Ne amintim brusc că avem post public cînd auzim în ultima clipă că au vîndut meciuri live la un post de sport. Dar eu zic că am uitat prea uşor nişte lucruri:
- în cam toată Europa posturile publice au pierdut transmisii care au ajuns totuşi incredibil de scumpe. TVR a dat Liga Campionilor, cu publicitate puţină, dar pe un preţ enorm
- a fost o prostie maximă cumpărarea Ligii Campionilor – într-un moment în care o telviziune privată, PRO TV, s-a retras spunînd că e prea mult pentru ea. Prostie făcută de Giurgiu.
- vîndutul unor meciuri către Dolce a început cu Alexandru Sassu. Asta după dezastruoasa pierdere a Ligii I – o chestie dubioasă cu un Giurgiu şi un Cosmin Cernat (pe atunci plecat la Kanal D) în prim-plan (Cernat între timp e iar la TVR, ceea ce mi se pare absolut strigător la cer)
- fotbalul a ajuns o afacere mult prea scumpă pentru televiziuni în general. Ni se pare firesc să ne schimbăm abonamente întregi la cablişti ca să vedem o competiţie (Digi), dar nu ni se pare firesc ca televiziunea publică să nu mai aibă bani de aşa ceva – TVR ia dreptul la aceste competiţii (Euro sau Olimpiada) pentru că e cotizantă la EBU, asociaţia posturilor publice
- Victimizarea actualei conduceri TVR (Lăzescu) nu are sens mai mult decît spumele la gură pe care le face un Ciutacu. A venit o putere ostilă după ce ei înşişi n-au făcut decît să urmeze tradiţia obedientă. Da, au fost şi lucruri bune, TVR Info e un lucru bun, dar tot ei au făcut camarile de comentatori aberanţi angajaţi cu totul la PDL (Pătrăşconiu, Savin etc).
- Ponta vorbeşte fără să cunoască situaţia, o simt la fiecare declaraţia. Eu zic să pună mîna să dea o nouă strategie legată de TVR, o nouă lege ceva. Altfel se va prelungi tîmpenia.
- Ăia din Consiliul de Administraţie sînt şi mai penibili – stau, înghit cît înghit, şi cînd simt că se clatină scaunul şefului îi apucă un curaj nebun. NU mai vreau să aud de alde Hossu Longin şi compania.
- Cabliştii au săltat preţul la fotbal. Urmează casele de pariuri să preia din drepturi şi să umfle preţul. Televiziunile nu mai au loc aici. Între timp, avem aproape cea mai mică taxă TV din Europa. Avem ce plătim. A fost şi management dezastruos în ultimii 7-8 ani, dar e şi subfinanţare.
Am putea să fim ceva mai calmi şi să vedem că fotbalul însuşi a devenit o afacere indecentă pentru banul public, iar că indecenţa TVR-ului se cuplează uneori cu succes cu indolenţa noastră.