Dora Constantinovici pe blogul pandora’s
Organizaţia britanică Oxfam dădea publicităţii pe 19 ianuarie un raport în care se relata că cei mai bogaţi oameni ai lumii deţin acum 48 la sută din avuţia mondială, procentul crescând de la 44 la sută în 2009, la 48 la sută în 2014. Din restul de 52% din avuţia mondială aproape 46% este deţinut de restul celor 20% dintre cei mai înstăriţi, în timp ce 80% din populaţia mondială nu îşi împarte decât 5,5% din patrimoniul mondial. Potrivit raportului, dacă tendinţele se menţin, iar inegalităţile vor continua să crească, până în 2016 cei mai înstăriţi 1% din oameni vor avea peste jumătate din bogăţiile lumii (aici).
Înainte de Forumul de la Davos, Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune îi avertiza pe liderii de afaceri și pe șefii de stat că trebuie să ia în considerare și faptul că adâncirea discrepanţelor economice dintre statele bogate din nordul zonei euro şi cele sărace din sud ameninţă chiar fundamentele Uniunii Europene. Moneda unică europeană alimentează inegalităţile, iar pierderea suveranităţii prin abandonarea monedei naţionale în urma primirii statutului de stat membru al zonei euro a dus la „creşterea şomajului şi accentuarea problemelor sociale“ în multe ţări. Mai mult, lipsa locurilor de muncă şi diferenţele sociale sunt un semn că UE nu îşi îndeplineşte obiectivul fundamental, de a ajuta toate statele membre arăta raportul lui Laszlo Andor.
(sursă foto – Ziarul Financiar)
Zeci de şefi de state şi 2.500 de lideri de afaceri s-au reunit pentru a 45-a ediţie a Forumului Economic Mondial de la Davos, pentru cinci zile de seminarii şi discursuri. Adică o bună parte din cei 1% dintre bogații lumii care vor avea peste jumătate din bogățiile lumii peste un an.
În cadrul întâlnirilor Davos, fostul director al fondului speculativ de investiții (hedge fund) Soros – Robert Johnson – a luat cuvântul și a spus că știe foarte multe cazuri ale unor colegi de-ai săi (din întreaga lume) care-și cumpără piste de aterizare și ferme în Noua Zeelandă, convinși fiind că la un moment dat, foarte curând, vor avea nevoie de un loc de evadare. Johnson a spus că bogații lumii încep să se teamă de efectele inegalității sociale pentru care sunt responsabili și care nu va mai fi tolerată de către reprezentanții societăților în viitorul apropiat.(aici)
În Grecia, Syriza (stânga) a câștigat fluierând alegerile parlamentare de ieri – deși o campanie a dreptei (reprezentată de partidul Noua Democrație și susținută de Angela Merkel, José Manuel Barroso și George Osborne) i-ar fi îndemnat pe alegătorii greci să-i spună nu partidului lui Tsipras. Liderii dreptei europeană erau perfect conștienți că dacă va câștiga Syriza – măsurile de austeritate drastice impuse de UE și FMI vor trebui să fie schimbate radical. Și asta nu prea le convine.
Celor care strâmbă din nas pe motiv că da de ce să fie scutiți grecii de datorie și că cine-a mai văzut una ca asta le reamintesc că și Germania a trecut prin aceeași situație și nu o dată – așa că rolul acesta de țară stabilă și cumpătată (din moși strămoși) care se consideră datoare să le facă program celorlalte țări din UE n-are nicio legătură cu realitatea. Așa că da, Grecia va deschide probabil negocierile pentru a fi scutită de plata datoriei externe măcar după modelul în care a fost scutită și Germania Federală în 1953.
Problema e că cei care vor plăti datoriile – cetățenii UE vor afla pe propria lor piele că cei aproape 240 de miliarde de euro pe care i-a plătit BCE, FMI și CE până acum pentru pachetele de bailout ale Greciei au fost cheltuiți pentru a ajuta băncile și că guvernele lor i-au trădat în favoarea bancherilor. Cred că asta este una dintre cauzele neliniștii mai marilor Europei apropo de alegerile de duminică din Grecia. Poate că începe să le fie frică. Pentru că mai devreme sau mai târziu, toți cetățenii care-i votează (inclusiv nemții cumpătați și francezii economi care pot rămâne la o adică cu datoria grecilor în brațe) vor realiza că inegalitatea socială nu este un fenomen natural ci o inginerie economică atent planificată. Și atunci magazinul bogaților cu piste pentru avioane particulare și ferme izolate va rămâne rapid fără marfă .