Grupul pentru Acţiune Socială (GAS) este o platformă intelectuală și activistă de stânga, lansată la Cluj la începutul anului 2011 și care reunește tineri universitari, activiști și artiști. După cum arată statement-ul grupului, cele trei direcții majore abordate se leagă de 1. rolul ideologiei în societate într-o țară în care, în bună măsură, decidenții politici și economici au naturalizat capitalismul neoliberal, 2. relația dintre societate și stat și 3. modalități de contura, prin diverse instrumente critice, mobiliare socială care să afirme variate deziderate egalitare. Patru dintre membri fondatori ai GAS prezintă în interviul de mai jos valorile care îi ghidează ca grup:
Diana Prisacariu (European Alternatives): Deși există de mai puțin de un an, GAS are deja o importantă contribuție la dezvoltarea unei evaluări critice a societății post-comuniste. Care a fost motivul pentru care ați decis să creați platforma GAS și care sunt mijloacele prin care ați pus în aplicare intenția dumneavoastră?
Ciprian Bogdan: În ultimii ani am constatat că există un număr relativ mare de persoane de stânga, dar erau prea puțin vizibili (în comparație cu numărul lor) și prea puțin organizați. Prin Grupul pentru Acțiune Socială am încercat să corectăm această inadvertență punând bazele unei platforme care să găzduiască această masă critică, în același timp eterogenă și dispusă la dialog și experiment. Practic, am încercat să fim coerenți cu unul din principiile fundamentale ale stângii, o formă de solidaritate capabilă să accepte diferențele de opinii și de viziuni.
Adi Dohotaru: GAS este gândit ca un spaţiu de întâlnire pentru diversele opţiuni ideologice de stânga. Totuși, pe termen lung ne-am propus, așa cum am pomenit în declarația noastră de principii, contribuirea la lansarea unor dezbateri publice şi la generarea unor soluţii pentru o „societate mai democratică şi mai echitabilă în orizontul unei lumi postcapitaliste”. Pentru mine personal, e important să avem un astfel de orizont sau, mai degrabă, o întretăiere de orizonturi pentru a nu orbecăi într-un activism steril ori într-un discurs interpretativ decuplat de mize practice.
Lucian Butaru: Ne interesează, în primul rând, să contribuim la descrierea problemelor. În prezent avem de a face cu un fel de monopol al dreptei în ceea ce privește descrierea problemelor, ceea ce face să excludă din start soluțiile alternative. Deoarece soluția unei probleme depinde mai ales de formularea ei. Prin acest demers, ne propunem să oferim instrumentele necesare „indignaților”.
Norbert Petrovici: Clujul este un loc în care în ultimii ani a apărut o mișcare de stânga intelectuală consistentă și aveam nevoie de o modalitate prin care să producem o platformă de discuții și activism social. GAS-ul a devenit o rețea printre alte rețele de stânga, însă cu intenția explicită de a produce locuri de întâlnire sau de a participa la orice alte propuneri de solidaritate. Rețeaua de persoane care au o orientare de stânga a fost o resursă foarte importantă în a construi primele acțiuni de activism într-un oraș în plină dezvoltare economica care deseori ignoră justiția socială.
Diana Prisacariu (European Alternatives): Care considerați că sunt principalele cauze ce împiedică asumarea moștenirii de stânga existente în România, chiar dacă aceasta are anumite trăsături pozitive? Care sunt mecanismele prin care intelectualitatea de dreapta reușește să își mențină monopolul asupra mediului cultural românesc?
Ciprian Bogdan: Nu ne interesează atât „recuperarea” nostalgică a unei tradiții a stângii, cât imaginarea unor răspunsuri la problemele structurale ale societății contemporane. Dacă ne referim, însă, la relația cu trecutul, am putea spune că unul din impedimentele asumării diverselor moșteniri ale stângii, în general, e însăși pluralitatea adeseori conflictuală a acestora. Există mai multe tradiții ale stângii, care sunt uneori incompatibile chiar și la nivel principial. Mai mult, unele dintre aceste tradiții au fost compromise deoarece au cauționat sau, cel puțin, nu au criticat îndeajuns regimurile postbelice din Europa de Est. În ceea ce privește percepția actuală din România, marele public asociază principiile de stânga cu experimentul național-comunist și, mai nou, cu tentativele inconsecvente, uneori chiar conservatoare ale Partidului Social Democrat.
Lucian Butaru: Intelectualii de stânga din România se află, prin urmare, în poziția ingrată de a lupta pe mai multe fronturi: cu reprezentările caricaturale ale stângii răspândite la nivelul populației prin diverse canale mediatice controlate sau influențate de intelectuali de dreapta; cu orientările de stânga actuale care, prin caracterul naționalist, conservator și, uneori, nedemocratic, confirmă parțial caricatura realizată de intelectualii de dreapta; cu inegalitățile produse de sistemul capitalist.
