Do I believe in arbitration? I do. But not in arbitration between the lion and the lamb, in which the lamb is in the morning found inside the lion (Samuel Gompers, sindicalist)
Procedura de arbitraj de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington în care Gabriel Resources, care controlează RMGC, dezvoltatorul proiectului minier aurifer de la Roșia Montană, cere despăgubiri statului român pentru blocarea proiectului, va începe pe 12 august.
Gabriel Resources cere despăgubiri statului roman pentru blocarea proiectului. Și probabil că le va câștiga după modelul Enel. Săptămâna trecută, statul român, prin Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie, a pierdut procesul cu ENEL de la Curtea de Arbitraj de la Paris, potrivit unor surse din domeniu. Reamintim că statul român se judeca, la Curtea de Arbitraj de la Paris, cu ENEL, pentru a recupera prejudicii produse în urma privatizării Electrica Muntenia Sud de circa 1,3 miliarde de euro (800 de milioane de euro plus dobânzi de peste 400 de milioane de euro). Statul roman a mai fost obligat în instanță să plătească și cheltuieli de judecată de 1,5 milioane de euro.
Gabriel Resources sunt mai modești deocamdată, consideră că au investit în total doar ceva peste 700 milioane dolari în proiectul de la Roșia Montană.
Însă potrivit site-ului profit.ro (via Adi Moșoianu) compania a mai cerut tribunalului să ia măsuri provizorii și cu privire la o recentă evaluare de plată remisă Gabriel Resources de către ANAF, prin care Fiscul solicită 27 milioane lei reprezentând TVA rambursat către companie în perioada 2011-2016. Gabriel Resources consideră evaluarea ANAF ca fiind “ilegală, represivă și fără temei” și intenționează să o conteste atât în instanțele românești, cât și în justiția internațională. TVA-ul respectiv este aferent unor achiziții de servicii de PR, publicitate, promovare și consultanță de la mai mulți furnizori, precizează Gabriel Resources.
Curțile de Arbitraj Internațional reprezintă o justiție paralelă. Și sunt astfel alcătuite încât să ofere șansa corporațiilor să se apere de orice fel de măsuri guvernamentale/naționale care le-ar îngrădi dreptul de a face profit.
Ca să înțelegeți la nivel micro cum sunt alcătuite și cum funcționează Curțile de Arbitraj Internațional – aveți exemplul celei de la noi, de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României (că eu nu cred că mita a fost inventată în România chiar dacă la noi se dă și se ia mai des). Mare scandal în martie 2014 (dar s-a uitat între timp, desigur): Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, la care Mihail Vlasov ar fi spus că intervine pentru soluționarea unui dosar al unui om de afaceri, în schimbul unui million de euro era condusă de fiica sa, Vanda Vlasov, și de fostul (deja) vicepreședinte al BNR , Bogdan Olteanu. Pe lista arbitrilor apăreau şi persoane condamnate sau care au probleme cu justiţia. Fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu – condamnat la trei ani şi şase luni cu suspendare în dosarul Poşta Română sau Adrian Balaban Grăjdan, fost inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcţii – judecat pentru favorizarea lui Adrian Năstase, vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România – Gheorghe Florea sau deputaţii Alina Gorghiu şi Cornel Ştirbeţ.
Dacă m-am lămurit cu ai noștri, am vrut să știu cine sunt de data aceasta membrii Tribunalului de la Curtea de Arbitraj Internațional, să știm pe mâna cui pierdem (căci vom pierde, destul de probabil). Pe site-ul Băncii Mondiale scrie așa: președintele este doamna Teresa Cheng (China). Arbitrii: Horacio A. GRIGERA NAÓN (Argentina) – din partea reclamantului și Zachary DOUGLAS (Australia) din partea noastră. Reprezentanții părților: White & Case, Washington, D.C., U.S.A. din partea reclamantului și LALIVE, Geneva, Switzerland împreună cu Leaua & Asociații, Bucharest, Romania. Avem deci o firmă de avocatură din România a cărei creatoare este avocata Crenguţa Leaua, numită vicepreşedinte al Curţii Internaţionale de Arbitraj, de la Paris în iunie anul trecut. Prima dată când printre vicepreşedinţii instituției se numără un român.
