De Costi Rogozanu pe VoxPublica
L-am văzut serile trecute pe Mircea Dinescu făcînd o apărare a dreptului de stat acasă în ziua votului. Au mai fost în timp îndemnuri celebre la absenţă de la vot (CTP acum cîteva alegeri şi mulţi alţii). Eu pronosticam un umil 30-35% prezenţă la alegerile parlamentare de anul ăsta.
Îndemnul la absenteism este văzut ba ca o formă de atitudine “imparţială şi etică”, puţin cool. E o atestare directă a aristocraţiei şi omniscienţei autorului. Toţi sîntem tentaţi de scîrba asta plină de nobleţe. Iar acum mai mult ca niciodată. Fantezia se mai completează de obicei şi cu preafrumoasa carte a lui Saramago despre blocarea unui stat prin neprezentarea la alegeri, Eseu despre luciditate.
Înainte de a răspunde la întrebarea “Ce facem în decembrie?” trebuie să vedem ce mobil stă de obicei în spatele acestui îndemn şi să analizăm cît mai lucid argumentele. Nu e de ajuns să stai acasă. Bine ar fi să stai din motive întemeiate.
Recunosc, aici mie mi-e uşor, în colegiu am de ales între dreapta conservatoare, dreapta creştin-naţionlistă şi tot soiul de alte “drepte”. Practic, nu sînt eu cel care nu se prezintă la vot, ci o întreagă zonă politică va fi absenteistă în buletinul meu cu candidaţi.
Motivele invocate de obicei de cei care refuză votul:
– lipsa de competenţă, trebuie specialişti, conducători – un mit păgubos, se pot da exemple cu nemiluita de politicieni buni fără specializări extraordinare sau, invers, de specialişti dezastru
– corupţia – ipocrizie cît casa; se discută aproape pe faţă de trafic de influenţă în toate direcţiile; Codurile etice făcute de unii sau de alţii sînt făcute pentru a fi încălcate şi mai spectaculos. Vezi cum a trecut Rădulescu val-vîrtej peste grilele Monicăi Macovei. Vezi un comisar de-al lui Barroso cum a ieşit din scenă şi cu lobbyul făcut şi cu banii luaţi (aici); corupţia se dovedeşte în justiţie, nu prin vot
– lipsa de educaţie – li se reproşează şi lipsa de cultură, limba română aproximativă; aici vin cu argumentul glumeţ preferat – vai, dar noi sîntem mai breji?
– politicienii nu fac nimic pentru mine – de acord, ce-ai vrea să facă pentru tine? Aici întrebarea se blochează sau merge în mereu cunoscuta direcţie: să fie curaţi. să nu fie corupţi. Păi dacă tu le ceri pentru tine tot să fie ei cumva, e clar ce minte politică ai…
– normalitate – eu nici n-ar trebui să simt politica. Discreţia politicii trebuie să fie maximă. Naivitate sîngeroasă. Politica intervine tot timpul în forţă în mediul economic, social. A, da, şi dup-aia ni se serveşte textul că nu ştim noi să ne adaptăm la “piaţă”.
– politicienii trebuie să fie nişte buni samariteni cu bani care să se oprească într-un concediu de 4 ani la Parlament ca să ne facă nouă bine. Groaznic de naiv.
– eu nu mă amestec cu mujicii care-şi vînd voturile – un argument periculos. În loc să observăm tragismul situaţiei, că o pătură groasă din electorat are acces doar la un astfel de troc, iar apoi intervine uitarea politică; în loc să vedem că vînzarea votului e chiar o mişcare firească în lipsă de altceva; în loc de toate astea, ne lamentăm izolaţi în nobleţea noastră, iarăşi.
– eu nu mă duc la vot pentru că nu fac politică – ba o faci involuntar sau voluntar la locul de muncă, acasă, peste tot
Aşadar, dacă nu mergi la vot din motivele de mai sus, mai bine te-ai duce. De fapt, n-ai nici un motiv.
Dar dacă nu te duci la vot pentru că:
– problemele tale sînt facturile, taxele (prea mici sau prea mari, depinde unde eşti pe scara socială), băncile, privatizarea societăţii (de la educaţie, la poliţie), toate astea în timp ce agenda publică e ocupată de GIGI şi de alte nonprobleme asemănătoare (monarhie, ruşii, maghiarii, nu sîntem destul de europeni etc). Ei bine, ăsta e un motiv serios. Sînt algeri în care nu se mai vorbeşte nici măcar de politica taxării, nu mai ai nici minime pulsiuni politice puse la lucru. Şi-au împărţit colegiile şi acum aşteaptă scaunele. Da, simplul fapt că nu mai fac nici măcar promisiuni (în afară de fantasmagorii, că vă dau 3000 de auro), aici e o problemă. Vă permit să staţi acasă în acest caz.
Încă un articol imbecil din “presa străină”
Anul ăsta m-am hotărît să nu obosesc să denunţ articole imbecile din presa străină care fac panoramări pline de avînt european şi democratic asupra României. Un articol atît de prost încît e bine de reţinut ca algoritm de producţie este acesta, semnat de Andrew Gardner.
Îi face un portret lui Ponta de zici că e marele apărător al stîngii în România. Citează tot timpul din marele neutru Vladimir Tismăneanu care ne oferă alte elemente cheie: i-a plăcut de Che, ba chiar şi de chinezi.
Ponta nu are nici o treabă cu stînga în România, e un tip ultracentrist şi multe politici le va continua în spiritul ultimilor 10 ani şi dacă rămîne premier după decembrie. Ok, vrei să-l ataci, atunci fă-l cît vrei tu plagiator, mai citează din Galagher şi din ce mai apuci. Dar nu-mi spune că problema lui e că nu-i place de Macovei şi că e repezit.
Adevărata problemă a lui Ponta e că va face sau deja a început exact ce n-ar fi trebuit să facă: ultimele privatizări, ultimele liberalizări periculoase pentru pătura oricum fragilă de 70 de procente în jos. Ponta e deja înscris în cursa pentru stînga cea mai neoliberală a ultimilor două decenii. Che e ultima mea dilemă în legătură cu el.
Lukaşenko
Ultimul dictator european i-a dat un interviu lui Lebedev, patronul de la The Independent. Lebedev pozînd în vesticul curios plictisit de excesul de democraţie din hemoglobină. Ălălalt mustind de paradoxuri despre vestul democratic cu numele, şi fascinat de propria putere. Merită citit. Dar mai ales pentru aceste rînduri:
“Aşa vasăzică, Lukaşenko este băiat rău!” a răspuns Lukaşenko la întrebările din jurul acestor purtări. “Duceţi-vă pe stradă, uitaţi-vă în jur – totul este curat, îngrijit, oameni normali care-şi văd de treburi. Acel dictator ‘rău’ trebuie că merită măcar puţin credit pentru asta“.
Apropo de alegeri, asta-i mesajul politic şi al clasei de mijloc româneşti expus în mii şi mii de forme asemănătoare, pînă şi în reclamele la telefonie mobilă. Curăţenie, normalitate, securitate. Aşa să ne ajute Dzeu.