Corespondenţă de la Atena (un amplu interviu cu Leonidas Chrysanthopoulos aici)
Pe 26 octombrie, Summitul zonei euro a emis un alt comunicat, ce cuprindea încă o decizie de salvare a Greciei. Exact ca aceea de pe 21 iulie, ridicată în slăvi ca autentică soluţie europeană, și aceasta a fost considerată hotărâtoare.
Din punctul de vedere al Greciei, așa-zisa reducere cu 50% a datoriei este, de fapt, o reducere de numai 28%, din moment ce decizia menţionează că „…invităm Grecia, investitorii privaţi și toate părţile interesate să organizeze un schimb voluntar de obligaţiuni cu o reducere nominală de 50% a datoriei naţionale grecești deţinute de investitorii privaţi.” Prin urmare, vorbim de o sumă de 100 de miliarde de euro ce va fi ștearsă din datoria totală a Greciei de 350 de miliarde. Grecia va primi un pachet de ajutoare suplimentare, dar numai dacă acceptă noile măsuri de austeritate stipulate în decizia din 26 octombrie.
De asemenea, se așteaptă ca Grecia să accepte un set de măsuri ce „vor asigura scăderea raportului dintre PIB și datoria naţională, având ca obiectiv atingerea unui procent de 120% până în 2020.” Cu alte cuvinte, poporul grec va trebui să suporte niște măsuri de austeritate extreme pentru a ajunge la nivelul de îndatorare din 2009, când a izbucnit criza.
Pentru a verifica deplina implementare a acestor programe au fost înfiinţate mai multe sisteme inadmisibile de monitorizare. Aproximativ 130 de inspectori sunt pe punctul de a se instala în însorita Atenă pentru a controla politica economică a Greciei. Astfel, Grecia își pierde o parte din suveranitate, ceea ce este umilitor pentru o naţiune cu o istorie ca a ei. Toate deciziile economice trebuie să treacă prin UE, inclusiv cele care au de-a face cu achiziţionarea de armament din Germania, Franţa și Statele Unite, un sector bugetar care, până acum, pare să fi scăpat de restricţii.
Între timp, ca urmare a măsurilor de austeritate impuse din exterior, măsuri pe care guvernul și le asumă, una după alta, cu mândrie, situaţia din Grecia continuă să se deterioreze. O reducere de 12% a cheltuielilor din sectorul sanitar a făcut ca spitalele să aibă serioase probleme în a-și trata corespunzător pacienţii. Tăierile de salarii și pensii, creșterea TVA-ului, inventarea unor așa numite taxe de solidaritate și unor impozite pe proprietate din ce în ce mai numeroase au dus la o scădere dramatică a consumului. Aceasta, la rândul ei, a dus la închiderea unui număr fără precedent de companii, și nu doar dintre cele mici și mijlocii, ci și dintre marile nume străine, pe care absenţa profiturilor le-a făcut să-și desfiinţeze filialele din Grecia. Creșterea accizelor la petrol și gaze creează niște condiţii glaciale pentru o populaţie care, și așa, și-a redus necesităţile de încălzire la minimum. Economiile din educaţie au creat un sistem în care profesorii sunt neplătiţi, iar elevii nu au manuale. Tinerii talentaţi pleacă din ţară, lipsind-o de resurse intelectuale. Recesiunea și șomajul au stârnit un val de neliniște și nesupunere civică ce tinde să capete amploare. Supermarketurile sunt jefuite de haiduci moderni, care împart mâncarea furată celor nevoiași. Mulţi se reapucă de troc.
Și, în toiul acestei crize, politicienii greci preferă să se joace de-a scaunele muzicale, unii pregătindu-se deja pentru cine știe ce nouă poziţie ministerială gata să se elibereze în actualul guvern interimar.
