Media și „adevărul” alegerilor
1. S-au anulat alegerile. Simpatizanții pro-europeni, măcar în parte, răsuflă ușurați. Democrația e salvată. Ca și cum pricină pentru tot ce s-a întâmplat a fost o rătăcire de moment care, odată sancționată de către stat, a și fost îndreptată. Mașinăria de stat, cu alura sa de mașină dezinteresată, dezlegată, chipurile, de orice interes economic și de clasă, legată numai și numai la propriul interes de stat, s-a pus în mișcare și a decretat: Așa nu!
2. Revine acum trusturilor media sarcina dificilă de a semnifica această hotărâre. Nu e deloc ușor. Căci pentru aceasta, media trebuie să coboare pe gâtul răsucit al alambicului în care oamenii își formează opinia. Și acolo să demonstreze că voința electoratului nu a fost voința lui. O forță a interferat înșelându-l. Calitatea alegerii a fost profund viciată; atât de profund, încât alegerea în sine se descalifică pe sine ca alegere. Ah, să mai trăiască, vechii iezuiți ar fi mândri de jurnaliștii noștri! Ar veni să-și ia notițe.
3. Vedem deja cum media românească se așează în dispozitiv, gata de treabă. Eins-zwei: hermeneutică! Plus un pic de ontologie: „Ceea ce e, de fapt, nu e. Sunt doar niște aparențe. Umbre. Stați un pic cu noi să le deslușim tremurul, dansul înșelător înscris pe ziduri și atunci o să înțelegeți”. Adevărul o să iasă la iveală. Va fi demascat. Cu puțină imaginație, putem anticipa risipa de argumente, cascada de informații, digresiuni, cacofonia talk-show-rilor menite, fiecare pe limba lor, să farmece audiența și să o atragă „de partea bună a istoriei”, cum se spune zilele astea. Dar va funcționa vraja oare? Căci alegerile prezidențiale de anul acesta au arătat că media convenționale – posturile de televiziune, presa scrisă, platformele online omologate de trusturile media – nu mai dețin monopolul asupra informării. Și presupunând că nu va funcționa, cât de departe sunt dispuse forțele pro-europene să meargă pentru a convinge? În numele libertății de expresie și a libertății de gândire (ca să citez cuvânt cu cuvânt din scrisoarea doamnei Lasconi adresată președintelui american ales). E o întrebare.
4. De partea cealaltă, întrebări de felul ăsta nici nu se pun. Disponibilitatea „suveraniștilor” de a merge dincolo de limitele democrației liberale abia dacă e camuflată în spatele declarațiilor de adeziune la democrație și al promisiunilor de non-violență făcute acum de circumstanță. Suveraniștii nu sunt fraieri, știu că nu sunt pregătiți încă, dar stau la pândă. Și pândind, indică, discret, direcția. Nu într-acolo trimite retorica lui Călin Georgescu atunci când se revendică de la voința poporului și condamnă în bloc politicienii, partidele politice și sistemul? Iată: politicul de dincolo de cadrele liberale consfințite de Uniunea Europeană și de capitalul global. Ne face cu mâna. În alte împrejurări, care licăresc deja la orizont, voința aceasta în numele poporului ar mătura aranjamentul statului liberal. Ce ar vrea să pună în loc? Disciplină de fier, ierarhie în interiorul căreia nimeni nu mișcă în front. Pentru că așa vrea „poporul”. Fundamentul de la care pleacă totul. „Adevărul” fundamental.
5. Acestui „adevăr” suveranist, forțele pro-europene îi opun propriul adevăr, al disciplinei marelui capital și al muncii capitaliste. Crescut pe solul ideologic al meritocrației, un adevăr care, oripeunde merge, spune „am pentru că merit”, chiar și atunci când spune „nu am încă destul”, totalizant și intolerabil în felul său înfumurat în care asumă că valorile sale sunt naturale și incontestabile, că aranjamentul politic liberal este unicul legitim. Două conținuturi de adevăr se confuntă lunile acestea în România, mobilizând media, organe ale statului, organizații locale și transnaționale, tot ce au la dispoziție, ca să câștige „inimile” votanților. Apariția lui Călin Georgescu a forțat mâna liberalismului, l-a scuturat din letargia în care moțăia netulburat și l-a obligat să facă un „reality” check rapid. Suntem în perioada afirmării „adevărurilor”cu privire la „realitate”. Întrebarea e: sunt în stare forțele pro-europene să înfrunte fascismul fără să preia din formele fasciste de afirmare a adevărului?
