Informaţia marfă sau bun public? Concentrarea capitalului pe piaţa informaţiei

Pentru aproape orice absolvent de jurnalism, o asemenea întrebare ar putea părea plicticoasă şi inutilă. Toate programele de pregătire academică au un curs de introducere în sistemul mass-media în care studenţii sunt familiarizaţi cu această problemă. M-am gândit totuşi că ar fi cazul să discutăm despre aceste aspecte dintr-o perspectivă foarte rar prezentată în manualele de gen din Romînia: cum putem ilustra ameninţările la adresa libertăţii de exprimare şi a integrităţii profesionale a jurnaliştilor prin critica economiei politice a mass-media? Christian Fuchs este autorul uneia dintre cele mai indicate lucrări în acest sens. Foundations of Critical Media and Information Studies[1] este o lucrare care îşi propune, aşa cum lesne putem deduce încă din titlu, să facă o analiză critică a modului în care capitalul evouează pe piaţa informaţiei. Aşa cum arată şi Sonia Cristina Stan[2], încă din timpul revoluţiei industriale, presa s-a profesionalizat şi a început, şi în acest domeniu al informaţiei, producţia pe bandă rulantă. Presa de un penny bazată pe ştirile de fapt divers a dat startul unei afaceri foarte profitabile, dar şi a unui nou mod de a face presă.

Suntem adesea oripilaţi de senzaţionalismul grobian al emisiunilor TV actuale, dar nu îndrăznim să criticăm prea vocal nici măcar la nivel academic ceea ce se petrece. Eu una am studiat timp de şase ani într-una dintre cele mai bine cotate facultăţi publice de profil şi rar mi-a fost dat să aud critici de substanţă la modul în care a evoluat presa actuală. Şi asta din cel puţin două motive. Aşa cum arată mulţi cercetători, a existat o adevărată oroare faţă de reglementarea presei. Jurnalismul post-decembrist a fost dominat de o reală repulsie faţă de tot ceea ce înseamnă reglementare. Într-una dintre cercetările recente[3] se arată faptul că doar 3% dintre jurnalişti considerau o prioritate creşterea salariilor în anii imediat următori revoluţiei. Preocupările legate de reglementări care să protejeze jurnaliştii împotriva ingerinţelor editoriale ale patronatului n-au sensibilizat foarte multă vreme pe nimeni. Pe acest fundal al entuziasmului post-decembrist însoţit de asumarea fară rezerve a dereglementării presei, chiar de către cei mai importanţi jurnalişti, au apărut aceste trusturi mamut şi, odată cu ele, o serie întregă de abuzuri. Să nu uităm vorba unui celebru patron de trust de presă: „Libertatea de exprimare înseamnă că eşti liber să pleci dacă nu scrii ce vreau eu”.

Cum s-a ajuns aici? Unul dintre motive l-am expus: teama de reglementare. Cel de al doilea, la pachet cu primul, încrederea în economia de piaţă care ar fi urmat să reglementeze totul pe piaţa informaţiei. Din bun public, informaţia a devenit, fără rezerve, o marfă. Din competiţia între furnizorii acestui tip de marfă ar fi rezultat o mai bună informare a publicului, o creştere a standardelor profesionale şi a calităţii produselor media.

Ce s-a petrecut în realitate? Un dezastru. Fără legi care să limiteze într-un fel proprietatea se ajunge la situaţia în care o persoană poate deţine toate mijloacele mass-media. A se vedea în acest sens cazul Berlusconi. Şi nici cu Antenele nu ne e ruşine. Cum poate un jurnalist să îşi facă meseria onest într-o asemenea instituţie neprotejat de nici un fel de reglementări? Cu alte cuvinte, cine ar fi îndrăznit să-şi critice patronul? Unde mai e competiţia pe piaţa informaţiei când toate emisiunile arată la fel, importând modele standard de la filialele trusturilor media din străinătate?

Ca de obicei, în buna noastră tradiţie neo-liberal-dâmboviţeană avem un singur vinovat: corupţia. Noi, aşa răi şi corupţi cum suntem, împiedicăm realizarea idealului presei profesioniste rezultate din libera concurenţă pe piaţa informaţiei. Aduc în discuţie lucrarea lui Christian Fuchs din mai multe motive:

– bazată pe date empirice concludente, lucrarea ne arată că problema concentrării de capital pe piaţa informaţiei nu este una specific românească

– ameninţările la adresa libertăţii de exprimare şi a integrităţii profesionale a jurnaliştilor vin din zona economică: ai voie să critici orice politician, dar să te ferească sfântul să critici Coca- Cola[4]

– într-o economie de piaţă a mass-media apar grave ameninţări la adresa pluralismului: singura voce care se va auzi în agora mediatică va fi cea care aduce profit, indiferent care de costurile sociale.

Teorii privind efectele mass-media

De ce e importantă lucrarea lui Fuchs? Cei familiarizaţi cu studiul mass-media cunosc prea bine faptul că, în ceea ce priveşte efectele mesajelor mediatice asupra publicului(lor), există cel puţin două mari clase de perspective teoretice. Prima dintre ele, inaugurată de reprezentaţii şcolii de la Frankfurt, este aşa-numita şcoală critică. Încă de la începutul secolului trecut s-a insistat în cadrul acestei perspective asupra potenţialului malefic al mesajelor media care tind să uniformizeze şi să aplatizeze conştiinţa cetăţeanului tranformându-l în consumator şi elector obdient.

