Text prezentat în cadrul secțiunii ”Standardele democrației și diversitatea experienței democratice” la Forumul Politic Mondial ”Statul în epoca contemporană: standardele democrației și criteriile eficienței”, 9 septembrie 2010
Să încercăm să construim o discuție. Eu cred că problema principală a democrației – problema intelectuală fundamentală a democrației – rezidă în absența unui consens general asupra sensului termenului, și cauzele acestei stări de lucruri se ascund chiar în etimologia cuvântului.
După cum se știe, noțiunea de ”democrație” își are originile în două cuvinte grecești δῆμος și κράτος – ”popor” și ”putere”. Așadar, ”democrația” ar fi ”puterea poporului”. Problemele se ivesc deîndată ce încercăm să definim ce anume avem în vedere atunci când spunem ”putere” și, respectiv, ”popor”.
La începutul veacului al XIX-lea, ”democrația” apărea ca un termen periculos – în multe privințe, similar ca încărcătură de sens noțiunii contemporane de ”terorist”. Azi, toată lumea e pro-democrație și nu vom găsi o țară în lume care nu s-ar numi ”democratică”. Chiar dacă mulți oameni din interiorul sau exteriorul unor țări au păreri contrare.
La întrebarea: ce e totuși ”puterea”? unii vor descifra acest termen de felul – ”posibilitatea de a alege personale ce iau deciziile”, având în vedere instituția alegerilor. În acest caz, confruntăm alte întrebări esențiale: sunt oare alegerile desfășurate corect? În ce măsură alegerea e adevărată ori iluzorie? Care-i gradul de dezvoltare al sistemului pluripartinic? În ce fel libertatea de exprimare a opiniilor particulare pe o temă sau alta este asigurată? etc.
Alții vor spune – alegerile se desfășoară prea rar: o dată la trei sau patru ani, iar aceasta înseamnă că controlul asupra celor ce iau deciziile e mult prea mic. Din acest motiv, contează mult cine ia deciziile și, mai ales, cum ia aceste decizii.
Mai departe, ce înțelegem prin ”popor”? Toată lumea vorbește despre ”popor”, și, cel puțin de pe vremea Revoluției Franceze toți au atitudini favorabile față de popor, dar, totuși, cine este acest ”popor”?. A trecut multă vreme până să decidem că și femeile fac parte din ”popor”. Au fost și conflicte în privința vârstei de la care oamenii devin ”popor”. Unele dezbateri încă continuă, cum ar fi cea cu privire la dreptul unor grupuri – cei care au comis infracțiuni, în primul rând – de a fi incluși sau excluși din procesul de luare a deciziilor.
Și cea mai importantă chestiune – problema minorităților. Ce fel de populații intră sub incidența acestui termen în diferite părți ale lumii? Să luăm ca exemplu, dezbaterile aprinse ce au loc în America Latină, unde o mare parte a cetățenilor se pronunță pentru fondarea unor țări ”pluri-naționale”, ceea ce înseamnă dreptul populațiilor indigene la autoidentificare. Însă cum să înțelegem acest ”drept la autoidentificare”? În Ecuador, bunăoară, discuțiile se învârt în jurul dilemei: drepturile și controlul asupra resurselor naturale de pe teritoriul țării să aparțină statului ori populației indigene? Dacă zăcămintele vor fi supuse exploatării, ce fel de considerații ecologice trebuie luate în calcul? Cui aparțin aceste zăcăminte? E greu, mult prea greu să găsim răspunsuri rapide și simple la aceste întrebări. Dar ele fac parte din însăși problema fundamentală a democrației. Putem considera statul ca fiind democratic dacă acesta își impune voința proprie asupra populației indigene și ia decizii din numele acesteia? etc. etc. etc.
Mă opresc aici, și ofer publicului posibilitatea și dreptul de a explica ce înseamnă totuși ”popor” și ce e ”puterea”. Mulțumesc.
Traducere: Vitalie Sprinceană