Știu, guverne noi, tensiuni în USL, showbiz politic la TV. Dar vă invit puțin în România reală, nu cea de sub zăpezi, ci cea care se confruntă și care uneori rezistă unui asalt fără precedent asupra drepturilor de bază. O Românie care străbate greu agenda puterii centrale, deși avem lupte reale și dure duse pentru chestiuni fundamentale. Iată faptele:
De două săptămîni (pe 24 ianuarie a fost prima zi), angajații de la Electrolux Satu Mare au declanșat grevă generală, după ce toți pașii necesari au fost parcurși. Ăsta e deja un lucru mare. Electrolux e o corporație suedeză prezentă în zeci de țări, cu zeci de mii de angajați. În România, mișcarea sindicală în domeniul privat a mers din prost în mai prost. Foarte puțini au rezistat presiunii și au știut să se păstreze solidari. Numeri pe degete sindicatele care reuşesc să facă faţă în mediul privat. SAMUS, sindicatul Electrolux Satu Mare, a rezistat.
Nu vă închipuiţi nişte proteste soft. Lupta a fost dură şi de uzură de la bun început. De ieri, cei din conducere au trecut la chestiuni mai radicale. Au trimis oamenii care nu sînt în grevă acasă (cu 75% din salariu plătit), iar pe grevişti nu i-au mai lăsat în interiorul fabricii. A fost anunţată închiderea întreprinderii pe timp de trei zile (o astfel de închidere se ia conform legii cu acordul AGA sau CA, greviştii doar au fost anunţaţi că nu mai au voie în fabrică). O decizie ilegală, după cum au declarat lideri Cartel Alfa. O grevă se face la locul de muncă.
Electrolux a venit cu un comunicat ridicol în care anunţa că a închis porţile ca să-i protejeze pe non-grevişti de cei care protestează:
“Ca urmare a deciziei de a închide fabrica din Satu Mare pentru trei zile pentru a proteja angajaţii care lucrează în prezent în baza programului obişnuit şi care nu s-au alăturat grevei, Electrolux doreşte să sublinieze următoarele: Având în vedere faptul că activitatea unităţii de producţie Electrolux de la Satu Mare a fost oprită timp de 11 zile lucrătoare din pricina grevei generale aflate încă în desfăşurare, managementul companiei a decis închiderea temporară a fabricii, pe o perioadă de trei zile (între 8 şi 10 februarie 2012). Hotărârea a fost luată pentru a minimiza impactul financiar determinat de încetarea producţiei. Electrolux informează, de asemenea, că au avut loc consultări între managementul companiei şi sindicat înainte de luarea deciziei, managementul companiei fiind nevoit să ia în considerare şi nevoile angajaţilor care nu s-au alăturat grevei”. (sursa)
Vasile Dârle (secretar general al sindicatului şi vice-preşedinte Cartel Alfa) îmi spune la telefon că nu au fost consultaţi, ci că doar au fost informaţi că se va închide. Şi se întreabă indignat: “de cine să-i protejeze pe cei care nu fac grevă?”. Sînt peste 700 de oameni care stau de zile în şir cu jandarmi şi pază privată în coastă fără să provoace cel mai mic incident. Azi au fost chemaţi două ore în fabrică apoi au fost evacuaţi cu paza întreprinderii – o provocare, cum spune liderul sindical Sorin Faur.
Cererile angajaţilor, rezumat, ar fi păstrarea vechiului contract colectiv de muncă, la care se adaugă o cerere de mărire de salariu cu 100 de lei în ianuarie, şi încă 100 în septembrie. Ultima cerinţă era negociabilă de la 0, la 100%.
În ce context vine protestul? Vasile Dârle (e angajat de 20 de ani în fabrică) îmi spune ce li s-a arătat de către conducerea întreprinderii anul trecut: fabrica o duce bine, are comenzi mai mari pe 2012. De obicei, lunile ianuarie-aprilie erau mai dificile, uneori oamenii munceau doar 3-4 zile pe săptămînă şi compensau toamna, cînd veneau mai multe comenzi. Pentru 2012 era prevăzut lucru intensiv încă din prima lună.
“Sîntem primii din ţară care ne confruntăm cu adevărat cu noile legi, care scoatem la suprafaţă deficienţele Codului Muncii”, declară Dârle. “Noi am încercat să stingem conflictul, sînt acolo articole cu impact financiar, cu impact social, adică lucruri care ne pot aduce în situaţia că ne putem trezi cu salariaţii cu hîrtiile la poartă, că sindicatul nu-i mai poate reprezenta”. Bătăliile se dau la punct şi virgulă. Dar şi pe amănunte incredibile.
Care sînt mizele vechiul contract colectiv de muncă? Sindicalistul îmi descrie două puncte cheie. Unul priveşte salariile compensatorii în cazul concedierii. Celălalt ţine de negocierea pauzei muncitorilor. La Electrolux se lucrează mult “la bandă”. E nevoie de ceea ce se numeşte “pauză tehnologică”. De fapt, fiziologică. Oamenii aveau dreptul să facă într-un schimb două pauze de 7 minute jumătate pentru nevoi şi celelalte. Aceste pauze s-au redus la 5 minute. Pauza de masă e iarăşi o miză: doar 15 minute vrea conducerea.
Pentru vineri deja sînt zvonuri că fabrica le va fi iar închisă angajaţilor. Asta înseamnă ore în şir în frig teribil la poarta întreprinderii. Şi încă o decizie ilegală a conducerii. Presiunea vine şi din alte direcţii. În emisiunea Ora Adevărului a televiziunii locale Nord Vest TV (multe informaţii mi le-am luat de la ei de pe transmisia online de miercuri, mulţumiri aşadar) au mai fost menţionate mesaje de ameninţare primite de protestatari: dacă continuaţi, se închide fabrica, pleacă suedezii etc. Angajaţii Electrolux care au intrat în direct în studio, şi Dârle care era invitat au menţionat de cîteva ori cuvîntul sclav, sclavii moderni, sclavii Europei etc.
De aia spun că avem de-a face cu oameni foarte conştienţi de ce li se întîmplă. O Românie ignorată – un protest de 700 de oameni la sub – 10 grade nu a prins ştirile principale de două săptămîni!, doar menţionări pe scurt pe siteurile de ştiri -, dar o Românie adevărată. “Oamenii sînt solidari, ce nu s-a văzut, să spuneți asta vă rog!”, spune Dârle. Sau, cum vorbea aseară în emisiunea TV, pe limba frumoasă de acolo, „Dacă muncitorii îţi zîc du-chi înainche, no, io mă duc”.
Le urez succes, vă ţin la curent cu desfăşurarea grevei (luni conducerea a anunţat un răspuns).