Ilie Serbanescu in RL despre impozitarea unica.
În mod de-acum oficial, Franţa şi Germania au propus adoptarea unei cote unice a impozitului pe profit în Uniunea Europeană. Şi, dacă Franţa şi Germania au în vedere ceva în Uniunea Europeană, acel ceva în general se va şi realiza.
O impozitare pe profit în cotă unică – înţeleasă în sensul unui acelaşi procent taxat din profit
în toate ţările membre ale Uniunii Europene – ar reprezenta o schimbare dramatică în fibra însăşi a actualei alcătuiri economice europene. Şi nu din cauza, cumva, a ponderii impozitului pe profit în totalul impozitării, căci aceasta nu reprezintă în ansamblu cine ştie ce, cântărind, de pildă, cu mult mai puţin decât TVA sau accizele. Şi nici din cauza impactului pe linia unei integrări fiscale, în numele căreia se şi propune unificarea cotei de profit şi care este cerută imperios pentru salvarea euro, întrucât criza a pus în evidenţă că moneda europeană păcătuieşte prin faptul că a fost o construcţie concepută cu bancă centrală, dar nu şi cu trezorerie, de unde şi termenii tranşanţi în care a ajuns să fie pusă problema – „ori integrare fiscală, ori desfiinţare”.
De altfel, propunerea este parte din planul franco-german pentru o cooperare mai strânsă în zona euro – numit Pactul pentru competitivitate – şi este făcută cu scopul declarat al creării unei baze comune de impozitare a sectorului corporatist. Impozitele datorate de companiile care au operaţiuni în mai multe ţări din Uniunea Europeană ar urma să fie calculate centralizat, apoi veniturile din impozit fiind distribuite între ţările în care companiile operează. Ţările au posibilitatea de a introduce şi propriul impozit pe profit, dar numai peste cel unic.
Vizate sunt deci ţările care practică impozitări mici ale profitului. Franţa şi Germania, alături de Belgia, Italia şi Spania, sunt campioane la impozitarea profiturilor, cu cote de peste 30%. Lovite ar fi ţări ca Bulgaria, Cipru, Irlanda, România, Letonia, Polonia, Slovacia, care practică impozitări sub 20%.
Ar fi a doua lovitură majoră pe care Vestul dezvoltat o dă, într-un deceniu, Estului mai slab sau chiar subdezvoltat, după ofensiva bancară vestică din anii 2000, care a urmărit nu promovarea dezvoltării prin producţie în Est, ci crearea prin credite aici de consum pentru produsele
vestice şi care a dezarticulat grav între consum şi producţie economiile estice, pe unele, precum cea din România, punându-le pur şi simplu la pământ.
Impozitarea unică pe profit încearcă, evident, să oprească relocarea producţiei din Vest în Est, răpind acestuia din urmă atractivitatea investiţională prin practicarea unei impozitări mai mici pe profit. Într-un fel, este o mare nedreptate ca, după ce – prin folosirea inclusiv a unor facilitări fiscale de genul impozitării mai mici – ai ocupat poziţiile dominante în piaţă, să impui schimbarea regulilor jocului luându-le celorlalţi posibilitatea de a-ţi face concurenţă!
Să vedem însă reacţia multinaţionalelor din chiar ţările dezvoltate ale zonei. Acestea sunt, de fapt, cele care relochează producţia şi afectează ţările lor de origine, fenomen pe care încearcă să-l combată acum demersul franco-german. Problema este încurcată pentru că aceste multinaţionale sunt principalele beneficiare ale taxelor mai mici cu care caută să le atragă ţările din Est, şi nu cumva acestea din urmă, aşa cum greşit cred ele! Din acest punct de vedere, ţările respective n-ar trebui să se mefieze prea tare de demersul franco-german, pentru că, dacă încercarea lor disperată de a atrage investitori străini s-ar rezuma la impozitarea mai favorabilă a profitului, ar mai fi cum ar mai fi, dar, de fapt, această încercare se materializează înainte de toate în menţinerea unor salarii mici, care le transformă în anexe de tip bananier, astfel încât, ca implicaţie pe termen lung, subretribuirea forţei de muncă mai degrabă alungă dezvoltarea decât atrage investiţiile străine.
Pe termen scurt Estul ar putea însă primi o a treia lovitură, căci, în goana lor furibundă după anexe bananiere, multinaţionalele s-ar putea răzbuna pe demersul franco-german pe seama ţărilor din Est, mai precis relocând producţia din Vest nu în Est, ci în afara Uniunii Europene!