Sînt trei legi nescrise care cică trebuie respectate cu sfinţenie.
– Instituţiile sînt sfinte nimeni nu trebuie să le deranjeze.
Vedem asta din comportamentul CCR, care tot dă semnale de ameninţare politică, care semnalează “presiuni”. Presiunile însă sînt de multe ori percepute şi ca încercările normale, mediatice şi politice, de a obţine un avantaj din interpretarea unor texte ambigue. CCR îşi creează singură presiunea asta general publică prin ambiguitate. A existat un început de claritate la referendum unde un număr mare de români i-au spus preşedintelui să plece. Dar apoi ne-am întors din nou la jocuri şi joculeţe. Nu-şi asumă răspunderea unei opinii clare şi vor să nu fie deranjaţi.
Apropo, Comisia de la Veneţia nu vedea cum Barroso cere să le fie încălcate recomandările în ce priveşte referendumul (fără prag), dar vede doar că România e nedemocratică şi periculoasă pentru judecători.
– Pieţele nu iubesc nici un fel de ceartă
Isărescu a emis “gura bate fundul”. Dar axioma este cea emisă mai sus. Pieţele se neliniştesc cînd văd politicieni cum se ceartă. Economia României se cutremură nu pentru că nu mai produce mare lucru, ci pentru că fac politicienii şi cetăţenii zgomot. Trebuie să ne înţelegem cu toţii într-un soi de paradis hippie. Alte propuneri?
Frazele astea cu “pieţe nervoase” sînt chiar mai populiste decît ce vedem la unii politicieni. Linişte, linişte, iar linişte, singura politică. Toţi sîntem de acord că trebuie să ajungem la o concluzie, în acelaşi timp însă ne inducem unii altora o idee şi mai periculoasă: că orice formă de protest, de ceartă, de negociere în forţă este un atac la democraţie.
– România are probleme de democraţie
Este axioma dominatoare. Cine spune asta are puterea, fie că e Vestul, fie că e vreun tip de la putere care e şi antisistem. Vizita lui Gittenstein la MAI rămîne o incredibilă demonstraţie de forţă despre cum se poate acţiona extrem de agresiv şi nedemocratic în numele democraţiei.
FMI, Antonescu şi engleza
Întîlnire cu delegaţia FMI la Cotroceni. Îngrijoraţi şi ei de zbuciumul politic. Însă adevărata grijă pare a fi engleza lui Crin Antonescu. Acelaşi vechi provincialism despre cît de frumos ştie preşedintele noastru să vorbească engleză. O să fiu mult mai încrezător în politica românească atunci cînd îi voi vedea atît de siguri pe ei încît să comunice în română cu un translator bun alături. Pînă la urmă care e marea problemă?
De ce să nu poţi comunica prin translator un mesaj clar în loc să chinui limba engleză şi să gesticulezi spasmodic către interlocutor. Am văzut nenumăraţi politicieni buni (polonezi, cehi, sirbi, unguri) care nu ţin să comunice în altă limbă atunci cînd vor să transmită nuanţe fine.
Elitismul de doi lei ne îndeamnă să judecăm repede accentul, calitatea limbii străine. Eu judec la un politician siguranţa, forţa. Exact asta le lipseşte celor care vor s-o facă pe elevii sîrguincioşi si se apuca sa recite în engleză ca sa aplaude musafirii.