar l-aş plăti şi dublu decât să mai cumpăr vreun litru de la o benzinărie Petrom aşa cum arătau ele înainte de privatizare… Civilizaţia are un preţ, domnule preşedinte, şi, sperând că n-o să vă supăraţi pe mine, eu v-aş ruga să ne îndemnaţi să-l plătim.” Pentru Cosmin Alexandru problema nu o reprezintă patronii firmelor de taxiuri sau prețurile practicate de Petrom, ci statul care pierde bani din companiile naționale şi regulile sale de a menține prețurile scăzute. Domnul Cosmin Alexandru este un gentleman care ar plăti la Lufthansa la clasa I pentru că aşa e dumnealui, îşi permite, nu ar împărți zborul low cost cu Cristian Ghinea si cu “maniacii agresivi”. Am impresia că dl. Alexandru este şi în categoria corporatiştilor care mai degrabă trag la hanul OMV – “oaze de normalitate şi bun-simţ” decât la popasul rustic al localnicilor.
Mihail Neamțu povesteşte pentru Money Express care îi mai e viața în timp ce lucrează la mişcarea politică ce ar mai salva din pierderile PD-L: „Aveam un grant al Academiei Române care îmi asigura un post căldicel, cu șofer, casă de la RA‑APPS. Mai aveam un post de director științific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului prin care puteam călători oricând la orice hotel de patru stele din Europa.”- ma întreb dacă Mihail Neamțu călătorea cu Tarom sau cu low costul.
Cineva cu inițialele A.P. publica la rubrica 3,14 din Dilema Veche un comentariu despre persoanele izolate după valul de ninsori – “Pentru femeile în putere de la ţară, din satele izolate, care se plîng la TV că n-au pîine, reţeta „din bătrîni“ este următoarea: se frămîntă un aluat din făină (uitaţi-vă în cămară, sigur veţi găsi aşa ceva), sare, apă (merge şi cu zăpadă topită), drojdie (se poate şi fără, iese o pîine nedospită) şi se bagă la cuptor. Pe bărbaţii în putere de la ţară care se plîng tot la TV că n-au lemne îi înţeleg: le-a acoperit zăpada drumurile şi nu mai pot merge pînă în pădurice ca să le fure. Din nou, poporul acesta dovedeşte că e adept al lozincii universal valabile (fie iarnă, fie vară): „Să ni se dea!“.”
Ca să fii intelectual trebuie să ai un pic de bun simț: să nu batjocoreşti săracii ca să subliniezi ideologia ta fină, fie că sunt taximetrişti sau oameni de la țară izolați in zăpadă , să ai un pic de modestie asupra a ce anume ți-au adus diplomele în privința capacității de a recomanda soluții pentru tot poporul, bun simț în privința argumentelor pe care le emiți , a slujbelor pe care le accepți şi a modului în care acele slujbe îți afectează obiectivitatea. Asistând la procesul recent de golanizare a Dilemei Vechi şi a Revistei 22 – publicații care altfel mi-au format generația în anii 90- am înțeles că nu putem vorbi de intelectuali de stânga sau de dreapta, ci de intelectuali sau nu.