Cu ce se mai ocupă/s-a ocupat firma Leaua & Asociații? În septembrie anul trecut, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a România (CCIR) şi-a ales un nou preşedinte în persoana avocatului Ştefan Deaconu, fost consilier prezidenţial în mandatul lui Traian Băsescu. Și senior partner la firma doamnei Crenguța Leaua – de la Leaua & Asociații. Firma de avocatură și-a dublat profiturile în 2010, ajungând la 5,3 milioane de euro și fiind implicată în acel an în șapte proiecte în dreptul aviației, cele mai mari venituri fiind înregistrate totuși în proiectele de consultanță și litigii pe infrastructură. O altă arie în care obținuse o creștere mare fiind cea a litigiilor în domeniile comercial, al construcțiilor și a dreptului muncii. Firma a câștigat în 2010 peste 300 de litigii de muncă fiind de obicei (cum altfel?) de partea angajatorilor.
Cum nicio minune nu durează aveam să aflu că Ministerul Mediului plătea cu 50% mai mult pentru avocați în anul 2010 față de anul anterior. Printre favoriți Leaua & Asociații – Ba mai mult, firma a cîștigat, în următorii trei ani, licitații organizate de Ministerul Finanțelor Publice, de Ministerul Mediului și Pădurilor, precum și de Autoritatea Națională pentru Valorificarea Activelor Statului, contracte din care casa de avocatura în cauză a încasat suma de 4.546.520 lei cu TVA inclus, adica 1.010.338 euro.
În 2011, Leaua si Asociații a fost desemnată „Firma de Avocatură a Anului 2011 în România în domeniul arbitrajului comercial”, în cadrul decernării premiilor de performanță pentru 2011, acordate societăților de avocatură de publicația internațională Finance Monthly.
În 2012, Casa de avocatura Leaua si Asociatii a realizat pentru Ministerul Mediului un audit în legătură cu proiectul minier de la Roșia Montana în care recomanda Comisiei de Analiză Tehnică să ceară investitorului un nou certificat de urbanism, făcut în baza unui PUZ valabil. “Juriştii consultaţi de noi afirmă că lipsa unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) valabil reprezintă un impediment în continuarea procedurii şi recomandă Comisiei de Analiză Tehnică (CAT) a proiectului să-i ceară investitorului să depună un nou certificat de urbanism care să reflecte un PUZ valabil”, a declarat Attila Korodi, conform Mediafax. Auditul la care se referă ministrul demis al Mediului a fost realizat de Societatea Civilă de Avocaţi Leaua şi Asociaţii, cea care a reprezentat ministerul în toate litigiile pe tema proiectului de la Roşia Montană. În toate.
În aprilie 2014, lucrurile se așezaseră deja și mai bine pentru Leaua & Asociații – Casa de avocatură Leaua & Asociaţii, coordonată de avocatele Crenguţa Leaua şi Aurora Damcali, avea pe rol 12 cauze de arbitraj internaţional cu o valoare totală disputată de peste 400 mil. euro, potrivit avocatei Crenguţa Leaua.
Câteva dintre cauzele de arbitraj în care a fost implicată firma se pot găsi de altfel foarte ușor:
Curtea de Arbitraj de la Paris a admis parţial daunele cerute de Hassan Awdi, obligând statul român la plata a 11 mil. Euro. Suma este aproape dublă faţă de cele 6 mil. euro, cât a plătit Hassan Awdi pentru Rodipet. Pe lângă daunele pe care va trebui să le plătească, statul a achitat deja onorariile avocaţilor, estimate, potrivit solicitărilor AAAS de suplimentare a bugetului, la circa 10 mil. Euro (martie 2015- sursa Curierul Național)
Administratorul judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, arată în raportul său de activitate pe luna ianuarie că a plătit doar în prima lună din an aproape 1,4 mil. lei pentru reprezentarea Hidroelectrica la Tribunalul de Arbitraj, contractele fiind încheiate cu casele de avocatură Leaua şi Asociaţii şi Lenz & Staehelin pentru consultanţă juridică şi reprezentare în procesul iniţiat de EFT AG.