Acestor teorii li s-a reproşat adesea caracterul speculativ şi lipsa datelor empirice care să fundamenteze ipotezele lor. O altă mare clasă de teorii asupra efectelor mesajelor mass-media este reprezentată de teoriile empirice. Din această perspectivă nu e important să vedem ce fac mass-media cu publicul. Dimpotrivă, e mult mai important să vedem ce face publicul cu mesajele mass-media. Fireşte aici există numeroase discuţii de ordin etic. Ernest Dietrich fonda la jumătatea secolului trecut The Institute for Motivational Research pentru a vedea exact cum percep oamenii mesajele media. Scopul său era departe de a fi unul teoretic: el dorea pur şi simplu să se îmbogăţească folosind cunoştinţele sale de psihanaliză pentru a arăta corporaţiilor care e cea mai bună metodă de persuasiune. Fireşte, nu trebuie să generalizăm. Despre efectele mass-media s-a scris enorm şi nu întotdeauna cu scopuri meschine. Dacă am considera ca toţi cercetătorii care au studiat empiric fenomenul efectelor mass-media asupra publicurilor au avut scopuri comerciale am face o mare nedreptate unor cercetători reputaţi ai domeniului.

Ceea ce trebuie totuşi subliniat este faptul că se investesc anual sume enorme pentru a testa puterea de persuasiune a mesajelor comerciale (clipuri publicitare, jingle-uri, logo-uri,etc). În acelaşi timp, problema costurilor sociale ale receptării acestor mesaj nu se bucură nici pe departe de acelaşi nivel al finanţărilor şi nici chiar al interesului. Cu alte cuvinte, cercetarea aplicată – cum vindem ceaiul de slăbit X – a luat-o cu mult înaintea cercetării fundamentale cu miză socială – cum influenţează imaginea de sine a adolescentelor promovarea modelelor subponderale?

În plus, cercetările care atrag atenţia asupra potenţialului malefic al mass-media au o faimă proastă. Se pretinde adesea că nu poate fi stabilită o relaţie

de cauzalitate directă între expunerea la un anumit tip de mesaj şi un anumit comportament. Fireşte, aceasta ar impune o discuţie mai amplă despre conceptul însuşi de cauzalitate, însă nu aceasta este scopul articolului.

Am prezentat cele două mari clase de teorii asupra efectelor mass-media pentru a înţelege de ce este importantă lucrarea lui Christian Fuchs. Răspunsul este unul simplu: Christian Fuchs îmbină cele două moduri de analiză a sistemului mass-media. Asumându-şi declarat o perspectivă critică, Fuchs dublează toate afirmaţiile sale de date empirice cât se poate de concludente. Teoriile critice au fost expediate de multe ori ca făcând dovada unor regretabile înclinaţii paranoice care identifică peste tot existenţa unui imperiu global menit să promoveze agenda celor puternici în detrimentul celor slabi. Ei bine, voi insista asupra unui dingur capitol din ampla lucrare de 384 de pagini pentru a demonstra faptul că există date concrete care susţin ceea ce studenţii de anul I la jurnalism au învăţat că este modelul hegemonic al mass-media.

Astfel, în capitolul Theories of New Imperialism and Global Capitalism Crhistian Fuchs se opreşte asupra definiţiei imperialismului propusă de Lenin încă din 1917 pentru a arăta, folosind date concrete că fiecare dintre cele cinci elemente caracteristice ale imperialismului se verifică la nivelul datelor empirice.

Concentrarea capitalului în sectorul informaţiei

În ceea ce priveşte legătura dintre imperialism şi sectorul informaţiei, Fuchs remarca faptul că încă de la începutul secolului trecut s-au pus bazele unui sistem al informaţiei-marfă dominat de jucători cheie – marile agenţii de ştiri (Reuters, Havas) şi-au început de mai bine de un secol activitatea. Cum era de aşteptat, un secol mai târziu ne găseşte în situaţia în care un foarte mic număr de companii deţine o mare parte din piaţa informaţiei (cei mai mulţi angajaţi, cele mai mari profituri). Industriile informaţiei sunt printre cele mai concentrate. De pildă, la nivelul Uniunii Europene, în sectorul producţiei de echipamente media, companiile mari reprezintă doar 1.6 din totalul companiilor şi deţin 65% din angajaţi şi 76,8 din profituri. În Statele Unite întregul sistem media, fie că vorbim de edituri, software, case de discuri, producţie video sau servicii de Internet, există 330 de companii care reprezintă 0,01% din totalul companiilor, dar 2002 controlau 78% din totalul profiturilor realizate în acest domeniu.[5]

Fireşte, acest lucru poate să nu însemne nimic prin el însuşi, însă valorile democratice sunt serios ameninţate în clipa în care doar vocea profitabilă se mai poate auzi într-un spaţiu public privatizat. Nu am vrut economie centralizată, dar, iată cum, pornind de la o interpretare foarte naivă a libertăţii, am ajuns la o concentrare fără precedent a mijlocelor mass-media în câteva mâini. În aceste condiţii, mai poate fi economia de piaţă un garant al libertăţii de exprimare, al pluralismului sau al altor valori democratice?