6. Văzând nobila mobilizare a exponenților de cultură din ultimele zile, – vedete pop, actori*actrițe, influenceri ș.a., împinși deodată în aerul tare al politicii într-un reenactment al zilelor Revoluției Române – înclin să cred că forțele pro-europene sunt dispuse să meargă, și ele, în felul lor, departe cu adevărul lor. Căci unde-și demonstrează utilitatea aceste figuri publice este în vehemența cu care susțin poziția statului liberal în același timp în care-i conferă acestuia o aură de voință dezinteresată. Organele statului, ca și media pro-europeană, au nevoie de această aură pe care cultura, practicată în felul ăsta, o răspândește dintr-un fel de dincolo de politic. Nimeni, nici măcar biserica, nu poate face un asemenea dar, nu poate înzestra pe cei care au cu așa un cal troian, împodobit cu toate însemnele disprețului față de „gloată” și omologat de către stat.
7. Un bloc pro-european, alcătuit din organe de forță, instituții de drept, media, experți, vedete și intelectuali publici, se coagulează rapid în jurul interesului dezinteresat al statului de a salva democrația. Se aude deja tropăitul în formație de marș al ideilor liberale. Curios sunet venind tocmai de la niște individualiști învederați! Pe fondul lui, urmează arestările, perchezițiile, interdicțiile, sechestrele, pedepsele penale și înfierările morale. Le vedem deja începând. O să se zică: mai bine mai târziu decât niciodată. Oricum, bine, pentru că cei vizați sunt fasciști! Sigur că stânga activistă vede oportunismul forțelor democratice cărora numai succesul electoral al lui Călin Georgescu și AUR le-a forțat mâna să aplice legea. Legea era demult acolo, interzicând emfatic fascismul. De ani de zile activiști de stânga, fie în grupuri, fie prin cercetări individuale, avertizează cu privire la pericolul pe care-l reprezintă legionarismul ce crește la umbra proiectului de dezvoltare europeană. S-a făcut ceva? Nu. Ba dimpotrivă, establishmentul politic și cultural, în tacită complicitate sau cochetărie cu „valorile” naționalismului legionar, se arăta mai preocupat să înfiereze „comunismul” pe care-l auzea răsunând în asemenea avertismente. Treaba lor! Toate astea sunt acum în trecut. Ceea ce contează este că interdicția statului, intervenția lui în chestiunea legionară, lasă un spațiu de manevră, creează o oportunitate. E stânga socialistă capabilă s-o folosească?
8. Căci, orice s-ar spune, printre susținătorii pro-europeni, ceva mai precauți, persistă îndoiala. „Am obținut doar o amânare, am câștigat ceva timp. Dar va fi el suficient?” Și toate speranțele se leagă de lunile care urmează și de permutările politice prin care cursul democrației noastre va fi readus, cu voia statului, pe vechiul făgaș. Timpul (care vindecă rănile) + Legea (care pedepsește) – pariul pe care suntem constrânși să-l facem cu democrația noastră incompletă.
9. Liberalismul vrea să apere democrația. Dar stânga nu are niciun motiv să cadă în capcana asta. Ce vrea stânga mereu e mai multă democrație. Or modul în care legea se aplică acum, în contextul anulării alegerilor, forma aceasta mediatizată de a-i comunica măsurile și efectele, nu asigură în mod automat calea spre mai multă democrație. Stânga se poate implica activ în a desluși această cale. Lucrând cu îndoiala liberală. Lucrând, cum ar veni, pe teren liberal, care stângii îi este familiar. Nimic de mirare în alianța asta, de vreme ce, după 1989, stânga noastră s-a format în cadrele liberale care îi sunt astăzi un fel de casă în care stă cu chirie. Să fie, până la urmă, îndoiala fisura care va inaugura dialogul dreptei progresiste cu criticile capitalului? Și ce-ar fi rău în asta? Nu îi roade oare îndoiala și pe cei mai fermi și mai îndârjiți dintre stângiștii noștri? Cât despre liberalii care zilele astea nu se îndoiesc, fie că sunt USR-iști, PSD-iști, PNL-iști, UDMR-iști, aceștia au făcut deja o alegere, care, cu timpul, îi va apropia de Georgescu sau de următorul lui avatar. Și în încleștarea care se conturează, au toate șansele să piardă, fie sfărâmați în bucăți, fie înghițiți.