În timpul celor două mandate ale primarului Sorin Oprescu, Primăria Capitalei a încheiat mai multe contracte cu firme celebre de avocatură pentru reprezentarea în instanță. Aceste contracte însă nu se regăsesc pe site-ul de licitații publice, atribuirea lor fiind făcută în mod netransparent. Potrivit unui raport al Curții de Conturi, Primăria Capitalei a plătit, în 2013, casei de avocatură “Leaua și Asociatii”, un milion lei “deși suma nu era definită prin contract și nici nu a fost demonstrat succesul”. (sursa)
Gabriel Resources este reprezentată la ICSID, în disputa cu România, de firma americană de avocatură White & Case LLP. Aceeași firmă a reprezentat Ucraina în negocierile regimului de la Kiev privind restructurarea datoriilor statului ucrainean față de creditorii privați pe bază de titluri de stat, dintre care cel mai mare era Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, cu o expunere suverană pe Ucraina de circa 7 miliarde de dolari. Din comisia pentru alegerea administratorului de fond au facut parte fostul ministru al finanțelor, Sebastian Vlădescu, directorul general al Direcției de Supraveghere Bancară din BNR, Nicolae Cinteză, secretarul de stat din Ministerul Economiei și Finanțelor, Cătălin Doica, avocatul Ioana Crenguța Leaua si Bogdan Alexandrul Drăgoi, director general al Directiei Economice din Primăria Capitalei.
Fondul Proprietatea, creat în 2005 ca soluție pentru despăgubirea foștilor proprietari deposedați de regimul comunist cărora nu li se mai pot restitui în natură averile confiscate, avea la acel moment un capital social de 14,2 miliarde lei (circa 4 miliarde euro). Iar în 2008 avea dețineri la 88 de companii, din care cele mai multe făceau parte din sectorul energetic. Cumva cercul se închide frumos, nu spun nu, o fi vreo coincidență.
Însă în ceea ce privește câștigurile firmelor de avocatură specializate în arbitraj și comisioanele pe care le primesc în urma unor astfel de procese lucrurile sunt destul de clare. Cel puțin dacă citim declarația de avere din 2015 a domnului Leaua – soțul doamnei Crenguța Leaua – întâmplător locțiitor la Ministerul Apărării Naționale: 14 terenuri (majoritatea în București), 11 clădiri (majoritatea în București) și multe, multe conturi. Declarația de avere se găsește aici.
Ce vreau să spun cu toate astea? Nu vreau să spun nimic, vreau doar să înțelegem mecanismul curților de arbitraj internațional și al caselor de avocatură abonate la procese de acest gen – procese care vin la pachet cu sume enorme pentru onorariile unei astfel de curți, unui astfel de proces. Uite, de exemplu am aflat (pe surse) că de cele mai multe ori, Curtea de Conturi îți sugerează ca în cazul în care ai un prejudiciu de recuperat să apelezi cu încredere la o astfel de curte de arbitraj internațional (și oricum în majoritatea contractelor acest lucru este stipulat) fără ca cei de la Curtea de Conturi să recunoască cu adevărat tribunalul arbitral (în cazul unei nereușite). Din seria luptei anti-corupție, se poate întâmpla ca pe de o parte la Paris la arbitraj să meargă avocații și să sustină poziția Curții de Conturi, pe de alta să o combată la instanțele din România. Genul acesta de joc dublu n-are cum să rămână secret și desigur, este considerat o greșeală fiind taxat în proces. Vezi exemplul procesului de la Curtea de Arbitraj Internațional de la Paris dintre statul roman și E.ON, proces pe care statul român (căruia i se cereau despăgubiri de 33 de milioane de euro) l-a pierdut și a mai plătit și alte 2 milioane de euro cu cheltuielile de judecată. Și mai multe informații despre proces se găsesc aici.