Noul veac nu va fi chinez. Nici indian, așa cum falșii profeți ai futurologiei geopolitice (ghicit în bobi, doar că sub mantaua pseudo-științei) trâmbiță pe la toate colțurile mediatice unde se găsește un găgăuță să-i asculte… Va fi, ca și celelalte – de pe la vreo 1500 încoace – unul european par excellence.
Nu neapărat din punct de vedere geografic (inteligența sclipitoare a futurologilor ajunge doar pentru a prevedea mutațiile geografice cărora, pentru a părea mai mult decât sunt, li se mai zice geopolitice). Ci în sensul persistenței și reproducerii globale (de către actori din diferite culturi și civilizații, contexte politice și tradiții religioase) a unor seturi constante de practici europene – exploatarea și dominația.
Practicile cu pricina nu ar fi neapărat inventate de europeni, dar aceștia le-au perfecționat tehnologicește, moralicește și economicește.
Fără îndoială, exploatarea și dominația nu-s invenții europene, ci ”obiceiuri” întâlnite atât de des la majoritatea popoarelor lumii din toate spațiile și timpurile încât le putem considera ”constante antropologice universale”.
Dar, atât în Europa de până la emergența capitalismului, cât și în celelalte spații culturale, practicile exploatării și dominației erau morale, adică integrate în circuite etice care le confereau justificări, fie sub forma vasalității, fie sub chipul ”autorității indiscutabile a celui mai puternic”. Maxime de genul ”Vai de cei învinși!”, codificate în practici și cutume alcătuiau grile de sens ce ordonau acțiunile grupurilor sociale.
Între învingător și învins se instituia o relație personală directă – ultimul știa în orice moment căror circumstanțe se datorează starea sa de înfrângere, cine o perpetuează, care ar fi modalitățile de răsturnare a situației etc. Nedreptățile vremii, constituite după principiul tiraniei celui mai puternic, reproduceau la nivel colectiv, pe orizontală și verticală, această personalizare a relațiilor de putere.
Mintea europeană a modernității a fost cea care a inventat morala ieșirii din morală. Pasul cel mai grozav în procesul de moralizare a individului a fost depersonalizarea relațiilor între grupuri, indivizi, instituții și centrele puterii. Subordonarea directă a fost înlocuită cu subordonarea în fața unor principii impersonale – statul, cetățeanul, partidul, ideea.
În planul economic, depersonalizarea a ținut de substituirea relațiilor personale caracteristice economiilor locale de tip natural cu relații impersonale de tip ”piață” ce a împărțit generic umanitatea în două categorii generice flexibile: cumpărători și vânzători, între care un fel de luptă apocaliptică fără sfârșit a fost proclamată drept regulă.
Altă înaintare a depersonalizării a țintit să disocieze însăși economia de morală și s-o dezasambleze din ansamblul relațiilor sociale (vezi Karl Polanyi). Iar asta înseamna, întâi de toate, abolirea variabilelor etice în cadrul calculelor economice (procesul similar în sfera politicii s-a produs mult mai devreme, prin Machiaveli, care sustrăsese, strategic, politicul din zona moralei tot în numele eficienței). Azi econometriile strălucesc prin absența oricăror considerente etice la produsul final, iar practicile economice, prin lipsa cultivată a principiilor morale pe durata planificării procesului economic. Or, cum zicea un celebru apostol al pieței libere, Milton Friedman: Responsabilitatea socială a businessului e să-și sporească profiturile.
În acest nou sistem economic, a cărui extremă o reprezintă discursul și practicile de tip neoliberal, distribuțiile de egalitate și inegalitate nu mai țin de forța și resursele personale sau cele organizate ale unei colectivități, ci de o logică impersonală, obiectivă și amorală.
Amorală nu pentru că ar fi criminală per se, ci pentru că exclude însăși discuțiile despre principiile morale în economie. Dominația și explotarea pot fi probate matematic, calculate prin intermediul unor algoritmi complicați cu iz științific (vezi interviul cu Benoît Mandelbrot pentru detalii) al căror rezultat e identic: unii (de fapt aceeiași) stau de partea favorabilă a bunăstării, iar ceilalți – de partea ailaltă.
Lista de păcate a acestui tip de gândire e lungă: Ken Saro-Wiwa, activistul nigerian omorât cu complicitatea Royal Dutch [Shell] Petroleum; activitatea unor corporații precum Unocal, Total, Wall-Mart,K-mart, Apple, Microsoft, și zeci de altele în relații ”de afaceri” cu regimuri autoritare și totalitare din lumea întreagă: Burma (Myanmar), Nigeria, China, India, Bangladesh Nicaragua – în mai toate cazurile cu încălcarea drepturilor omului, drepturilor la muncă, exploatare și neosclavie.
Doar un exemplu: Stadtlander, o companie germană specializată în importarea și distribuirea bumbacului e învinuită că ar reproduce practici de neo sclavie în Uzbekistan, cu dubla complicitate a lui Karimov, dar și a autorităților germane.
Anterior, alte companii occidentale – Caterpillar și John Deere (SUA), Bouygues (Franța), Daimler-Chrysler și Siemens (Germania), Chalik Holding (Turcia) au contribuit din greu la consolidarea regimului lui Niazov în schimbul unor oportunități bune de afaceri în Turkmenistan. Niazov cerea companiilor străine cu intenții de a penetra piața turkmenă, să execute servicii de propagandă a cărții sale (prin traduceri în diferite limbi) ori monumente și/sau obiecte propagandistice – statui ale sale, din aur sau aurite, monumentul cărții Ruhnama, complexe memoriale ce slăveau Turkmenistanul și pe conducătorul său ”nemuritor” Turkmenbași (pentru mai multe detalii, aici).
Orientul, viitorul moștenitor al lumii, dacă e să credem geopoliticienii de trei lulele, nu rămâne în urmă. Din contra, aplică cu îndârjire practicile învățate de la europeni. Asta, de exemplu: managerii chinezi ai unei mine de cărbuni din Zambia au tras cu arme și gloanțe reale în muncitori ce protestau contra salariilor mici și a condițiilor proaste din mină. Semn că ”noii stăpâni” nu se deosebesc prea mult de cei ”vechi”.
Și tot așa.
O moștenire europeană durabilă pe care chinezii și indienii, dacă și dacă ajung nr. 1 în topul viitoarelor imperii, o vor prelua și transmite mai departe ca simbol al neputinței unor generații de inși de a inventa ceva ce ar fi contribuit la diminuarea imoralității.