Fostul prim-ministru a făcut o mișcare fabuloasă propunând un referendum ce le-ar permite grecilor să hotărască dacă sunt, sau nu, de acord cu decizia summitului euro din 26 octombrie. Cu toate acestea, din cine știe ce raţiuni obscure, și-a retras propunerea chiar a doua zi. Între timp, ea a speriat de moarte comunitatea internaţională, provocând haos pe pieţele mondiale. Grecia era ameninţată de membrii G-20, ai zonei euro și ai Uniunii Europene. În acele momente, am văzut cu toţii ce înseamnă cu adevărat solidaritatea europeană și cât respect are Uniunea pentru procedurile democratice. Imediat, Grecia a fost ameninţată cu scoaterea din zona euro, în ciuda faptului că tratatul de la Lisabona nici măcar nu prevede o astfel de măsură, în absenţa unor negocieri ce pot dura ani de zile.
Noul guvern grec este compus acum din membri acelorași două partide politice care au participat la jefuirea ţării, cărora li se cere să negocieze detaliile deciziei din 26 octombrie, iar apoi, să organizeze noi alegeri. De-abia după alegerile din februarie și după impunerea unor măsuri de austeritate și mai dure ar putea Uniunea să-și dea seama cât de greșite i-au fost politicile. Și tocmai aceasta este esenţa problemei Uniunii. Ea încă nu a înţeles că măsurile pe care le-a impus Greciei în ultimii doi ani nu au avut rezultate pozitive. Dimpotrivă, au mărit datoria Greciei, distrugând și ce mai rămăsese din economia acesteia. În loc să-i comunice Atenei când e mai bine pentru Uniune ca Grecia să-și ţină alegerile, sau să le ceară liderilor principalelor două partide politice, președintelui Băncii Greciei, noului prim-ministru și noului ministru de finanţe să confirme în scris că-și dau acceptul pentru deciziile din 26 octombrie, Bruxelles-ul ar face mai bine să vadă de ce măsurile pe care le-a luat nu funcţionează. Altfel, zona euro se va prăbuși. Uitaţi-vă ce se întâmplă în Italia. Franţa adoptă și ea măsuri de austeritate.
Uniunea Europeană le spune grecilor că decizia din 26 octombrie este singura cale de ieșire din criză. Din fericire, sau din nefericire, populaţia nu este de acord – și nici economia nu pare să fie, altfel nici n-ar insista să se deterioreze în continuare, în ciuda tuturor programelor de salvare. Trebuie să regândim lucrurile. Și o vom face. Cu, sau fără participarea politicienilor. Oamenii au început deja să facă troc, pe pieţe se face schimb de servicii, programele de întrajutorare locale se înmulţesc. Toate astea relevă tendinţa de apariţie a unei economii alternative, care se construiește de la sine, pentru că economia oficială nu oferă o platformă corespunzătoare pentru nevoile și dorinţele poporului. Dacă politicienii doresc sprijinul populaţiei, trebuie să creeze sisteme și măsuri pe care aceasta să le poată accepta, și care să îi ofere un viitor. Măcar în democraţiile funcţionale nu poţi face politici împotriva voinţei populare.
Astfel de măsuri ar putea merge de la demararea unor iniţiative regionale, asemenea celor care funcţionează deja cu succes în peste 12 state membre, până la eliminarea totală a datoriei Greciei, cu condiţia, firește, ca ţara să treacă printr-o serie de schimbări structurale. Pe termen lung, o astfel de soluţie ar costa Uniunea mai puţin decât ajutoarele pe care le acordă acum, fiind profitabilă atât pentru ea, cât și pentru Grecia. Înainte de asta, însă, economia grecească trebuie să fie pusă din nou în mișcare prin restrângerea, sau eliminarea măsurilor de austeritate.
Și, dacă tot vorbim de o ștergere totală a datoriei, de ce nu se gândește oare umanitatea să apese butonul de reset care ar elimina datoriile întregii lumi și i-ar permite să o ia de la capăt pe cu totul alte baze?
Traducere de Alexandru Macovei