Adi Dohotaru: Totuși, dacă dorim neapărat să „recuperăm” tradiții de stânga din spațiul românesc, putem să ne raportăm la mișcările din secolul XIX și din prima jumătate a secolului XX. Atunci existau destule mișcări progresiste, anarhiste, social-democrate, marxiste, feministe etc. care merită să fie recuperate și analizate. Puțini români mai țin minte că socialiștii noștri militau cel mai aprig, comparativ cu liberalii sau conservatorii, pentru dreptul universal de vot și desființarea votului cenzitar, pentru drepturile muncitorilor de a înființa sindicate, pentru dreptul la 8 ore de muncă, pentru dreptul țăranilor asociați în comune agricole de a primi pământ, pentru dreptul femeilor de a dobândi funcții publice, pentru dreptul la liberă exprimare, pentru drepturile minorităților. Aceste idei au dus la formarea a zeci de reviste socialiste, la sute de sindicate, la campanii publice de protest, la greve etc. Această moștenire, chiar dacă e mai mică decât în alte țări europene, nu este recuperată din două motive principale. Unul dintre ele ține de istoriografia de o calitate îndoielnică de dinainte de 1989, care în loc să analizeze această moștenire și să o filtreze critic, o prezenta, în schimb, bombastic, triumfalist și pe un ton de propagandă, golind această tradiție de un conținut real. Mai mult, prezenta tradițiile progresiste diverse ca fiind subordonate regimului bolșevic instalat în România și cumva având doar rolul de a-l anunța într-un soi de vulgată teleologică care aducea vag a marxism. Un al doilea motiv pentru care această moștenire e rejectată de intelectualii și cetățenii români cu opțiuni de dreapta este că se face o confuzie majoră între stânga socialistă democratică și bolșevismul autoritar. Confuzia aceasta este cel mai des o formă de manipulare de care se folosește discursul de dreapta postdecembrist pentru a-și articula hegemonia ideologică și culturală. Pe scurt, în discursul acestei noi vulgate istoriografice, orice mișcare care contestă capitalismul (sau „piața liberă” în opinia lor) este anti-democratică și de factură autoritară.
Rorbert Petrovici: Nu găsesc o miză explicită în recuperarea unei tradiții stângiste locale sau naționale, chiar dacă multe idei produse la sfârșitul secolului al XIX-lea, cât și la începutul secolului XX reprezintă resurse teoretice importante. Mi se par foarte interesante în special analizele tip centru-periferie și modul particular în care a fost teoretizată periferializarea țărilor române. Mult mai important găsesc să construim rețele regionale și globale de activism și de producere de cunoaștere alternativă care permit gândirea unei ordini post-capitaliste.
Diana Prisacariu (European Alternatives): Avem numeroase cunoștințe despre efectele pe care specula financiară le-a avut asupra economiilor sud-est europene, dar mult mai puține despre situația din Europa de Est. Care sunt aspectele definitorii ale crizei economice în România? Cum a răspuns guvernul la șantajul piețelor financiare?
Ciprian Bogdan: Guvernanții români au tranșat problema crizei financiare în logică neoliberală: statul cu toți bugetarii și pensionarii care îl „parazitează” trebuie să plătească costurile acestei crize. O criză care, în paranteză fie spus, în cazul României este mult mai profundă și mai locală în același timp. În orice caz, bugetarilor li s-au tăiat 25% din salarii, pensionarii au scăpat doar pentru că a intervenit Curtea Constituțională. Mai trebuie observat că politicienii de dreapta de la putere au transformat criza financiare de la nivel global într-un pretext pentru „reformarea” societății românești, mai bine spus, pentru un atac agresiv la adresa principiilor statului social considerat o fantomă a moștenirii comuniste și, totodată, a lipsei de competitivitate a societății românești.
Lucian Butaru: E greu de spus dacă actualii guvernanți au acționat ca atare din cauza șantajului marelui capital sau din cauza propriei incompetențe. În cazul de față e posibil ca adevărul să fie pe undeva la mijloc, dat fiind faptul că, trecând peste diferențele regionale, majoritatea guvernelor repetă cu conștiinciozitate greșelile crizei interbelice (austeritate într-o criză a consumului). Nici o incompetență generalizată nu e de exclus, date fiind deceniile de depolitizare datorate absenteismului și instalării rutinei în câmpul politic. Totuși, așa-numita logică neoliberală care ghidează acțiunile guvernului Boc e mai degrabă o logică a întâmplării și a faptului împlinit, iar discursul neoliberal (care vizează un stat minimal) se potrivește de minune unui guvern constatator (care nu are, de fapt, nimic împotriva „parteneriatelor” public-privat). Oricum am privi situația, răspunsul nu poate fi decât unul: și anume, mobilizarea politico-ideologică. Monologul „post-ideologic” de după 1989 nu este doar plictisitor, iar înghesuirea partidelor spre centru nu e doar un semn al „maturizări”, ci ambele trebuie privite ca semnale de alarmă. Dincolo de bunăstare și liniște, democrația e în pericol.
