La Budapesta, creşte mişcarea de contestare împotriva primului ministru ungar, acuzat de derive autoritare. Dar în timp ce comunitatea internaţională începe de asemenea să reacţioneze, poporul maghiar nu ar trebui să se bazeze pe ingerinţe străine, consideră filosoful Gáspár Miklós Tamás. Extrase.
Sursa: Presseurop.eu / Heti Világgazdaság
Este destul de clar că FMI şi Comisia Europeană au impus în mod deliberat condiţii imposibil de respectat pentru guvernul maghiar, în scopul de a-l determina pe Viktor Orbàn să demisioneze. Astfel, delegaţia UE-FMI a întrerupt negocierile.
Între timp, secretarul american de stat adjunct Thomas O. Melia şi-a reformulat îngrijorarea cu privire la declinul “democraţiei cetăţene” în Ungaria spre un regim autoritar, dictatorial; Viviane Reding, comisarul însărcinat cu drepturile fundamentale în UE, a reproşat vehement încălcările repetate ale guvernului ungar ale principiilor democraţiei libere şi constituţionale; iar ambii continuă seria de critici ferme din partea Parlamentului European, Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Consiliului Europei şi Comisiei de la Veneţia (şi chiar din partea Secretarului General al ONU).
Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, i-a scris recent o scrisoare primului ministru maghiar, invitându-l politicos să nu supună votului Parlamentului unele proiecte de lege. Ziarele cele mai prestigioase din Europa Occidentală, dar şi din Est, şi America de Nord protestează, se indignează şi zeflemisesc în permanenţă şi necruţător. Nu se poate imagina o presiune mai intensă şi mai serioasă. Nu mai pot urma decât sancţiuni directe.
În timp ce unul dintre partidele de opoziţie parlamentară, LMP (Lehet màs a politika – Pentru o altă politică, centru-stânga tendinţă verde) a declarat că opoziţia democratică în versiunea ei până în prezent, paşnică şi parlamentară, a devenit imposibilă de acum înainte şi trebuie să coboare în stradă, două mişcări noi şi promiţătoare, “Szolidaritàs” et “4K!” manifestează (şi promit manifestaţii şi mai mari), sindicatele se pregătesc, şi noi mişcări rezultate din societatea civilă îşi exprimă dorinţa de a continua seria de acţiuni.
Întrebarea ar fi care este poziţia forţelor de opoziţie, care revendică, sau nu, tendinţe de stânga şi/sau liberale, faţă de presiunile din străinătate (Occident şi marile puteri). Răspunsul nu este evident.
Cum să lupţi împotriva străinătăţii?
Într-un sens, distrugerea instituţiilor democratice (un fapt aproape săvârşit) ar putea justifica, având în vedere puterea covârşitoare a dreptei anti-democratice, intervenţia occidentală în favoarea democraţiei. Cu toate acestea, pe lângă dorinţa de a menţine un regim de tip reprezentativ şi constituţional şi o separare a puterilor, forţele occidentale, şi în primul rând Comisia Europeană, doresc ca Ungaria să adopte o politică economică care nu serveşte neapărat (şi este un eufemism) interesele poporului maghiar.
Poporul maghiar, de atâtea ori dezamăgit, ar putea vedea în “cauza democratică” doar un ornament pus pe măsurile de austeritate din ce în ce mai grele dorite de puterile occidentale preocupate de stabilitatea financiară. Dacă protecţia instituţiilor democratice trebuie să înainteze mână-n mână cu o sărăcire progresivă a poporului maghiar, nu este de mirare că cetăţenii maghiari nu se mai entuziasmează la perspectiva restabilirii democraţiei liberale.
Cele mai multe critici occidentale împotriva guvernului sunt fondate, dar ele nu sunt exprimate de către electoratul maghiar. Cetăţenii maghiari nu mandatează şi nu pot împuternici puterile occidentale pentru a schimba politica din ţara lor. A constrânge la democraţie prin mijloace nedemocratice din afară nu se justifică, iar experienţa arată că nici nu este eficace.
Această contracţie pune opoziţia democratică maghiară într-o poziţie extrem de periculoasă. Pe de o parte, aceasta sprijină o politică economică şi socială la care s-ar împotrivi dacă ar fi condusă de către guvernul maghiar. Pe de altă parte, ea ar fi solidară cu procedeele anti-democratice – deci în contradicţie cu ea-însăşi – să nu mai vorbim de faptul că ar fi acuzată imediat de trădare de către opozanţi.
Prim-ministrul ungar analizează situaţia în felul următor: “În ultimul deceniu, ţările occidentale s-au refugiat în utilizarea îndatorării în detrimentul veniturilor din muncă pentru a sprijini consumul. Această formă de datorie a devenit imposibil de controlat, mai ales atunci când Statul a utilizat-o pentru finanţarea sistemului de prestaţii sociale“.
Ceea ce este o jumătate de adevăr dăunătoare şi un discurs inspirat din tendinţe neo-conservatoare, tendinţe împotriva cărora este presupus să lupte.
Fără o democraţie europeană confederată, independenţa va fi ultima protecţie
Aşa cum prim-ministrul atacă obsesiv venitul fără muncă, aşa cum insistă fără încetare pentru a dezmembra sistemul de alocaţii sociale, aşa cum îşi continuă demagogia întunecată împotriva subvenţionării – deoarece el a fost cel care a suspendat alocaţiile de şomaj, care a atacat pensiile, care a distrus sistemul de sănătate, şi care a restabilit aproape pe furiş sistemul de asigurări de sănătate private, într-un mod şi mai radical decât predecesorii săi neo-liberali [guvernul de stânga al lui Ferenc Gyurcsány] care visau să o facă, dar ale căror proiecte au fost împiedicate de către sindicate, la vremea respectivă sprijinite de Viktor Orbàn. Deci, nu există nicio divergenţă între guvernul lui Viktor Orbàn şi UE/FMI.
Mai general, dilema în dilemă este: ar trebui să ne apărăm independenţa naţională atunci când suveranitatea poporului este în ruine şi când drepturile fundamentale ale libertăţii au fost relativizate?
O condiţie esenţială pentru restabilirea independenţei naţionale rămâne restabilirea democraţiei. Reconstrucţia şi reînnoirea democraţiei, care cred că pot veni numai din noi forţe politice zămislite din societatea civilă, nu trebui să fie puse în pericol înainte chiar de a începe din considerente temporare tactice.
Atâta timp cât nu va exista o democraţie europeană confederată, independenţa va fi ultima noastră protecţie. Este un cadru care, în condiţiile actuale, ne permite să restabilim şi mai mult, să reinventăm suveranitatea poporului. Este în interesul poporului maghiar. Este îngrijorător faptul că poporul maghiar nu are niciun aliat puternic, nici în ţară nici în afară. Devine deci cu atât mai necesar ca prietenii poporului să fie fideli şi consecvenţi.