Venim după un şir năucitor de sebiecte publice: ICR, plagiatul lui Ponta, sinuciderea ratată a lui Năstase. Intensitatea fiecăruia în parte şi succesiunea rapidă au generat o isterie cum nu s-a văzut de mult. Cred că a venit momentul să facem un mic pas înapoi şi să încercăm să ne smulgem către subiecte mai importante.
Printre aceste subiecte mai importante ar fi acutizarea războiului din sînul clasei politice. E un subiect care are un număr enorm de reflectări în media, dar reflectări superficiale. Ar trebui văzute cauzele şi consecinţele acestui conflict, ce perspective creează el pentru evoluţia politică din următorii ani.
Un alt subiect ar fi, desigur, ce face sau ce nu face guvernul. Mai important decît ICR, plagiatul şi Năstase este faptul că guvernul nu reuşeşte nicicum să ajungă la o acţiune de o minimă coerenţă. Să luăm un singur exemplu, Hidroelectrica.
E cazul tipic de subiect specializat, dificil de înţeles din afară. Nici specialiştii se pare că nu au reuşit să înţeleagă cu adevărat măsura declarării din senin a insolvenţei. Totuşi, dincolo de mecanismele economice şi legale ale cazului, la nivel politic sînt cîteva lucruri clare care pot fi înţelese şi care trebuie spuse.
1. Dacă ţara este jefuită de atîţia ani, atît de sfidător şi de flagrant, de toate partidele în perfectă înţelegere, problema e un pic mai mare decît întreruperea imediată a anumitor contracte. Dacă un guvern nou ar încerca cu adevărat să remedieze situaţia, măsura necesară nu ar fi în nici un caz această insolvenţă pompieristică, ci adoptarea legislaţiei pe care să poată fi sancţionaţi politicienii care au guvernat acest jaf.
2. Chiar dacă acest jaf a putut continua ani de zile pe faţă, în condiţiile în care toată lumea ştia de el, de la o guvernare la alta (ceea ce ne spune cîte ceva despre cum funcţionează şi cum nu sistemul politic), totuşi un mare pas înainte în acest gen de probleme, în plus faţă de pasul 1, ar fi renunţarea la secretomania animalică practicată şi ea transpartinic. Desecretizarea tuturor contractelor publice, astfel încît cele secrete pe motive de siguranţă naţională să constituie excepţia absolut minimală, nu regula zdrobitoare, ca acum. Pe lîngă desecretizare, o parte importantă a transparenţei, evitată cu grijă şi ea pînă acum, este furnizarea datelor de interes public într-o manieră accesibilă.
3. Dacă cineva ar încerca să remedieze cu bună credinţă o situaţie precum Hidroelectrica, cu siguranţă nu ar recurge la o măsură care să sporească confuzia legală şi de reglementare, cum ar fi insolvenţa. La cum par lucrurile acum, cred că, dincolo de aerul de acţiune patriotică de tip James Bond de prost gust, ne putem aştepta mai degrabă la complicări suplimentare neplăcute ale situaţiei, în loc de rezolvare.
Cam ăsta e un subiect important, faptul că guvernul, din rea-credinţă, incompetenţă sau frenezie scăpată de sub control (sau diferite combinaţii ale acestora), ia măsuri arbitrare, de foarte rău augur, în majoritatea domeniilor pe care le gestionează. Şi ce bine ar fi dacă Hidroelectrica ar stîrni măcar o zecime din pasiunea stîrnită de ICR.
P.S. Ca să nu evităm, totuşi, subiectul plagiatului: da, mi se pare un plagiat evident, din textele prezentate. Cred că pot să înţeleg ideea de specific al fiecărei ştiinţe, dar nu înţeleg cum în ştiinţele juridice copierea de pasaje identice care nu sînt nici definiţii, nici altceva, ci poveste şi argumentaţie, nu constituie plagiat.
Pe de altă parte, apropo de cele spuse mai sus, şi pe lîngă contextul academic pe care îl aminteam şi la cazul Kovesi (aici), asta e problema politicii româneşti? Într-o lume ideală un premier plagiator ar trebui să-şi dea demisia, dar culmea e că cei care cer mai aprig demisia lui Ponta sînt şi cei înclinaţi către ideea de România inferioară, primitivă, neoccidentală etc. Păi dacă tot sîntem primitivi, nu e mai bine să lucrăm după standardele locale şi să cerem demisii pe lucrurile mai grave: exercitare cu rea-credinţă a funcţiei (la care ar pica, probabil, 95% din oficiali), idei sinistre, desconsiderarea flagrantă a cetăţenilor simpli şi a intereselor lor etc. etc.?
Despre Năstase, după toate valurile deprimante de isterie, ură şi demenţă la care am asistat în ultimele zile, nu cred că mai e nimic de zis.