Norbert Petrovici: România de la începutul anilor 90 aplică politici coerente neoliberale de austeritate și minimizare a investițiilor în bunăstare. Acest lucru și pentru că au fost aplicate consistent politicile consensului de la Washington, cât și pentru că în imaginarul nostru teoretic neoliberalismul a fost echivalat cu capitalismul. Noile acorduri cu FMI pentru depășirea crizei capitaliste actuale nu au adus modificări majore politicilor de austeritate de până acum. Însă, indiscutabil avem o radicalizare a programului neoliberal în termeni de politici publice prin dereglementarea pieții muncii, privatizarea sistemului universitar, de sănătate și ordine publică și noi politici de competitivitate spațială care adâncesc inegalitățile spațiale. Pentru că în mediul urban avem o mișcare puternică de neoliberalism popular, în care piața este imaginată ca soluția la problemele de distribuire a resurselor, aceste politici guvernamentale au întâmpinat o rezistență surprinzător de mică.
Diana Prisacariu (European Alternatives): Ce înseamnă să fii activist de stânga în România zilelor noastre?
Lucia Butaru: Pentru mulți dintre noi e ceva nou. Experimentăm și încercăm să învățăm din greșeli (ale noastre și ale altora).
Adi Dohotaru: Vedem activismul drept o formă de intensitate în promovarea unor valori, campanii sociale, adevăruri etc. De ce contestatare? Am ales contestarea și activismul pentru că dreapta românească, dar și din alte spații, de factură neoliberală și neoconservatoare, nu oferă un cadru participativ și deliberativ suficient de larg pentru ca cetățenii să contribuie la adoptarea deciziilor politice, la formularea unor politici publice, la creionarea unei societăți realmente democratice și egalitare. În viziunea dreptei noastre, e suficient ca o elită să exercite puterea, pentru că cetățenii asociați, masele într-o variantă elitist-centralistă, sunt prea incompetenți să ia decizii, spre deosebire de elite care pe baza unor presupuse aptitudini și calități naturale ar avea un drept pre-eminent în luarea deciziei. Prin activismul nostru dorim măcar să schimbăm această percepție și, în măsura în care reușim, să contribuim la rezolvarea unor probleme punctuale. De exemplu, GAS în cadrul Grupului de Lucru al Organizațiilor Civice (www.gloc.ro) a participat în ultimul timp la diverse campanii sociale de protest care au avut un impact real. Amintim aici realizarea unor presiuni pentru a direcționa, datorită unor proiecte europene care urmează să se finalizeze în viitorul apropiat, sume considerabile pentru a soluționa parțial problemele legate de traiul în condiții indecente a aprox. 2.000 de romi, la groapa de gunoi a orașului Cluj. Ar mai fi de amintit și participarea GAS la blocarea unor construcții private ilegale în al doilea parc ca mărime al orașului. Totuși, activismul nostru, chiar dacă se manifestă aparent sectorial și reformist, are un orizont de așteptare revoluționar. Înțelegem revoluția ca debalansare masivă a raporturilor de putere. Raporturile de putere sunt la noi profund inegalitare, în favoarea unei pături subțiri de cetățeni, de regulă deținători ai unui capital financiar și politic oarecare. Iar această putere trebuie dispersată pentru a-i împuternici pe cetățeni, ca să nu se simtă ca niște mici rotițe într-un mecanism prea complex, prea impersonal ca să fie răsturnat.
Norbert Petrovici: Deseori ești pus în situația de a aduce argumente prin care să scapi de opoziția facilă idealist vs. pragmatist. Politicile publice și politicienii care le fac pornesc de la justificări care țin de profitabilitate, ceea de deseori duce o logică foarte asemănătoare de funcționare a aparatelor de stat cu cea a unei firme capitaliste. Logica publică, în care problemele de justiție socială ar trebui să fie prevalente precum și bunului gestionat în comun, este înlocuită cu cea privată a dezvoltării și a creșterii. A fi activist a însemnat până acum un efort în special de justificare, de creare de echivalențe, de a arăta comunialități, de a produce posibilitatea imaginării unui bun gestionat în comun, de a arăta umanitatea celuilalt care nu poate fi comodificat și echivalat cu o resursă pentru profit.
Diana Prisacariu (European Alternatives): Care este opinia voastrădespre Revoluția Europeană, care s-a răspândit recent prin Uniunea Europeană? Având în vedere implicarea voastră în Revoluția Europeană de la Cluj, care credeți că sunt principalele motive pentru lipsa de sprijin din partea celor mai dezavantajate sectoare ale societății?
Lucian Butaru: Motivele care ar explica modesta participare la proteste a cetățenilor afectați de sărăcie sunt multiple și au făcut obiectul mai multor dezbateri atât în mainstream mass-media, cât și în zonele mediatice alternative precum CriticAtac. Nu cred că are sens să reluăm argumentele, nici măcar pentru a le decanta pe cele rezonabile, de lamentațiile gratuite. Mai degrabă ar trebui să ne concentrăm pe ceea ce este de făcut pentru a promova mai bine evenimentele, pe de o parte, și pentru a negocia mai bine cu ceilalți participanți sensul acțiunilor noastre.
Adi Dohotaru: Formularea protestelor indignaților, majoritatea tineri, din țările UE s-a autointitulat emfatic și greșit „Revoluție Europeană” pentru că nu s-au articulat discursuri și tehnici de destructurare majoră a sistemului. Cu toate acestea, am participat la demonstrațiile clujene unde nu au participat mai mult de 100 de persoane pentru că am dorit, în primul rând, să ne solidarizăm cu tinerii spanioli, care au din ce în ce mai puține șanse la un viitor decent din cauza lipsei de oportunități pe piața muncii, din cauza inegalităților din societatea spaniolă etc. În al doilea rând, am participat la mișcarea „Democrație Reală Acum” (care e sintagma care a dus GAS la raliere, nu cea pompoasă de revoluție) pentru a socializa cu alți tineri care au probleme de adaptare la societatea noastră extrem de mercantilă. Ca să dăm doar un exemplu, una dintre participante care lucra la un cazino în timpul studenției povestea cum un client cherchelit încerca să îi pună mâna pe sâni. La reclamația ei, managerul cazinoului i-a spus să nu facă probleme pentru că clientul respectiv aduce bani și profit afacerii. Aceasta e o relatare hiperbolică, dar exemplară, pentru prostituția simbolică presupusă de capitalismul în varianta sa neoliberală în care profitul scuză orice. Erau foarte multe povești de genul acesta, dificil era însă să gândim un discurs care să unifice fragmente de viață, ultragieri personale, în lipsa unei pedagogii critice și în lipsa exersării repetate a unor tehnici de mobilizare socială. Ne propunem ca viitoarele mobilizări sociale autohtone să fie mai puțin reactive, iar indignarea și activismul incipient la Cluj să fie filtrate teoretic și artistic pentru o solidarizare mai amplă. Iar cel mai bun cadru pe care îl putem propune la ora actuală e cel al unor seminarii și ateliere GAS despre tehnici creative de participare cetățenească la treburile publice. Ideea e ca aceste tehnici să prezinte și să imagineze un cadru democratic deliberativ la capitalismul actual și la democrația parlamentară. Acest seminar GAS va începe din toamnă și vizează un public alcătuit din studenți, tineri universitari, ONG-iști, reprezentanți ai unor asociații de locatari, sindicaliști, jurnaliști etc.
Norbert Petrovici: Reacțiile populare curente Europene, Maghreb, Orientul mijlociu și America latină mi se par firești la formele brutale de acumulare prin desproprietărire și dez-împuternicire, în care statul devine agentul aproprierii profitului prin taxare și reducerea serviciilor de redistribuire, iar acest profit este transferat direct capitalului. Aceste forme de inegalitate sunt injuste și nu pot continua. În Cluj ca și în România avem un neoliberalism popular foarte puternic. În plus, nu există formele capilare de captare a rezistenței și formularea liniilor de rezistență în organizațiile capitaliste. Sindicatele practic au dispărut sau au un rol minor, asociațiile de cartier au doar un rol tehnic de plată a facturilor colective pentru utilități, iar asociațiile de consumatori se reduc la cele ale mamelor de clasă de mijloc. În acest moment avem firmele capitaliste și aparatele de stat vs. populația individualizată, fără forme de solidaritate instituționalizată. În Cluj și în România nu au găsit aceste forme de protest teren propice pentru că nu există modalitățile de captare și formare a solidarității care să reziste în fața desproprietăririi globale masive și injuste realizate prin intermediul aparatelor de stat. Și cred ca aceasta este și agenda noastră pe viitor, să experimentăm cu diferite modalități de a produce formele capilare de asociere (asociații de cartier, sindicate in firme, interese de consum).
Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România 
Opiniile exprimate de autori nu reprezintă cu necesitate poziţia FES